Radu Ivan – în postură de poet

Autorul este cunoscut ca mare sculptor în lemn. Dar cum un har nu vine niciodată singur, iată că ataşamentul faţă de un prieten, care i-a fost mai mult decât un frate, poetul Luca Onul, l-a determinat sufleteşte să-i dedice un poem, post-mortem.

Tragedia poetului Luca Onul nu i se poate şterge din suflet, după propria mărturisire, poate până la sfârşitul sfârşitului.

Poemul de faţă este un omagiu adus lui Luca Onul, cel pe care l-a simţit ca un prieten adevărat şi ca un mare protector.

Se pare că, de fapt, este şi un debut în poezie a „maestrului în sculptură”, Radu Ivan.

Ion Moise

Elegie

În amintirea poetului Luca Onul

Pe rugurile mari ard iarăşi nume…

Poemele se prăvălesc în vene,

Iar barzii îşi înmoaie pana-n lume,

Ducând pe cap corolele perene.

Tu ai plecat din lume pân-acasă,

Şi clipele au început să fiarbă,

Când la părinţi te-ai dus de ieri la coasă,

Să împleteşti din crini cămăşi de iarbă.

Te-ai strămutat de-acasă pân’ la cer,

La heruvimi strămoşii să-i revezi,

Cu flori în mâini, şi-n ochi cu leru-i ler,

Stând sprijinit cu fruntea de zăpezi.

Te-ai înălţat din ceruri pân’ la stele…

Însângerat de morile de rouă,

Ce-au măcinat destine şi, rebele,

Aşteaptă să ne vină rându’ nouă.

Radu Ivan