Salba Văii Bârgăului

Trăia odată, pe meleagul numit astăzi Valea Bârgăului, o femeie înţeleaptă şi frumoasă - Bârgăuanca. Ea îşi ducea traiul alături de cele nouă fiice ale sale, una mai frumoasă ca cealaltă.
Fiica cea mai mare era îndrăzneaţă ca o floare de colţ. A doua era plăpândă ca petala de bujor şi povestea basme de se oprea şi soarele să le asculte. Fiica a treia avea ochii ca două flori de cicoare şi ţesea covoare cu multă măiestrie. Cea de-a patra zâmbea cu zâmbetul primăverii şi îngrijea o grădină plină de flori. A cincea, cu privirea senină ca cerul de vară şi părul bălai ca spicul de grâu, ştia să cânte de o ascultau şi privighetorile. Fiica următoare era drăgălaşă şi harnică asemeni mamei sale. Cea de-a şaptea era veselă şi iubea atât de mult horele, încât fiecare zi cu ea era o sărbătoare. A opta cosea cămăşi înflorate pentru fetele din sat. Mezina era blândă şi avea mintea ageră ca apa izvoarelor din munţi.
Vremea trecu - aşa trece ea...
Într-o zi, pe patul de moarte, Bârgăuanca zăcea în tăcere.
Primise de la mama sa, înainte de plecarea acesteia în lumea umbrelor, o salbă de aur pe care nu îndrăzni s-o ia niciodată de la gât. Salba avea nouă mărgele aurii, scumpe, asemenea fetelor sale.
Cele nouă raze de soare se strânseseră în jurul mamei. Cu glas stins, bătrâna le spuse:
“ Salba e acum a voastră! Aveţi grijă de ea, căci de nu o veţi păstra ca pe ochii din cap, veţi fi blestemate! Trebuie să fiţi alături una de alta, ca mărgelele, căci altfel vă veţi despărţi pentru totdeauna.
O vreme, cele nouă surori în veşminte cernite plânseră pierderea mamei. Dar timpul vindecă rănile, iar strălucirea aurului şterge şi amintirea duioaselor sfaturi părinteşti.
Într-o zi, fata cea mare luă salba şi spuse celorlalte:
“ Se cuvine ca salba să fie a mea; sunt cea mai mare dintre voi! “ Eu sunt mai harnică! se răsti alta. “ Eu sunt mai harnică decât voi la un loc! “ Eu mai grijulie!
Astfel, toate cele nouă fete se repeziră asupra salbei şi, deodată, din mărgele, a ieşit o lumină puternică. Ele s-au prefăcut în nouă sate – satele Văii Bârgăului, sate frumoase, cu tradiţii vechi, cu oameni harnici, frumoşi la chip şi la suflet. Strălucirea salbei a rămas în ele ca dulcea sărutare a lui Dumnezeu peste pământ. De dragul Bârgăuancei, blestemul a fost uşor, căci apropierea fiicelor e acum nedespărţirea satelor bârgăuane.
Albu Maria
Albu Maria este elevă, în clasa a VII– a C, la Liceul ,,Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului şi a primit, pentru această frumoasă povestire, Premiul III la concursul "O poveste pentru fiecare obiectiv turistic"