La 50 de ani de la punerea pietrei de temelie,

PS Macarie Drăgoi, în mijlocul consătenilor din Spermezeu

Duminică, Biserica Ortodoxă de pe Valea Ţibleşului, din Spermezeu, a îmbrăcat haine de aleasă sărbătoare la împlinirea a 50 de ani de la punerea pietrei de temelie. Nu putea lipsi de la acest eveniment cel mai tânăr episcop al românilor, PS Macarie Drăgoi, episcop al Europei de Nord. PreaSfinţia Sa a fost primit de către spermezeni cu călăreţi îmbrăcaţi în straie populare, atât de dragi episcopului, care a evocat tradiţiile de pe aceste văi în lucrările sale de specialitate, fiind un redutabil etnolog.

Alături de părintele paroh Simion Buta şi de credincioşii veniţi din satele învecinate au fost prezenţi prof.univ.dr. Alexandru Morar de la Facultatea de Teologie din cluj-Napoca, preot prof. Marius Picu, directorul Seminarului Teologic Cluj, diaconi şi preoţi care s-au rugat, pe un timp frumos, mântuitorului Iisus Hristos, la altarul de vară al bisericii. PreaSfinţitul Macarie Drăgoi a primit din partea consătenilor, în semn de respect şi mândrie că este fiu al acestor meleaguri, un tron arhieresc pe care PreaSfinţia Sa îl va lua la reşedinţa din Stockholm. Binecuvântate au fost clipele de duminică în care spermezenii s-au bucurat de coborârea duhului sfânt în satul episcopului Drăgoi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5