Radu Moldovan: Sper să predau în septembrie 2024 unui alt social-democrat frâiele județului Bistrița-Năsăud! Împreună vom recâștiga și redutele pierdute

Emil Radu Moldovan, reales pentru un nou mandat în fruntea PSD Bistrița-Năsăud, a reconfirmat faptul că nu va mai candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, asta pentru că “trei mandate sunt peste cap”. Acesta a precizat că decizia a fost luată în urma discuțiilor avute cu cei din echipa de conducere și cu primarii formațiunii, în opinia sa, Bogdan Gruia Ivan având toate calitățile pentru a accede în această funcție după alegerile din 2024.

“Vă asigur că atât timp cât veți decide că pot fi de folos, că pot ajuta la mersul înainte al acestei organizații, și al acestui județ, de pe margine la acest județ, voi fi alături. În urma unei analize profunde, în urma unei discuții cu cei alături de care suntem în iarbă, cei 42 de primari -  mi se pare corect să anunțăm oamenii din timp ceea ce noi le propunem, ei vor decide – am luat această decizie de a pune stop activității de președinte de Consiliu Județean, trei mandate sunt peste cap, trebuie să vină altcineva, cu elan, mai tânăr, un om care este foarte bine crescut, o văd pe mama sa în sală și o felicit că l-a crescut foarte bine.

Am contribuit și eu în a doua parte la creșterea lui, am reușit să îi pun pe creier ceea ce înseamnă empatie, ceea ce înseamnă solidaritate, ceea ce înseamnă disponibilitate la efort pentru oameni și ceea ce înseamnă corectitudine. Bogdan Ivan are toate calitățile. Cred că poate fi un președinte mai bun decât mine. Sper ca cu ajutorul meu, al Celui de Sus și al oamenilor să pot să predau în septembrie 2024 unui alt social-democrat frâiele județului Bistrița-Năsăud. Îmi acest lucru, la figurat, voi avea o ață legată de o mânecă prin care să-l atenționez de fiecare dată. Am mare încredere că va duce lucrurile mai departe, îi va fi un pic mai ușor decât ne-a fost nouă, dar împreună cu toții vom recâștiga și redutele pe care le-am pierdut și ne vom păstra ceea ce avem, la alegerile din septembrie 2024”, a declarat Radu Moldovan.

În Raportul de activittae al conducerii PSD BN, a fost menționat faptul că social-democrații au reușit să obţină, în Alianță, nu mai puțin de 42 de portofolii de primar, 332 de aleși locali – dintre care 15 consilieri județeni, 5 consilieri municipali, 15 consilieri în orașe, dar și președinția Consiliului Județean. Acesta şi-a asumat greșeala pentru unele pierderi, pentru că a luat decizii cu sufletul, care au costat în votul electoratului.

De asemenea, Radu Moldovan a prezentat și un bilanț al activității administrative, menționând cele 1,8 miliarde euro atrase în ultimii 10 ani în investiții publice de către Consiliul Județean și primării, ceea ce face din județul noostru unul fruntaș între regiunile Europei, după valoarea investițiilor raportate la cap de locuitor. Acesta a punctat principalele proiecte din sănătate, infastructură rutieră, rețele de apă și canalizare, educație, cultură, asistență socială, sport.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5