Programul Casei de Cultură a Sindicatelor, unul diversificat

A fost tipărit calendarul principalelor manifestări ce se vor derula în 2017 la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, manageriată de Alexandru Câţcăuan. Dacă luna ianuarie a fost dedicată Medalionului Mihai Eminescu, Cenaclul literar de aici, sub patronajul lui George Coşbuc, condus de Olimpiu Nuşfelean, va avea activităţi lună de lună. Printre manifestările importante se află colocviile şi Festivalul Naţional de Poezie George Coşbuc, ajuns la ediţia a XXXIII, precum şi Saloanele şi Festivalul Naţional de Proză „Liviu Rebreanu”, ediţia a XXXV-a, ce se vor desfăşura în septembrie, respectiv noiembrie.
În luna iulie este programat un schimb cultural realizat în Voivodina şi Valea Timocului, în Serbia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. În luna martie, Ansamblul folcloric „Codrişorul” va susţine un spectacol dedicat „Zilei Femeii”, iar în aprilie Festivalul de Satiră şi Umor „Mărul de Aur”, ajuns la ediţia a XXXIII-a. În mai sunt programate colocviile Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, ediţia a XII-a, iar în iunie festivitatea de absolvire a studenţilor Universităţii Ecologice şi a elevilor Şcolii Postliceale „Carol Davila”.
Sunt doar o parte dintre acţiunile programate în acest an, cuprinse în calendarul tipărit, însoţite de imagini sugestive din cadrul evenimentelor ce s-au derulat anul trecut.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]