Laser

Războiul contra prostiei! Vaccinarea cu adevărul ştiinţei! România 2010 – a evului mediu: şcoli puţine, biserici multe!

Moto: „Imbecilizarea mistică prin idolatrie, prostie, frică animalică a fostelor ţări socialiste…”.

„Trăim într-o societate schizofrenică (O. Paler, din Programul Francmasoneriei)

În lume răsună, încă, râsul prostiei în strană şi sutană, solidare!

România anului 2010 aduce tot mai mult cu o ţară retardată social şi istoric, întoarsă cu 600 de ani înapoi în Evul Mediu! Scriem aceasta fiindcă, după un raport al UE în România, tot la două zile se construieşte câte o biserică şi se închide o şcoală!... Compatrioţi români, încă normali, pe drumul ştiinţelor cosmice, contemporani ignoranţi şi iresponsabili, ce Românie construim, să lăsăm generaţiilor ce vin, ce republică Terra se vede în orizontul timpului şi al viitorului, o zona a Căii Lactee, un spaţiu port cosmic, cu cosmodroame, astronauţi, rampe de lansare a rachetelor şi laboratoare de ştiinţă cosmică şi universităţi astrale, cu oameni cosmici, cetăţeni ai cosmosului, nemuritori, cu longevitate crescută prin manipulări ADN sau, dimpotrivă, o planetă a retardaţilor demenţi, amnezici, imbecilizaţi, prin idolatrie mistică, prostie patologică, prin oficializarea lenei spirituale a rasei umane de către dogme şi religii expirate la export, o planetă plină de mănăstiri şi biserici, de secte şi ignoranţă, de drogarea cu sex, xenofobie, agresivitate războinică, lipsă de raţiune şi iubire faţă de ştiinţe şi filozofii siderale, pierderea şi uitarea identităţii galactice a oamenilor, raportarea la minciună nu la adevăr, timpul profan – clipă terestră şi nu la timpul cosmic, veşnicia mântuitoare, cantonarea a treisferturi din omenie într-o stare onarcisistă - paranoică, dobitocească, semibestială, animalică de reducere a condiţiei umane, la zilnică şi degenerantă şi degradantă luptă pentru supravieţuire, doar biologică, trupească: casă, sex, hrană, reproducere, îmbătrânire, moarte, lipsa de speranţă, reacţie şi luptă pentru transformarea în om nou, spre o longevitate matusalemică, deţinută odată de genele Isusiene ale oamenilor?!... Religiile vor dispare în 50-100 de ani!

Prin pupatul de icoane şi sfinte moaşte (oase de morţi, în Mileniul 3?) oamenii duplicitari, moderni, ştiinţifici şi primitiv-religioşi, au şi faţă de Dumnezeu Savantul şi Astronautul Galactic o atitudine duplicitară, oneroasă,. Formalistă, ignorantă, infantilă, primitivă! Cum scris Cioran, exact aşa e! Realitatea de azi: „Oamenii râgâie, se lovesc şi se plictisesc în faţa crucii şi jertfei lui Iisus Hristos!!!”

Care a condiţia omului ştiinţific-artist de Mileniul 3, acela de a fi ferm, vehement în apărarea ştiinţei cosmice şi a destinului cosmic al terrienilor sau, dimpotrivă, o complicitate laşă, necredincioasă, prostesc-animalic?

Stelele noii umanităţi sunt doar stelele ştiinţei! Singurul drum spre Dumnezeul-galactic e drumul ştiinţei.

Al. C. Miloş, scriitor

P.S.: Mă bucur să evidenţiez efortul d-nei prof. de fizică, Elena Năstase, sudistă ca şi noi, de a da generaţiilor de elevi gradul de normalitate prin ştiinţă, conducând un cerc de astronomie a elevilor de la Şcoala Generală „Avram Iancu” din Bistriţa, un exemplu singular ce ar trebui urmat şi de alte cadre didactice din oraş şi judeţ, lucru ce ar trebui mai mediatizat şi numai din motivul că ştiinţa astronomiei, a fizicii, a matematicii, a geneticii, a cosmologiei este mai aproape de Dumnezeu-Astronautul şi Sacrului Galactic, decât gândirea religioasă, primitivă, ignorantă expirată demult la exportul istoriei! „Cogito ergo sum”, Cuget, deci exist, scria Descantes, iar Albert Einstein ne atenţiona asupra condiţiei umane ca: „e mai uşor să desparţi un atom, să-l divizi în electroni şi protoni, decât să elimini prejudecăţile şi superstiţiile, implantate în subconştientul colectiv al oamenilor.

Noi avem încredere în noua rasă a copiilor cosmici gândind cu lunete şi formule fizice şi studiind hărţile cerului, ajungând, la piloţi şi astronauţi, purtând costumul de astronaut şi costum natural al omului, întâlnindu-se cu fraţii spaţiali şi comunicând cu ei pe firul matematicii şi a zborului interstelar cu rachete, putându-se, reintegrându-se în realitatea cosmosului de cucerire paşnică cu universului de către locuitorii republicii Terra, fiind şi ei cetăţeni ai cosmosului!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5