PUPEZE LOVITE DE COBE

Nu are rost ca în cele ce vor urma să ducem lucrurile pînă pe vremea copilăriei lui Creangă. Ori mult, mult mai în adîncime. Tocmai pentru a vedea că în lipsa ceasurilor cu pendul, în special de pe la casele ţărăneşti făcea treabă bună la scularea de dimineaţa domnul pintenat, alias cocoş, dar şi madama, pu-pu, recte pupăza. Acum desigur că în triolet ar trebui să-l prindem pe mister avec-avec, pe româneşte, cucu, dar şi pe “mneaei” cuca, deoarece nu se ştie cum devine chestiunea şi dilema-problema, cu “oul sau găina”, mai ales cînd e vorba de ascuns, clocit, hrănit odrasle şi toate celelalte angarale ce se încadrează, încă de la matriarhat în amonte, în atît de mult trîmbiţata egalitate între sexe.

Conform biologilor de populară sorginte, dar de ce să n-o recunoaştem, şi de rurală pregătire, în lumea galinaceelor, lucrurile sunt clare. În sensul că atunci cînd o puicuţă dă glas de cocoşel, găzdoaia, şi numai arareori, găzdoiul, aplică urgent verdictul lovirii de cobe, iar asomarea urmează imediat, conform preceptului: “ai schimbat vorba, te aşteaptă ciorba”. Şi într-un asemenea mod democraţia e dată jos din cui, în favoarea satîrului, iar ordinea se instalează şi printr-o altfel de selecţie. Cam fioroasă, ce-i drept, dar sănătoasă. De remarcat şi aspectul că acelaş procedeu se aplică şi în cazul “găinii bătrîne şi a zamei bune cu morcov tînăr” fără nici un fel de pardon.

Ce ne facem însă în cazurile în care pupezele pot fi şi chiar sunt lovite de cobe? Păi nimic altceva decît a le spune cuci armeneşti şi cu asta, basta. Iar dacă şi-au instalat cuibul în scorbură de catarg marinăresc, le mai zbîrlim niţel stindardul de pe cap şi le invrednicim astfel şi cu standard pirateresc. Pentru a le putea şi boteza cu prenume femeieşti, de gen uragan ori taifun, precum de-o pildă: Monica, Elena, Roberta, Sulfina, ba chiar şi Madona. Pentru că dacă procedăm alminteri, putem păţi precum Ionică a Petrei din Humuleşti, căruia, hîtrul de moşneag, i-a făcut safteaua, taman în mijlocul tîrgului. Ori şi mai dihai, în cazul în care se face apel la ORGAN, fie el şi din poliţia sanitar-veterinar-parlamentară, doar cu acelaşi praf de pe toba DNA, dar şi cu capul plecat întru penitenţă, pe care, nu-I aşa?, “sabia traiană nu-l taie” tocmai pentru că a fost metamorfozat la “mişto” în loc de “damocles” în “damucles”.

Am rîs noi de “codoi” de ni s-a lărgit gaura gurii pînă la urechi. Dar iată că ne-a picat în călcîie. Iar dacă în cazurile lui Cuza, Carol II şi Ceauşescu, calul troian a fost de lemn, ori mă rog, de limbă de lemn, la Băsescu, bidiviul e cu greabănul burduşit de criză economico-financiară profundă şi nu mai e loc, nu de ascunziş prin urdiniş, dar nici măcar de pitit. Ca urmare, vorba bătrînească: “Adio Paris, că eu mă duc undea-nţărcat mutul, iapa şi prostul, fapta”. Iar o astfel de locaţie este cunoscută doar de Guvernul în funcţiune, pentru care roza vînturilor are numai un singur punct cardinal cu supranumele de “taie, dar nu măsura” şi o unică soluţie “asanarea cheltuielilor bugetare”. Un areal în care e musai să ai carte de identitate de cocoş, dar chipul şi asemănarea de pupăză.

Of, of, of ce pîrdalnică este istoria! Va să se repete şi după noiembrie 2009? Nu cobim. Spunem doar că e posibil. Dacă suntem slăbănogi la eradicarea suficient de invocatei boli găinăreşti ce şi-a făcut veacurile pe la Bucureşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5