Sănătate, împliniri şi MULŢI ANI pentru un „cetăţean de onoare” al judeţului Bistriţa-Năsăud

Norocul a făcut să fiu colegă „de Valea Măgurii” - cum precizează pictorul Andrei Medinski, în autograful dat pe volumul Nacela ruptă. În vremea tinereţii, am fost dascăli suplinitori la Şcoala cu patru clase Valea Măgurii.. Suplinitorul de atunci a ajuns pictor cu un CV de vreo şaisprezece pagini.

Bănăţenii îl numesc „Boccaccio de Banat”. Eu l-am numit „un Rebreanu al leşenilor”, pentru că aşa cum Rebreanu mergea, la vârsta de patru ani, la Maieru, tot cam pe la patru ani a sosit şi Andrei în Leşu, unde urma să-şi preia dăscălia Andrei Medinschi – tatăl pictorului Andrei A. Medinski. Interesantă coincidenţă şi benefică pentru copiii celor doi dascăli. Locurile copilăriei au influenţat creaţiile celor două personalităţi. Un câştig rămâne şi pentru cele două localităţi care au cu ce se mândri. Maierul - cu creatorul romanului modern şi Leşu cu un pictor modern şi, în egală măsură, scriitor premiat de USR, dar şi apreciat de nume de referinţă. Despre pictorul Andrei Medinki au scris mai mulţi. Spaţiul nu ne permite să-i enumerăm pe toţi. Lăcrămioara Ursa a semnat un articol din care spicuim: „Andrei Medinski este unul dintre creatorii care poartă cu sine o lume de "râsu-plânsu", tragi-comică, unduitoare între inefabil şi abisal, între solemn şi grotesc. La prima privire, cele mai multe din personajele sale sunt din circ, teatru sau chiar bordeluri şi spelunci. Şi, totuşi, la o revenire asupra lucrărilor, ele pot fi cuprinse de privitor ca parte din lume. Artistul are şi o teorie despre aceasta: "Pictura mea are salvare. E şi o doză de agresivitate, pentru că vreau să mă vezi. Dar am îngăduinţă. Pentru oameni. Nu toţi sunt proşti şi idioţi. De fapt, şi prostul şi idiotul sunt oameni. Poate o anumită situaţie i-a făcut să fie aşa...”

Prin "Nacela ruptă", carte cu o amprentă autobiografică semnificativă, artistul denotă şi un talent literar de nebănuit. Mănunchiul de proze scurte, din volumul amintit, închinat părinţilor pictorului – Andrei şi Eliza, dezvăluie un Medinski evocator, cald, care în adâncuri se întoarce mereu la copilărie. El spune: "Dacă visez frumos, acolo visez, în copilărie. Şi visez color. Era o vară veşnică. Nu îmi amintesc decât vreo două ierni".

În carte, e o lume parcă desprinsă dintr-un basm, cu personajele sale savuroase, cu umor şi tristeţe deopotrivă. E lumea lui Popa Leonte, coleg cu Mitropolitul Nicolae al Banatului. Şi acest preot, care l-a marcat pe copilul Andrei, avea o extraordinară capacitate de a comunica. Mai spune Andrei Medinski, în volumulpremiat: „Am vrut să fac măcar cât Popa Leonte. Dar nu m-am putut desprinde de lume. Lumescul din mine a învins. Deşi aveam voce. Preoţii nu-s bărbaţi. Sunt mai mult decât atât. Sunt în direct cu Divinitatea. Cei prin care Cel de Sus îşi face numărul pe pământ."

Două momente din viaţa pictorului Andrei Medinski ne-au rezervat şansa de a-l avea „cetăţean de onoare” al judeţului: salvarea de la moarte - prin marea dragoste a mamei sale şi catastrofa de la Teremia Mare. Dacă nu se întâmpla, atunci, ce s-a întâmplat, pe artist ni-l păpa Occidentul.

Il felicităm pe pictorul şi scriitorul Andrei Medinski pentru ceea ce a făcut, îi dorim sănătate şi ani mulţi - pentru alte împliniri şi bucurii, iar titlul pe care l-a „câştigat” de ziua aniversării a 63 de ani, să fie un motiv în plus de a puncta cu „roşu Medinski” noi creaţii despre leşeni şi locurile dragi de acasă. Apoi, să le trimită în lume, spre bucuria privitorilor.

A consemnat Veronica OŞORHEIAN