Să ne promovăm oraşul

Dacă nu ei, atunci cine?

Cu o istorie îndelungată şi interesantă, dar şi cu un patrimoniu arhitectural pe care şi l-ar dori multe oraşe, Bistriţa are ce oferi turiştilor.

Punerea în valoare a potenţialului turistic al Bistriţei a părut, până de curând, doar o formulă de viitor…

Vineri, a debutat Târgul Turistic Medieval, un eveniment complex ce se înscrie în cadrul proiectului de promovare a Cetăţii Medievale Bistriţa.

,,Întâlniri ale operatorilor de turism, Congresul Siebenburgen, tururi ale oraşului sub îndrumarea ghizilor, numeroase şi variate acţiuni ce se vor desfăşura în aer liber - unde altundeva decât în centrul istoric al Bistriţei – reprezintă încă o încercare ambiţioasă pe care primăria o face pentru a pune în valoare oraşul, având totodată în vedere oportunitatea îmbunătăţirii în timp a vieţii comunităţii printr-o abordare mai complexă a acestui domeniu încă destul de puţin exploatat aici”, a precizat primarul Bistriţei Ovidiu Creţu.

Astfel, până duminică, inclusiv, ansamblul Nosa şi alţi invitaţi, precum Garda Cetăţii de Sighişoara şi Dragonii de Transilvania vor aduce spiritul medieval pe străzile Bistriţei, printr-o serie de momente artistice care includ animaţii, reprezentanţii teatrale, dansuri şi statui vii.

Târgul a debutat vineri cu prezentarea standurilor de promovare a cetăţii medievale Bistriţa, precum şi a celorlalte oraşe invitate: Braşov, Cluj-Napoca, Mediaş, Sibiu, Sighişoara şi Sebeş.

De asemenea, cei mici s-au bucurat de o piesă de teatru oferită de Teatrul de Păpuşi al Centrului Cultural Municipal ,,George Coşbuc”.

Târgul Turistic Medieval a trezit entuziasmul şi dorinţa de implicare a bistriţenilor, fapt confirmat de numărul mare de participanţi înscrişi la concursul de sculptat dovleci. 28 de echipe de elevi bistriţeni au fost provocaţi să-şi testeze creativitatea.

Nu vor lipsi nici dezbaterile privind protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural medieval.

Astfel, sâmbătă, în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, de la ora 10.00, personalităţi din domeniul culturii, istoriei, turismului şi arhitecturii (Vasile Timiş, Şerban Ţigănaş, Virgil Pop, Florin Moroşanu), reprezentanţi ai primăriilor şi ai birourilor de turism vor prezenta şi lansa ghidul turistic Siebenburgen, în cadrul Congresului Siebenburgen.

Tot sâmbătă, în cadrul unui concurs culinar, 10 restaurante bistriţene îşi vor etala măiestria în arta gastronomiei, urmărind să descopere ,,Meniul Anului la Bistriţa”.

A doua zi de târg se va încheia cu un carnaval şi concerte live la Casa Armatei.

Duminică, organizatorii fac din nou apel la dorinţa de implicare a locuitorilor şi a vizitatorilor Bistriţei, prin găzduirea unui maraton de caricatură, eveniment prin care se urmăreşte stabilirea unui nou record mondial. De la ora 10.00, o echipă de caricaturişti, membri Popa’s Academy, vor încerca să realizeze un număr cât mai mare de caricaturi ale bistriţenilor şi ale turiştilor, care mai apoi vor fi oferite după finalizare în mod gratuit celor dornici să contribuie la stabilirea acestui record.

Tot în a treia zi a târgului, 7 echipe de liceeni se vor întrece pentru titlul ,,Sportivii Cetăţii Medievale Bistriţa”.

Târgul Turistic Medieval se va încheia cu un spectacol de jonglerii cu foc.

Pentru toţi cei interesaţi, prezentăm programul Târgului Turistic Medieval:

Sâmbătă, 29 octombrie :

- evenimente în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa

10:00-12:30 - Congresul Siebenburgen – deschidere oficială; prezentare şi lansare Ghid turistic Siebenburgen;

dezbateri privind protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural medieval - cetăţile Siebenburgen

- evenimente în spaţiul public –zona pietonala ,,Liviu Rebreanu”

14:30-17:00- Deschidere expoziţie culinară – premiul ,,Meniul anului la Bistriţa”; prezentarea participanţilor şi a produselor; deliberare juriu;

15:00-16:00 - Animaţie la standul Cetăţii Bistriţa. Dansuri medievale – ansamblul Nosa;

16:00-17:00 - Animaţie la standul Cluj – Napoca;

17:00-18:00 - Animaţie la standul Sighişoara;

19:00-24:00 - Carnaval costumat cu DJ şi concerte live (Aldo Blaga şi trupa rock Blood Print)- locaţie: Casa Armatei, str. Parcului.

Duminică, 30 octombrie:

- evenimente în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa

12:00-12:30 - Conferinţa închidere Târg Turistic Medieval

- evenimente în spaţiul public –zona pietonală ,,Liviu Rebreanu”

12:00-13:00- Animaţie stradală pentru promovarea Cetăţii Medievale Bistriţa;

13:00-17:30 - Competiţii sportive medievale;

17:30-18:00 - Jonglerii cu foc (spectacol de închidere a Târgului Turistic Medieval).

10:00-22:00- Agenda evenimentului va mai include un maraton de caricatură pentru stabilirea unui record mondial realizat de o echipă de caricaturişti, membri Popa’s Academy.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5