Șapte cetățeni din Republica Moldova, prinși în flagrant, în timp ce pescuiau cu o plasă neautorizată pe lacul Colibița

 Poliția a fost sesizată marţi despre faptul că, la o distanță de aproximativ 20-25 m de țărm, pe lacul Colibița a fost aruncată o plasă pentru capturarea peștilor. În urma sesizării, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate”, iar în urma măsurilor întreprinse, în scurt timp au fost prinși în flagrant 7 cetățeni moldoveni, bănuiți de comiterea faptei.

"Astfel, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și jandarmi din cadrul Postului Montan de Jandarmi Piatra Fântânele i-au prins în flagrant pe cei 7 bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani, toți din Republica Moldova, în timp ce extrăgeau din apă o plasă monofilament confecționată din fire nailon și care era folosită pentru capturarea peștilor din lac. Moldovenii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de ”nedeținerea licenței/autorizației de pescuit pentru nave și ambarcațiuni”, ”producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor,  voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” și  ”pescuitul cu ostia, sulița, țepoaica și cu orice alte unelte înțepătoare sau agățătoare, prin greblare sau harponare”.

A fost sesizat Biroul pentru Imigrări Bistrița-Năsăud în vederea luării măsurilor legale, iar cercetările vor fi continuate în dosarul penal întocmit de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului", se arată în comunicatul IPJ BN. 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]