PROFESORUL MATEI ALBU A ÎMPLINIT 98 DE ANI

Profesorul bârgăuan Albu Matei a împlinit pe 18 mai 2011 frumoasa vârstă de 98 de ani, fiind sărbătorit în familia Albu, alături de soţia sa Nina, care îi stă alături de peste 70 de ani. Sărbătorirea dascălului a avut loc în grădina străbunilor, pe vechea vatră unde casa părintească este astăzi un adevărat muzeu, cuprins într-o frumoasa livadă de lângă pârâul Secu, nu departe de cimitirul Ilea, cu troiţa din mijlocul acestuia, în locul unde a fost altarul vechii biserici, al primei aşezări atestată sub denumirea de “Prundu Sec.”

Profesorul bârgăuan Albu Matei s-a născut la data de 18 mai 1913, într-o numeroasă familie, în care erau 8 fraţi, din comuna Prundu Bârgâului, unde urmează şcoala primară, având în primele trei clase ca învăţător pe Simion Pahone, iar în clasa a IV-a pe regretata Domnişoara Leontina Beşa. Fiind foarte bun la învăţătură, directorul şcolii prundene, Ilarion Bosga, la îndemnat, după absolvirea în prima promoţie de după Marea Unire, să-şi continuă studiile, la Şcoala Norma¬lă de învăţători din Cluj. În perioada 1928 – 1936 îţi face stagiul militar şi urmează o şcoală de ofiţeri la Ploieşti, apoi este numit învăţător în sa¬tul natal Prundu Bârgăului.

Matei Albu a fost concentrat şi a participat la cel de al doilea război mondial, pe ambele fronturi. Din 1945 şi până la pensionare, în 1975, a funcţionat neîntrerupt la aceeaşi şcoală din Prundu Bârgăului, unde a desfăşurat o foarte bogată şi prodigioasă activitate didactică, culturală şi obştească în calitate de în¬văţător, apoi, din 1949, când absolvă cursurile de pregătire pedagogică superioară, la Universitatea din Cluj, continuând ca profesor de biologie - chimie, director de şcoală, diri¬jor de coruri şi ocupând numeroase alte funcţii onorifice.

Venerabilul dascăl a servit interesele şcolii prundene timp de o viaţă, atât ca învăţător, profesor, director plin sau adjunct, participând la toate eveni¬mentele şi prefacerile înnoitoare prin care a trecut şcoala din Prun¬du Bârgăului, care a evoluat, dintr-o şcoală primară la gimnaziu şi apoi liceu, câştigând renume, prestigiu ş tradiţie în cadrul şcolilor din întreg Judeţul Bistrita-Năsăud.

Având la începutul activităţii sale cei mai buni dascăli ai şcolii prundene, pe învăţătorii Ilarion Bosga şi Domnişoara Leontina Beşa, dascălul Matei Albu a dus mai departe făclia acestora, contribuind la formarea multor oameni bine pregătiţi, timp de mai multe decenii, fiind un adevărat model, în toate privinţele.

Domnul Albu Matei era directorul şcolii care i-a primit pe Adela şi Radu Petrescu, repartizaţi profesori la Prund, devenind un important personaj în cartea scriitorului de mai târziu, întitulată „Ocheanul întors”, o adevărată frescă a Bârgăului din jumătatea secolului trecut.

Cu ocazia aniversării a 200 de ani de învăţământ românesc la Prundu Bârgăului, care a fost sărbătorit în 1986, Matei Albu spune într-o comunicare intitulată: "Elev si director al şcolii din Prund", că „...Anii petrecuţi pe băncile şcolii nu se uită uşor, pentru că dascălii nu se mărginesc numai la litera cărţii, ci lucrează asupra sufletului elevilor cu toate mijloacele şi cu o autoritate integrală. Exemplul lor este o pârghie pedagogică ce nu dă greş, pentru că se ştie că numai o educaţie bazată pe fapte, pe realităţi palpabile poate forma convingeri, poate conduce la o atitudine angajată, ce poate genera impulsul, dorinţa fierbinte a fiecărui tânăr de a-şi uni eforturile cu cele ale milioanelor de oameni, într-un impresionant şuvoi, capabil să învingă orice piedici în drumul către un viitor luminos al patriei" (Plaiurile Bârgaului, nr.l, partea I, pag. 35,1986).

Regretatul profesor şi director al liceului din Prundu Bârgăului, Ioan Liviu Cernucan scria următoarele: "Se pricepea la toa¬te. Era tipul omului complet, capabil să propună nu numai biologia, dar şi muzica, matematica, chimia, geografia etc. Era tipul dascălului înăscut care a preluat tot ce era bun de la înaintaşi şi a pus cu genero¬zitate, în prezent, întreaga sa vocaţie"

După ieşirea la pensie, profesorul Matei Albu a rămas un mare animator cultural al întregii ţări a Bârgăului, participând la principalele manifestări ale spiritului bârgăuan. Bătrânul dascăl a rămas veşnic tânăr şi neobosit, cu mintea clară şi activă la evenimentele actuale. Nonagenarul dascăl, cu gradul de colonel în retragere, a făcut parte din Consiliul de conducere al Veteranilor de război, în calitate de preşedinte al filialei Văii Bârgăului, având contribuţii deosebite la realizarea Monumentului Eroilor din capitala Bârgaielor. Pentru meritele deosebite, în întreaga sa activitate, la propunerea altui veteran de război, animator cultural şi maestru condeier bistriţean, Alexandru Misiuga, Baron al Casei Dracula, a fost ales ca prim Cetăţean de onoare al comunei Prundu Bârgăului, prin Hotărârea Consiliului Local, din anul 2001.

Regretatul profesor Teo Vrăsmaş, care a fost elevul său, l-a privit totdeauna cu admiraţie pe bătrânul das¬căl Albu Matei, sub îndrumarea căruia a recitat prima poezie pe scenă ca elev, a cântat în corul comunal ca student, şi tot sub îndrumarea lui a realizat multe activităţi cultural –artistice la şcolile din judeţ, prin care a activat. Teo Vrăsmaş a plecat la cele veşnice înaintea dascălului şi prietenului său, dar i-a lăsat acestuia un acrostih, pe care îl redăm în continuare.

Ai fost un dascăl de prestigiu, vrednic,

Lăsându-ne amintiri cât îi Bârgăul;

Bun, harnic, milostiv, cucernic,

Un om ce nu-i plăcea lenea şi răul.

Mereu în fruntea muncii culturale

Ai fost director, dirijor de coruri,

Te-ai străduit pe-a Bârgăului vale

Eroilor s-aduci drepte onoruri

Intr-un monument de osanale.

Să-i dorim vrednicului dascăl multă sănătate şi bucuria reîntâlnirii cu dânsul la împlinirea unui secol de viaţă.

N

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5