Rostul cuvintelor

Volumul „Îndrăgostirea de zmeu”, apărut la Editura Info Rap Art, sub semnătura poetului Petre Rău, este o declaraţie de dragoste prelungă pentru prefacerea lumii într-un univers care va dăinui prin puterea filozofiei.
Cartea este dedicată Denisei, fetiţa ce a devenit înger şi surprinde în oglinda sa torsiunile lumii reale exprimate prin proporţiile divine, alte unei rugăciuni adresate uneori în neant: „Mă născusem pe meleagurile acelea de vis/ pe o verde vale de rai/ în care ai mei moşteneau/ biserica de 200 de ani”. Memoriile poetului vor deveni aşezate pe hârtie, un imbold pentru păstrarea intactă a identităţii: „Primul meu contact cu lumea/ l-am făcut desigur pe brânci deşi unii/m-au împins mai devreme de a fi învăţat/ rostul tălpilor”.
Poetul cutreieră lumea spre a descoperi noi valenţe ale acesteia şi a le aşeza în versuri: „Veţi realiza cuvintele acestea/ Nu le-am născocit pentru mine/ nici de dragul vostru nu le-am născocit/ nu veţi şti precis dacă vouă/vă sunt adresate/ va fi greu să controlaţi treaba asta/ şi nici eu nu-mi voi mai aduce aminte/ nimic nu vom putea descâlci. În poezia lui Petre Rău îngerii au libertatea alegerii de a rămâne în lumină sau în întuneric, iar lumile paralele întâlnesc sigurătatea aşezată la capăt de galaxie: „Mult prea târziu am înţeles că steaua mea/ e prea departe/ ca s-o mai pot atinge/ de ce, Doamne, mi-ai dat multe întrebări”. Interesante versurile în care mama este cea care joacă rolul primordial, fiind inclusiv creatorul: „Dumnezeul meu mamă/ adă pace restului zilelor mele/ şi nu te mai preface că eşti departe/ ştiu că ai plecat din cauza greşelilor mele/ dar m-ai iertat de aici şi de unde eşti”.
În poezia lui Petre Rău, îngerii capătă noi valenţe, astfel încât putem vorbi şi de o „îngeriţă” care se plimbă prin raiul vagabond al poetului, salvându-l de pe calea rătăcirii în infern: „Habar n-am avut cum arată o îngeriţă/ şi nici n-am aflat asta decât/ într-un târziu când mi s-a dezvăluit totul/ plecând de la o reverie”.
Sunt vremuri pentru fiecare moment al existenţei noastre, unele pentru muncă, altele pentru întrebări existenţiale şi altele pentru a scrie poeme: „Pe vremea când m-ai scriam câte o poezie/ hotărâsem să chem/ când şi când/ poliţia versurilor/ prea des eram furat/ azi o metaforă de-a mea/ o vedeam la altul exact înainte/ de a o aşeza la mine în vers/ mâine un final fulminant/ şi alte mii şi mii de fonene/ îmi erau sustrase/ pe furiş”.
Sătul uneori de povara versurilor, poetul încearcă să şteargă versurile din viaţa lui, însă nu va reuşi să facă acest lucru, dându-şi seama că nu depinde de el şi că este păpuşă în mâna păpuşarului de Sus care-l ghidează în lumea creaţiei: „În atelierul meu de poezie muzele/ Stau răsturnate pe spate/ Cu umerii goi zgâriaţi de câte vreun colţ/ de hârtie/ trebuie să recunosc în încăperea/acesta sunt multe colţuri/ multe chestii noduroase/ care arar se dezleagă, se despletesc”.
Cartea este o aventură a descoperirii esenţelor vieţii, poetul matematician Petre Rău aşezând cuvintele în pagină într-o ordine deloc întâmplătoare. Timpul devine sub pana poetului sălaş pentru gândurile care se aşază, rând pe rând, într-o carte în care zmeul cel rău devine, până la urmă, un personaj de care te îndrăgosteşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5