Romanele lui Rebreanu văzute de Iacob Naroş

Girat de Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, prim premiul acordat în cadrul Galei Societăţii Scriitorilor, volumul „Romanele lui Liviu Rebreanu”, editat la Casa Cărţii de Ştiinţă sub semnătura lui Iacob Naroş, prezintă, în mod amănunţit, opera întemeietorului romanului modern. Despre romanul „Ion”, Iacob Naroş ne spune că are această versiune de titlu la 19 iunie 1914, pe verso-ul unei file pasagere marcând o graniţă între proiectele romanului „Zestrea” şi ceea ce vom citi noi. Prima variantă a fost scrisă în 122 zile, în perioada 27 august 1916 – 14 august 1917, iar varianta a doua între noiembrie 1919 şi octombrie 1920. Eugen Lovinescu, după Iacob Naroş, ar fi cel mai entuziast şi mai autorizat cronicar al lui Rebreanu, „Ion” fiind considerat un eveniment crucial al literaturii române. „În romanele mele nu este niciun personaj copiat după natură, dar nu este niciunul în care să nu fie ceva real”, spunea Liviu Rebreanu. Scheletul general a suferit de mai multe ori schimbări radicale, la început „Ion” a fost „Zestrea”, iar Zestrea a fost temerea, iar Temerea o poveste „Ion o bate pe Rodovica şi ea se spânzură”. În alte pagini, Ion ucide pe Victor cu cinci lovituri de sapă, prinzându-l că dă târcoale Rodovicăi. Încă din timpul vieţii, Rebreanu avea peste 30 de cărţi traduse, în 17 limbi străine, astăzi numărul acestora apropiindu-se de 200 apariţii în 35 limbi.
„Pădurea spânzuraţilor” are o primă variantă scrisă în 90 zile (15 decembrie 1921 – 27 iunie 1922). Varianta a doua a fost concepută între 5 iulie 1922 -17 noiembrie 1922, transcrierea pentru Rebreanu echivalând cu actul de creaţie şi în cazul acestui roman. Între anii 1922 – 1927, „Pădurea spânzuraţilor” a cunoscut patru ediţii. În 1932, romanul era tradus la Paris. Criticul francez Andre Bellesort consideră pe Apostol Bologa ca una dintre figurile cele mai impresionante dintre eroii romanelor de război pe care soarta i-a marcat cu însemnul victimelor. „Spânzurarea fratelui meu, ofiţer în Armata austro-ungară, la Ghimeş, ca dezertor, de către unguri, mi-a sugerat ideea pădurii spânzuraţilor”, declara într-un interviu Liviu Rebreanu. Pe birou, autorul avea fotografii cu 300 de patrioţi cehi, fapt ce atestă documentarea prin martori, ca într-o anchetă. Predomină motivul luminii prezent în marile momente ale acţiunii, autorul are prilejul să plăzmuiască una dintre cele mai frumoase idile din opera lui, învăluită într-un abur de poezie adolescentă, între Ilona şi Apostol.
Primele însemnări despre romanul „Adam şi Eva” apar în schiţe, notaţii ce se încadrează în istoria acestei cărţi, începând cu 28 aprilie 1909. Puţină lume ştie că o parte din acţiune are loc în grădina Castelului din Chiuza, care aparţine contelui Mirza. Rebreanu expune teoria methempsihozei, potrivit căreia, bărbatul şi femeia nu pot fi fericiţi decât după a şaptea reincarnare. Scriitorul îmbrăţişează spiritualismul – credinţa în existenţa unui suflet spiritual care-şi păstrează individualitatea şi după moarte. Personajele trec toate printr-un timp interiorizat, care exprimă trecutul, timp care le poartă existenţele către un viitor devorant, de unde şi cartea iluziilor eterne.
Subiectul romanului „Ciuleandra” l-a pasionat pe Rebreanu încă din anul 1912, când a apărut nuvela „Nebunul”. Proiectele sunt abandonate pentru câteva luni, iar mai apoi, reluate şi reluate. Prima variantă a cărţii a fost scrisă pe nerăsuflate la Orlad, în decurs de numai 9 zile (2-10 martie 1927). În această perioadă, Rebreanu primeşte invitaţia lui Iulian Cioarbă, preot la Maieru, de a fi prezent, împreună cu familia, pentru câteva zile în satul copilăriei: „Deseori, mai ales în primele nopţi, mă pomeneam copleşit de amintirile copilăriei, întorcându-mă înapoi ca să-mi regăsesc jocurile şi bucuriile în loc să isprăvesc aventurile eroului meu din Ciuleandra. Totuşi am terminat transcrierea ei în vreo două săptămâni”, spune Rebreanu despre această perioadă. Ciuleandra, ca roman psihanalitic, începe cu un procedeu derivat din romanele poliţiste: crima se va motiva abia la sfârşit. Personajul principal e Puiu Faranga, tânărul boier cu sânge otrăvit de vechi păcate atavice.
„Crăişorul Horia”, romanul istoric, într-o singură variantă, a fost scris în perioada iulie – august 1929, autorul urmărind cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor istorice ale revoluţiei lui Horia în Transilvania şi Ungaria. Cartea exprimă mândria naţională şi simţământul de răspundere acut pentru soarta poporului.
„Răscoala” are ca subiect nemulţumirile poporului. În Caiete se menţionează, în anul 1909, localitatea Prislop cu un început de documentare – piesa Ţăranii. Prima variantă a „Răscoalei” a fost abandonată după doar 135 file, varianta a doua durând 28 zile (12 august – 28 septembrie 1931), iar cea de-a treia, 126 zile (8 iunie – 11 decembrie 1932). Aşadar, romanul „Răscoala” revine pe masa de lucru după terminarea romanului „Ciuleandra”.
Cel de-al patrulea roman, scris la Valea Mare, este „Jar”, proiect apărut la 28 noiembrie 1930, sub denumirea „Iubirea cea mare” sau „Iubirea eternă”. Rebreanu dorea să reia tema iubirii integrale, cea de la maturitate, iubirea ca un element de viaţă nu precum un trecător divertisment de tinereţe. Prima variantă a romanului a fost scrisă într-un timp record, de doar 15 zile, iar varianta a doua în 59 de zile (3 februarie – 1 mai 1934). Romanul trebuia să se cheme „Mojarul iluziilor”, însă denumirea a fost schimbată pe parcurs.
Prima versiune a romanului „Gorila” cuprindea 64 file, fiind scrisă în anul 1934 şi abandonată. Versiunea a doua, scrisă în 148 zile (1 martie 1937 – 10 ianuarie 1938) ne descoperă o satiră împotriva politicianismului burghez, a cărei istorie se întinde pe parcursul a două decenii. „Amândoi” a avut ca prim titlu „Alibi” şi este finalizat în anul 1940, când România Literară anunţă apariţia acestuia. Rebreanu mărturiseşte că de multă vreme avea dorinţa de a scrie un roman poliţist, cu elemente autohtone, „carte de mic răsuflet”, adică, după fiecare carte mare, istovitoare, scriitorul dă una mai mică, mai familiară, pe înţelesul tuturor.
Despre toate aceste romane şi despre laboratorul lor de creaţie, despre modul de construcţie vorbeşte, avizat, ca un specialist în rebrenologie, Iacob Naroş. O carte care ne lămureşte, cum nu se poate mai bine, asupra operei marelui nostru înaintaş Liviu Rebreanu.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]