Şcoala Gimnazială din Dorolea, o bijuterie! Primarul Traian Simionca: Nu există o şcoală în judeţ atât de frumoasă din punct de vedere arhitectural

Educaţia reprezintă una dintre priorităţile administraţiei locale din comuna Livezile, dovadă fiind şi numeroasele proiecte accesate pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ.
 
          Duminică a fost o zi de sărbătoare pentru comunitatea din Dorolea, asta în urma inaugurării şcolii Gimnaziela din localitate. 
„Este vorba despre un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală care a vizat reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale Dorolea, cu o valoare de aproximativ 450.000 lei. Este o veche clădire săsească care nu a fost reabilitată în ultimii 10 ani. De altfel, această clădire nici nu a mai fost folosită pentru actul educaţional, copiii învăţând într-o clădire construită din panouri tip sandwich. Au fost amenajate patru săli de clasă, o sală profesorală, grupuri sanitare pentru fete, băiaţi, dar şi pentru persoane cu dizabilităţi, o cameră specială pentru depozitarea produselor distribuite prin Programul pentru şcoli al României, fostul „laptele şi cornul”. De asemenea, a fost împrejmuită curtea pavată, care are o suprafaţă de circa 450 mp, au fost amplasate bănci, au fost plantaţi tuia. Săptămâna aceasta urmează să ajungă mobilierul – bănci, scaune, table şcolare noi. Totul în şcoală este nou pentru cei peste 60 de copii care vor învăţa aici, dar şi pentru cadrele didactice care îi educă”, ne-a declarat primarul Traian Simionca.
          Edilul livezean a menţionat că firma care a executat lucrările nu a făcut rabat de la calitate, lucrând „nemţeşte”, atât ca materiale folosite, cât şi ca manoperă, punând suflet în acest imobil ce şi-a recăpătat farmecul de altădată. „Nu există şcoală în judeţ atât de frumoasă din punct de vedere arhitectural. Am încercat să o punem în valoare şi prin lampadarele amplasate, seara e o privelişte de vis”, ne-a spus Traian Simionca.
 
          Potrivit acestuia, clădirea în care a funcţionat până acum şcoala, construită în urmă cu 10 ani, va beneficia de un proiect de reabilitare şi modernizare din fonduri proprii, urmând să primească destinaţia de sală de sport multifuncţională, cu vestiare, grupuri sociale etc. Merită amintit faptul că anul trecut o altă clădire din Dorolea a fost redată comunităţii, pentru educaţia copiilor, şi anume grădiniţa din localitate, acolo unde funcţionează şi săli de clasă din ciclul primar. A fost o investiţie finanţată tot prin PNDL, în valoare de aproximativ 340.000 lei.
 
          „Există proiect aprobat de Consiliul Local Livezile, cu o finanţare din surse proprii, pentru amenajarea unui teren sintetic, în valoare de aproximativ 200.000 lei, pe un teren din proximitatea şcolii. Copiii din satul Dorolea vor avea toate condiţiile pentru educare şi formare, la standarde de oraş”, ne-a precizat primarul Simionca.
 
          Un proiect amplu de reabilitare şi modernizare a şcolii este pe ultima sută de metri şi la Cuşma, acolo unde învaţă 75 de copii. Este un proiect finanţat tot prin PNDL de Guvernul României, cu o valoare de 700.000 lei. În maximum două săptămâni, constructorul a dat asigurări cu lucrările vor fi încheiate, elevii urmând să înceapă anul şcolar în sălile amenajate la Căminul Cultural, în condiţii foarte bune, inclusiv cu grupuri sociale şi apă curentă.
 
          Alte două proiecte majore pentru infrastructura educaţională sunt pe agenda administraţiei livezene, şi anume reabilitarea şi modernizarea corpului de clădire pentru învăţământul primar de la Şcoala Gimnazială Livezile, dar şi reabilitarea şcolii vechi din Dorolea, din preajma Bisericii Evanghelice, pentru care de curând s-au obţinut actele de proprietate.
 
***
          La Dorolea, din resurse proprii, se va amenaja o capelă funerară într-o clădire din spatele fostei primării, de asemenea, va fi amenajat spaţiul din faţa Bisericii Ortodoxe şi va fi reabilitată remiza PSI Dorolea. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]