Publicistica mileniului III

Scriitorul Alexandru Cristian Miloş propune, prin intermediul Editurii Casa Cărţii de Ştiinţă, volumul „Laser”, care cuprinde opinii apărute de-a lungul timpului în cotidianul „Răsunetul”. Cartea, editată cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură aduce în prim plan publicistica mileniului III, viziuni interesante despre „un aliens pe Terra”. Despre cine suntem noi, despre legile lumii şi viziunile celor care o coordonează, Al. C. Miloş are păreri cu totul inedite.

Cartea propune o revoluţie a sfinţilor după legile cosmice ale divinităţii. De altfel, grila cosmică este cea care încadrează fiecare text după noul sistem valoric. Cultura spiritului şi cultura trupului fac parte integrantă din scrierile de faţă. Al. C. Miloş are capacitatea de a transforma poveştile de zi cu zi în lucruri deosebite. Concludent pentru aceasta este textul „Circul”, care aduce în prim plan lumea animată care s-a instalat în oraşul nostru. Trecând peste un pod al ideilor, pătrundem pe bulevardul Culturii, unde ne întâlnim cu dorinţa înfiinţării unui teatru la Bistriţa. Alături de mari nume ale istoriei omenirii sunt aşezate şi cele ale oamenilor de cultură din oraş, textele curgând fluent astfel încât pot fi considerate pastile pentru literatură. Impresionant este eseul dedicat Centenarului Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, Al. C. Miloş păstrând şi acum „de-adevăratelea” uniforma de licean. Condiţia scriitorului, mesajul şi misiunea acestuia se întrevăd din acest volum care încearcă şi reuşeşte să dea o altă conotaţie publicisticii.

Cartea se încheie cu Codul Galactic, care propune, în şapte articole, o nouă concepţie despre drepturile galactice ale oamenilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5