Religie

Prima biserica a Parohiei a fost cladita de familia ,,Uratu” si este situata in partea de N-V a comunei , spre Tiha Bargaului la aproximativ 5 km. de centrul comunei, in locul numit ,,Stramba”. Azi...
* Cel mai mare peleriaj ortodox pare a fi cel de la Iaşi, cinstind moaştele Sfintei şi cuvioasei Paraschiva, când s-au adunat din seara din 13 octombrie sute de mii şi apoi în 14 ale zilei mai...
Astăzi, ortodoxia prăznuieşte una din marile sărbători şi anume pomenirea Cuvioasei Maici Parascheva. Aceasta s-a născut în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol şi a trăit pe vremea...
Biserica – instituţia sfântă întemeiată de Hristos în vederea mântuirii şi sfinţirii – prin propovăduirea înaltelor sale învăţături, tinde să înnobileze sufletul credincioşilor, să purifice...
Vrednicul slujitor al altarului, Marius Avram, împreună cu Consiliul Parohial – prim epitrop George Buha şi Primăria Monor, primar Ioan Cira, au oferit, duminică, 10 octombrie 2010, celor peste 2500...
Statul, ajuns în sapă de lemn, sărac şi cu banii şi cu sufletul, cer(şeşte) TVA de la biserici şi mănăstiri, pe care le acuză de evaziune fiscală. Răspunsul Patriarhiei:”Tăiem chitanţe. Să nu uităm,...
Satul Archiud , aşezat in partea de N-E a Câmpiei Transilvaniei , înconjurat de dealuri domoale , se învecinează la est cu centrul de comună Teaca, la sud cu satele Ocniţa, Comlod şi Orosfaia,...
• Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a pblicat un răspuns la articolul dnei. Alina Mungiu-Pippidi apărut în „România liberă” din 23 septembrie. Cunoscuta ateistă ar fi dorit ca la fel ca şi Papa...
Prima cronica a parohiei Ardan, a fost concepută de vrednicul de pomenire pr.Dumitr Simionca în anul 1955 la 5 februarie. Potrivit însemnărilor din cronica parohiei, pr.Dumitru Simionca...
Parohia Arcalia deţine două biserici: biserica mică ce poartă hramul Sfântului Dimitrie, care a aparţinut dintotdeana creştinilor ortodocşi, şi una ce a aparţinut cultului evanghelic-luteran, care a...
* Deşi pastorul penticostal Terry Jones a renunţat la ideea arderii Coranului la 11 septembrie, voind a comemora cele trei mii de morţi de la WT Center, mii de musulmani au ieşit să protestezze în...
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 23 septembrie, zămislirea Sf.Botezător Ioan. Cum s-a petrecut aceasta? În vremea regelui Irod a intrat Sf.Arhanghel Gavriil în altar la preotul Zaharia care...
* Cu emoţie, dragoste şi bucurie au sărbătorit creştinii ortodocşi la 14 septembrie, Ziua Crucii. Altar de jertfă Preasfântă, armă nebiruită, semn al Fiului Omului şi emblemă a creştinismului,...
„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.”
Dacă privim racla cu moaştele celui ce a fost Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Timişoarei şi a toată ţara Banatului în urmă cu aproape 350 de ani, ne vine în minte parabola...
Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, originar de pe meleagurile noastre, de la Spermezeu, şi Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei...
În fiecare an la data de 14 septembrie, marea majoritate a creştinilor sărbătoresc ziua Înălţării Sfintei Cruci, Cruce pe care a fost răstignit Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos. Această...
* Creştinii au sărbătorit cu bucurie la 8 septembrie Naşterea Maicii Domnului, Preacurata Fecioară, prin care ne-a răsărit nouă Soarele dreptăţii, HRISTOS, Mântuitorul binecuvântat. (În...
După perioada post decembristă din 1989 şi pătrunderea capitalismului şi în ţările din Estul Europei, din care face parte şi România, a dus la înregistrarea unui declin demografic resimţit din...
Motivul de căpătâi pentru care cinstim şi o vom cinsti pe Maica Domnului în vecii vecilor, este că numai ea a fost aleasa – fără seamăn – care a primit darul şi vrednicia de neînchipuit, de a fi mamă...
Dacă ar fi trăit, preotul Grigore Zăgrean ar fi împlinit în ziua de 29 august 2010, 94 de ani. Cu prilejul sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul din 29 august, în capela greco-...
* După 500 de ani de la ruptura Bisricii Angliei de Roma, efectuată de Henric al VIII-lea (fiindcă nu i s-a permis recăsătorirea de câte ori voia), Papa Benedict al XVI-lea va efectua între 16-19...

Pagini

Subscribe to Religie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5