Să ne amintim de Jean Pădureanu. Azi ar fi împlinit 83 de ani

Mircea Gelu Buta

Se spune că atunci când vameșii argentinieni au descoperit o minge de fotbal în bagajul unui englez, nu au știut cum să o claseze. Nu mai văzuseră așa ceva și nu auziseră de acel sport, pe care britanicii încercau să-l ducă peste tot în lume. Nu știu ce reacție ar fi avut vameșii noștri, dar am în față un ziar vechi, cu marginile roase. Hârtie subțire, verzuie, pe alocuri îngălbenită. Este „Gazeta Bistriții”, ziarul românesc al bistrițenilor din anul 1923. Articolul intitulat „Sportive” îmi atrage atenția: „Poate că puțini vor fi știind că, în orășelul nostru, nu de mult s-a pus bază unui club sportiv românesc cu numele Gloria. Deși, pe lângă greutățile începutului, a avut foarte mult de luptat și cu o nepăsare extremă din partea publicului românesc, cu toate acestea, echipa de footbal a clubului încă în anul trecut, la toate întrecerile ce le-a avut cu echipe locale și străine, aproape de-a-rândul a ieșit învingătoare...
Acum a-și vrea să sar peste ani și să le amintesc celor care l-au prețuit, că în ziua de 22 martie 1936 s-a născut Jean Pădureanu, cel care datorită ținutei elegante dar și felului de a se comporta a rămas în mentalul colectiv cu numele de „Lordul”. Avea tăria să recunoască unde a greșit și să privească cu înțelegere circumstanțele tensionate, înțelegând că, jignind pe cineva, nu-ţi aperi blazonul, pentru că nimeni nu-ţi va da dreptate, ba mai mult îţi vei atrage ura tuturor A fost un om bun cu cei din jurul său și a ajutat atunci când a putut să o facă.
A respectat liniştea celor din jur, ferindu-se de intrigi și invidie. A fost un om răbdător, care a vorbit doar când a fost cazul și a tăcut când împrejurările i-au cerut-o. Respectându-și cuvântul, a încercat să recunoască adevărul și să țină cont de părerile și gesturile celorlalți. Toate aceste însușiri i-au netezit, în timp, drumul spre marea performanță.
Dragostea pentru fotbal l-a determinat să treacă peste animozități, ranchiuni, epitete jignitoare, campanii de defăimare, lovituri joase, încasate în ultimii ani și care, uneori, l-au necăjit, dar peste care a reușit, cu înțelepciune, să treacă, având convingerea că nu există o mai mare senzaţie de împlinire decât constatarea că ai fost util, că ai fost onorabil, că ai ajutat. Sună moralist, dar exemplu pe care Jean Pădureanu l-a dat de-a lungul întregii sale cariere e fascinant de adevărat şi numai cine încearcă să aplice lecţia mărinimiei şi onoarei poate înţelege ce înseamnă să fii om.
În ultimele clipe ale vieții, atunci când ședeam la căpătâiul său, în sala de reanimare a Spitalului, priveam această figură nefiresc de senină, această frunte frumos boltită, fără o cută deasupra ochilor, pe care îi ținea închiși. Mi-a strâns mâna minute în șir. Calmul său era atât de nevorosimil, încât parcă venea din alte sfere. Am înțeles atunci că, în marea lui dragoste pentru oameni, i-a iertat pe toți, prieteni sau adversarii care i-au făcut, uneori, viața amară.
Jean Pădureanu a fost un om care, în viața sa, a înțeles mai multe, a văzut mai departe, a fost mai curajos și mai puternic în apărarea valorilor eterne ale sportului decât mulți dintre contemporanii săi.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]