Rodica și Mircea Daroși, o familie exemplară de dascăli

Copil fiind, în Parva anilor ’70 , satul  în care am locuit câțiva ani, datorită serviciului tatălui meu, mi- au rămas  în minte amintirile  unor chipuri de oameni dragi, văzuți cu ochii minții, de copil.

Mai tineri atunci, e drept, erau modele de dascăli, admirați și respectați  de toți cei din jur, iar eu, ca și copil, pricepeam asta.

Un cuplu frumos, domnul profesor și doamna educatoare Daroși, Rodica și Mircea. Atât de frumoși și  îndrăgiți, căci  regretai  că i- ai lăsat în urmă, pe drumul vieții...

Dar n- a fost să fie așa! Cum nimic nu- i întâmplător, peste ani, atunci când cărările scrisului s -au intersectat, am reîntâlnit aceiași oameni, aceleași chipuri, aceleași zâmbete. Calde, respectuoase, apreciate, îngăduitoare și exigente totodată, admirate și prețuite.

Acestea sunt valorile sufletești ce se transmit prin privire și cuvânt, iar prezența dânșilor este așteptată și căutată. La lansări de carte, la acțiuni culturale, ca invitați de seamă.

Analiza persoanei și a textului, a calității  acestuia, dânșii o fac cu ochiul specialistului, al profesionalistului, înainte de toate, dar cu un bun simț, de neegalat!

Iubiți și respectați  de săteni, elevii și părinții acestora, de subalterni -domnul director  a purtat cârma Școlii Generale din Parva și Nepos, ani mulți, fiind nelipsiți  și azi, de la orice activitate culturală  a  comunității.

Felul în care părinții mei au rostit si rostesc numele domnilor, a fost dovedit  de tot ceea ce am cunoscut. Respect ,înainte de toate!

Nu există activitate culturală în Parva,  Rebra, Feldru sau Nepos ,ca dânșii să nu fie implicați ,mai ales că domnul profesor este  și Fiu al satului. Al satelor în care a lucrat.

Buni cunoscători  ai meleagurilor  și oamenilor, ale  psihologiei acestora, cu generații și realizări, au adunat în monografii dovada existenței acestora, au cântat frumosul și visul, trăirea și simțirea, în vers sau proza. Și- au împărțit munca, timpul și gândul .

Familia dânșilor  sunt copiii și nepoții, dar și elevii, iar bucuria sau tristețea  împlinirii lor, le- au dăruit- o până la capăt.

Cine a scris povestea actorului grăbit prin viață? Cine  a reușit să prindă în coperte  trăirea și dăruirea de dascăl? Cine se îngrijește de valorile culturale, adunând satul și sătenii, de la mic la mare, în hora sufletului de român? A dus și adus renumele satului și formațiilor de dansuri, scrise  pe diplome, cu litere de- o schioapă! Nu- i asta dragoste de neam și țară?

Cine își face timp să scrie, în ziare de răsunet ,observații și critici, articole frumoase, fără  ca autorul să apuce să spună măcar un MULȚUMESC?

Doar un suflet mare și nobil, suflet de dascăl, căruia  îi rostim numele, într- un fel anume, care înseamnă mult! Onoare, prețuire și respect! Familiei, Rodica și Mircea Daroși!

Ce ar trebui să mai adaug? O listă lungă de cărți , reviste literare pe care mi-a dat- o colega și prietena mea, Liliana Călini, nepoata domnilor Daroși. Reviste la care domnul profesor lucrează ca și colaborator permanent, redactor șef, autor sau coautor.

Contează lungimea listei? Nu, nu e mică! Conteaza să- i simți prezența dânsului, să- i asculți discursul, oricând documentat, să- i simți dăruirea  pentru limba română și neamul străbun, dar mai presus de toate, de OM!

Scrii cum simți, iar respectul merită respect! Maxim, domnule profesor! Director, scriitor, redactor, etc, dar înainte de toate, de OM!

Unul care arde precum o flacără , pentru locul pe unde merge, descoperă și prețuiește, valorizează totul, fără  să aștepte nimic, în schimb.

Numai că totul i se întoarce înzecit, precum căldura reflectată de fața unei oglinzi.

Mult respect, familiei profesor Daroși! Din partea alteia, cu care ați  împărțit cândva, frumoasa amintire a  Parvei  anilor 70...una de neprețuit, incomparabilă și... de  negăsit!

Nadia Linul Urian  și  Liliana Călini

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]