Școala Ardeleană- coloana spirituală a neamului românesc

        Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este actul istoric care a consfințit aspirația de veacuri a românilor din provinciile aflate sub stăpânire străină, dorința lor fermă și irevocabilă de a trăi și crea împreună, ,,uniți în cugete și în simțiri ”.  Acest proces nu s-a născut de moment, sau în preajma marelui eveniment de la Alba Iulia, ci a fost unul venit din trecutul nostru istoric .  Odată cu apariția umanismului românesc reprezentat de Nicolae Olahus, Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino sau Dimitrie Cantemir care, prin lucrările lor au pus în lumină originea latină a poporului și a limbii române, unitatea și continuitatea tuturor românilor pe acest teritoriu. În adoua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea apare o nouă mișcare ideologică și culturală, bazată pe concepția iluministă europeană, care cucerește teren în Țările românești, manifestându-se cu putere, îndeosebi în Transilvania, unde se simțea nevoia de a apăra cu argumente științifice drepturile românilor din Ardeal. Mișcarea este cunoscută sub numele de Școala Ardeleană și are ca reprezentanți pe: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai- Deleanu și o întreagă pleiadă de cărturari. Nu este o apariție spontană, ci se bazează pe o bogată tradiție umanistă, fructificând ideile fundamentale furnizate de cronici. Direcțiile de studiu sunt istoria, lingvistica, filozofia și chiar literatura.  Opera lui Samuil Micu se numește ,,Istoria, lucrurile și întâmplările românilor”, Gheorghe Șincai scrie ,,Hronica românilor și a mai multor neamuri”, iar Petru Maior ne pune la dispoziție ,,Istoria pentru începutul românilor în Dacia”, lucrări care poartă în titlurile lor termenul de ,,români”. Prin aceste studii, autorii aduc argumente științifice în sprijinul ideilor enunțate mai înainte și resping aberația teoriei imigraționiste a unor istorici maghiari. Corifeii Școlii Ardelene au urmărit prin concepțiile lor istorice trezirea conștiinței naționale în lupta pentru dreptate socială și națională. Domeniul celei mai ardente lupte pe tărâm științific  este limba, originea latină a limbii române, pentru care ei găsesc argumente de natură fonetică și gramaticală. Sunt elocvente în acest sens lucrările filologice și lingvistice: ,,Elementa linguae daco- romanae sive valachicae ” de Samuil Micu, ,,Disertație pentru începutul limbii române” de Gheorghe Șincai și ,,Dialog pentru începutul  limbii române între nepot și unchi” de Petru Maior,  dar și ,,Lexiconul de la Buda”, primul dicționar etimologic al limbii române, început de Samuil Micu și continuat de Petru Maior. Alături de reprezentanții acestui curent cultural s-a aflat și Ion Budai-Deleanu, poet, om de știință, un mare savant, filolog și istoric, spirit enciclopedic, care a influențat evenimentele de la 1848 și a participat la pregătirea și probabil la elaborarea cunoscutului ,,Suplex” care revendica cunoașterea și respectarea drepturilor naționale românești, înlăturarea denumirii de ,,națiune tolerată ” pentru românii ardeleni, egalitatea în drepturi cu celelalte națiuni ale provinciei. Această pleiadă de ardeleni a făcut ceea ce trebuia să facă: a deșteptat naționalitatea română, a deșteptat-o cu orice preț. ,,Sunteți fii ai Romei!” au strigat ei; și românul zguduit din somn, s-a pus pe gânduri ”Activitatea Școlii Ardelene a fost cunoscută pe toate planurile sale: în plan politic s-a remarcat în privința mișcării petiționare din Transilvania, a emancipării naționale. Planul social este ilustrat de răscoala lui Horea, iar planul cultural se identifică prin iluminismul militant reprezentat de activitatea erudită și literară a cărturarilor săi. Ei, cei dintâi s-au gândit la înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, a fixarii normelor gramaticale ale limbii, a imbogățirii vocabularului cu neologisme luate din limbile romanice, după cum tot ei au contribuit la modernizarea  culturii și literaturii noastre. Deviza  Școlii Ardelene a fost Virtus Romana Rediviva, adică Renașterea vechilor virtuți ostășești, în lupta pentru drepturi naționale, pentru limba și credința străbună, pentru unirea românilor într-o singură țară, fapt care s-a împlinit la 1 Decembrie 1918.