Sat frumos și liniștit

prof. Augustin Rus

   După ce m-am depărtat în spațiu și timp de satul copilăriei și adolescenței, el continuă să îmi apară în gânduri și vise, ba mai mult, amintindu-mi de el, simt plăcere și dorința de a-l revedea, de a-i descifra unele aspecte cărora le-am acordat mai puțină atenție. Un astfel de aspect este cel al numelui de ciufulitură dat unor familii, nume care,scoate în evidență atitudini, comportamente, stări de spirit, asemănări cu unele animale, partea satului unde era situată locuința, etc. Erau puține familii care nu aveau un nume ciufulit, cele mai cunoscute  ar fi  - Licanu, Ciotu, Misiac, Bârzoc, Cochei, Pămătucu, Neșu, Gordonu, Huru, Popicu, Gaga, Gheorghițoaie, Pupăza, Hulpea, Jupu, Dista, Pischiri, Gacea, Dorica, Cârlanu, Totolozu, Oaia, Mișcalău, Șpiru, Pițigușu, Cuțăla, Ștroloaie, Ghiuri, Zurgalău, Limboc,  Șolomon, Ciucuru, Șuvei, Chetu, Fâscoșa, Porțolanu, Bonache, Vărzari, Văluc, Vășcălanu, Utăma, Chechedi, Ariton din Dumbravă, Ionel din Câneptiști, Ion de la Curte, etc. nume prin care se identificau mult mai repede persoanele care proveneau din aceste familii. În timp de aproape o jumătate de secol, unele dintre aceste nume au dispărut deoarece familiile nu au avut urmași, ori membrii lor s-au răspândit în alte zone ale țării sau peste hotarele ei.

   Pe seama unor nume, au apărut și întâmplări hazlii. Așa se povestește că într-o familie s-a născut o fată, și peste câteva zile, tatăl fetei s-a dus la Sfatul Popular ca să o înregistreze, când să-i spună secretarului numele, acesta îl uitase. Degeaba îi spune secretarul tot felul de nume, acesta nu este de acord cu nici unul. Atunci, secretarul îl trimite acasă, să vină a doua zi cu numele scris pe o hârtiuță. Omul așa face, se duce a doua zi și îi spune secretarului că numele pe care doresc să-l pună fetei este ARVERIA, dar avea și o hârtie pe care o dă secretarului cu numele de ELVIRA. Secretarul îi completează certificatul de naștere, îl înmânează omului, care mulțumit se duce acasă. În mintea lui a rămas însă numele de Arveria, și așa i-a spus fetei toată viața cât a trăit. Vecinii, luându-se după el, i-au spus la fel, și așa i-a rămas numele fetei.

   La familia ciufulită Fâscoșa, se duce într-o zi de duminică o femeie din alt sat, intră în curte  și întreabă pe „găzdoaie ”, după ce îi dă „binețe”, că aici locuiește domnul Fâscoșa? Găzdoaia se uită la ea, pune mâna pe o coadă de mătură și se duce spre cea intrată în curte, îi trage vreo câteva înjurături, spunându-i că de aia a venit la ei ca să îi ciufulească omul. Speriată, femeia iese repede din ocol, dar îl așteaptă pe drum să vină de la biserică omul căutat. Îl găsește și îi spune ce a pățit, acesta o liniștește, zicând că așa e femeia lui, mai „ciudoasă”. Motivul pentru care venise femeia era acela că Fâscoșa, pe care îl chema Ion, lucra cu o echipă la o carieră de unde se scotea piatră din care se făceau fundațiile la multe case, fac târgul, se ia arvuna și peste ceva timp le-a fost scoală piatra. Din echipa aceea care lucra „la baie”(așa se numea cariera de piatră), a făcut un timp parte și tatăl meu. Mama mă trimitea mereu la amiază ca să-i duc de mâncare, atenționându-mă de fiecare dată să merg repede, să nu mă abat pe la ceva „cuibare” că se răcește mâncarea (am făcut greșeala că i-am citit mamei poveștile lui I. Creangă și ea a reținut ceva din ele). De multe ori, venea la amiază și un copil care locuia prin apropiere, mai primea și el câte ceva de mâncare de la „băieși”. Unul dintre ei, după ce îi dă ceva copilului, zice că ce bune ar fi niște nuci, deoarece nu departe era un nuc încărcat cu nuci. Copilul se duce și nu peste mult timp vine cu câteva nuci în sân, le mănâncă împreună, dar cel care l-a trimis, zice că au fost cam puține. Copilul se învoiește să mai meargă odată, cu condiția ca unul dintre băieși să stea de pază, să nu apară mătușa lui care avea legat prin apropiere un câine, care însă îl cunoștea pe copil. Cel care trebuia să asigure paza era tata, numai că oamenii se apucă de treabă și uită de promisiunea făcută. Peste ceva timp apare copilul plângând și fără nuci , deoarece mătușa l-a prins și l-a bătut bine, vinovat fiind tata că nu a păzit cum trebuie.

   Atunci când mă gândesc la satul copilăriei și adolescenței, involuntar îmi apar în minte versurile  „Sat frumos și liniștit/ O gură de rai, Când în el tu ai sosit/ Nici o grijă n-ai”.

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]