ELITELE UNIRII

Realizarea unui vis

Prof. univ. dr. Nicolae Felecan

            Sub genericul ELITELE UNIRII vom încerca, în mai multe numere, prezentarea unor momente cruciale din istoria neamului românesc, acum când ne aflăm, peste puțină vreme, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Mai întâi trebuie să ne reamintim cadrul geografic care a constituit provincia Dacia, după cucerirea acesteia de către romani, în urma războiului din anii 105-106. Vestitul geograf al lumii vechi, grecul Ptolemeu, fixa hotarele Daciei, după expedițiile împăratului roman Traian, astfel: spre apus Tisa, spre miazănoapte Munții Carpați, spre miazăzi Dunărea, iar spre răsărit râul Hierasos, identificat de unii cu Prutul, de alții cu Siretul. În sprijinul acestei idei vine și atlasul istoric Hammond, apărut la New York, care delimitează hotarele Daciei romane, la anul 117, ca fiind Banatul, Oltenia, Transilvania și Muntenia întreagă, Moldova până la Siret, o fâșie la nord de Transilvania propriu-zisă, precum și Crișana.

Lucrări mai recente de istorie vorbesc doar de Banat, Oltenia până la Jiu și spațiul intracarpatic până la culmea Brezei și Someșul Mare, iar Muntenia propriu-zisă și sudul Moldovei ar fi rămas în afara provinciei. Documentele istorice confirmă însă existența și în aceste zone a legiunilor romane, motivată fie prin anexarea acestor spații la Moesia Inferior (provincie romană creată în sec. I a. Chr., în spațiul dintre Balcani și Dunăre), fie datorită faptului că influența romană s-a exercitat asupra teritoriilor limitrofe cu provincia propriu-zisă până la o distanță de 100 de km (cf. Giurescu, 1971).

Și istoricul Alexandru Filipașcu menționează în lucrarea sa Istoria Maramureșului că „expediția de cucerire romană nu s-a mărginit la ocuparea Sarmisegetusei, deoarece stăpânirea deplină a provinciei reclama și cucerirea liniei fortificate de la nord și nord-vest. Deci, ultima rezistență dacă a avut loc la hotarul Maramureșului, unde s-a retras populația civilă și luptătorii daci care au supraviețuit înfrângerii lor definitive. … Romanii, pentru a exploata în liniște minereurile din Rodna, au închis accesul din Maramureș spre Valea Someșului cu două fortificații puternice de pământ, ale căror urme se văd și azi. Una la intrarea spre valea Sălăuței, lângă Salva, iar alta la sud de Romuli” (Filipașcu, 1997: 19).

Cât privește fenomenul de romanizare, este consemnat faptul că împăratul Traian și-a propus să grăbească procesul de integrare a teritoriilor dace în cuprinsul imperiului și să extindă civilizația romană la nord de Dunăre, astfel încât stăpânirea imperiului să devină sigură și definitivă. De aceea, Dacia a fost organizată ca provincie imperială, subordonată direct împăratului, cu capitala la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cam la 40 de km de vechea capitală a Daciei, Sarmizegetusa Regia.

Instituirea stăpânirii romane a fost urmată de introducerea unor valori superioare în toate domeniile vieții: organizarea politico-administrativă, social-economică, cultural-spirituală, militară. De asemenea, influența romanității s-a exercitat, în măsură tot mai mare, și asupra teritoriilor  dacilor liberi, practic asupra întregului spațiu carpato-danubiano-pontic.

În urma acestui proces complex de contopire a celor două culturi și civilizații, de simbioză etnică dintre daci și romani, s-a născut poporul român, singurul care și-a păstrat numele etnic (romanus > român).

Dezvoltarea ulterioară a românilor, cu caracteristici identice – aceeași limbă, aceeași cultură, aceleași obiceiuri – dovedesc apartenența noastră la aceeași origine și la același spațiu geografic, chiar dacă vitregiile sorții au arătat, vremelnic, și contrariul, așa cum intuiseră și romanii.

Aceste nestemate, vârtos ancorate în istorie – neamul, limba, credința – rămân un izvor  nesecat de reîmprospătare genetică, ”o enigmă și un miracol istoric: poporul român”, cum își întitula istoricul francez Ferdinand Lot o carte publicată la Paris în anul 1937, Une énigme et un miracle historique: Le peuple roumain, idee reluată și de un martir al neamului românesc, istoricul Gheorghe I. Brătianu, într-o lucrare din 1940, cu titlu similar, O enigmă și un miracol istoric: poporul român.

Pentru neam, limbă și țară poporul român n-a încetat să lupte.  A avut însă nevoie de personalități în stare să-și dea viața pentru realizarea acestui stăruitor și neșters vis. Prima încercare a făcut-o Mihai Viteazul, în anul 1600. După îndepărtarea de pe tron a lui Ieremia Movilă, Mihai instală la Iași un consiliu de patru dregători, numi un nou mitropolit și noi episcopi în locul celor fugiți. Întors la Alba Iulia, voievodul se găsea în culmea gloriei. „Cuvântul său era ascultat de la Nistru până în Banat și din Maramureș până la Dunăre”, așa cum reiese și din hrisoavele sale: „Io Mihail voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”.

Din păcate însă, Unirea înfăptuită de el a durat puțin, căci prin uneltirile nobililor transilvăneni, cu aprobarea tacită a curții de la Viena și invidia generalului Basta, marele voievod este răpus de un detașament format din trei sute de oșteni, trimis mișelește, la 9/19 august 1601, de Basta cu ordinul de a-l ucide.

Dispariția voievodului a cauzat și dezmembrarea țărilor românești abia unite, dar și o mai apăsătoare înrobire a românilor transilvăneni.

O nouă revigorare a sentimentului național va avea loc abia peste altă sută de ani, odată cu apariția Școlii Ardelene. Epoca nouă pe care o deschide aceasta în istoria noastră politică și culturală izvorăște din noutatea, adâncimea și consecvența ideilor pe care le propagă, înarmată cu știința, cu marile idei stimulatoare ale iluminismului european. Prin lucrările de istorie și filologie, reprezentații Școlii Ardelene au demonstrat latinitatea limbii române, romanitatea și continuitatea poporului român în Dacia și, implicit, vechimea sa incontestabilă. În fapt, originile, formarea poporului român și drepturile sale sunt problemele fundamentale care  se pun acum cu o vigoare și cu o înflăcărare rar întâlnite.

Va urma Geniul Școlii Ardelene.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]