ŞANTIER LITERAR: POEME de Ioan Mărginean
Era alt timp
Veşniciile îşi întorceau ochii pe dos
Cum taina iubirilor târzii
Amurgurile cocoţate pe ceţuri
Stăteau să se coacă
În palma grăbitei morţi
Cu ochi istoviţi clipele plâng
Cum ploile pe rana lumii
Ceas păgân ecoul ca un scurt fluierat
Singura grabă
Ninsorile din furca bunicii
Cele pentru milă şi rătăciri pământene
Vorbesc cu umbrele toate
În aceeaşi direcţie a apelor strâmte
Unde au mai rămas doar teii şi nota de plată
Tu nu aveai cum fi acolo
Erai ca o şoaptă în altă luntre
În care peşti ca nişte litere
Înotau în veacul lui Hrist
Copacii ca gratii bătrâne
Fructiere ruginite ţineau sângele toamnei
Sperietoarea de păsări levita în transă
Deasupra măcieşului în vâlvătăi
Lumina acoperiş de zăpadă
Avea miros crunt
Sărut trecut în foaia de observaţie
Cafeaua ca un abur încolăcea clopotul catedralei
Şi oraşul vechi
Şi anticariatele cufundate-n lectură
Butoiul de Aur stătea la taifas
Îşi mai aducea aminte
De plăcinta cu brânză
Şi de rochia ta verde
Ca bulevardele pline de răcani
De ultima dimineaţă
Şi de cei douăzecişicinci de lei
Ce mai păstrau
Transpiraţia din palma mamei
Am văzut în clepsidră toate mângâierile
Unele aveau inelul
Legat de aripa păsării
Altele cu piepteni mari
Descâlceau priviri
Coborâtoare pe piepturi
Floarea de cireş avea ochii mici
Şi forma zborului
Eu aprindeam lumini în prestol
Era prea multă noapte
Şi stelelor le era frică
În strană strălucea cântul
Busuiocul răbdător
Căta întinderi de ape
Sufletul meu
Muta râuri şi munţi
Ca un vultur pleşuv
Trecut prin vămile toamnei
Bunica e o grădină cu pomi şi sărbători
Recunosc ceasul tânăr şi alba crizantemă
Pădurea şi-a făcut în jurul ei biserică
Ciopleşte cruci pentru cerbi
Nu-i şoaptă în leagănul ei
Să nu zâmbească cuvios
Si gând îngenuncheat
Deodată trei degete se unesc
În taine de lumini
Şi rugi în flarea tinereţii
O căscioară
Unde se naşte un copilaş
Ler din ler o leru-i ler
Cununa lui
Nu va trece cu luna
Ci nici pas nu va lua din drum
Pe-nserat e ca o mireasă
Tămâind albastra lună
Ca o lacrimă risipită în ploi
În care îmi spăl dimineţile
Şi parbrizul
Şi copilăria mea
Pe care a uitat-o
Lăngă oala cu ciorbă
Caii de mai dansează pe piane stricate
Au toporaşi în urechi şi peruci
Şi piciorange
Să vadă până la etajul doi
Unde toate grijile nasc
Aşa cum nasc şoriceii şi leviatanul
Ce-i înghite pe cei nedoriţi
Lumina ajunge mei repede
În gări depărtate
Urmăreşte fiece nechezat
Eu am crescut în oraşul acela
Unde hoţii de cai
Aveau inima pătrată
Şi degetele îmbrăcate ca de mormântare
Amanţii veneau aici
Cu aventuri cu tot
Duhnind a putrede lichiori
Cu cicatrici şi nasul cum piramidele dormind
Femei pariau pe divorţuri
Ba chiar şi pe mine
Cel ce călăream un cal cu un ochi închis
Cu nume ca o copită iscălită pe nisip
Unii cai
Veneau direct din războaie
Cu care cu tot şi cu horte de cânturi
Mamele îşi plângeau copiii
Şi nu voiau să se mângâie
Pentru că nu mai sunt
Au rămas în statui şi-n ceruri adânci
Unii se mai scaldă-n ierburi
Şi-n umbre de atene şi rome
De dunări şi nopţi curgătoare
Inima urca sute de trepte
Cine va fi învingătorul ?
Cine va fi?
Ceea ce am văzut îţi spun Amelie
Şi mărturia mea are căldura sângelui
Ce nu ştia sfârşitul
Pleoapele ţineau în dinţi frunze vii
Inima ta era ca o punte
Nisipul fierbinte peste care-n galop
Caii dau buzna
În oraşul spintecat
Ce se suie la cer
Ochii mei Amelie
Porţi larg deschise
În spatele meu, autobusul
Cel roşu
Ca pragul ruşinat
Ca fântâna ce izvora fluturi
Noapte caraghioasă
Cara statuia zeului păgân
Toţi condamnaţii
Învaţă limba limitelor
Pe cel necunoscut
Pe care l-aţi zidit în surâsuri
Îl voi naşte pentru nesfârşite visări
Într-un templu
Din care lumina
Întoarcea Areopagul
Pe cealaltă parte
Semnul sfârşitului
Filocalii călătorind prin deşert
Ascultare
Drumul prin adevăr
Cuminţenii căzute de pe ramuri
Apele clare
Susurau veşnicii
La masa de apoi
Alte veacuri adapă ochiul
Prin uşa păgână
Şi moartea cealaltă
Adaugă comentariu nou