Ceremonia întâlnirii cu Dumnezeu

Prof. Remus Deac din Rusu Bârgăului, condus pe ultimul drum

Duminică, 17 martie, profesorul Remus Deac a fost condus pe ultimul sau drum spre cimitirul din Rusu Bârgăului cu multe lacrimi şi foarte multe flori, dar şi prin folositoarele rugăciuni ale părintelui protopop Alexandru Vidican şi preotul paroh Ioan Platon.

            În timpul scurt al celor 3 zile, aflat în sicriu era senin, mulţumit că şi-a împlinit misiunea, pentru care a fost adus în lume şi împăcat pentru toate, aşa aştepta marea trecere peste pragul vremelnicei călătorii. Prin deosebită purtare de grijă a copiilor, acest ultim popas pământesc al său a fost impecabil pregătit, o elegantă ceremonie, aşa cum se cuvine pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

            Domnul Remus, aşa cum i se spunea, s-a născut în dată de 4 mai 1946 la Bicaz – Maramureş, din părinţii Alexandru Deac şi mama Emilia, născută Parasca din Rusu Bârgăului.

Din clasa a III-a împreună cu părinţii şi cele două surori Mariana şi Alexandra, au venit la Rus în casa bunicului Ioan Parasca. A continuat cursurile la şcoală din localitate, unde tatăl său a fost învăţător, apoi la şcoala din Joseni, după care a urmat Şcoala Pedagogică de la Sighet.

A lucrat ca învăţător la Negreşti unde a ocupat şi funcţii politice pe teme de învăţământ şi sănătate: director al muzeului şi al casei de cultură. În aceşti ani a urmat şi cursurile Facultăţii de Sociologie.

            În 1989 se întoarce la Rus, împreună cu soţia Aurelia, cu copiii Delia şi Remusica, astăzi bine realizaţi, lucrând pe o catedră de istorie aici la şcoală până în anul 2005, apoi  a funcţionat şi la alte şcoli de pe Valea Bârgăului. În ultimii ani ai carierei a fost numit şi inspector metodist.

                A desfăşurat o bogată activitate profesională, fiind apreciat în toate colectivele de cadre didactice, de elevi şi părinţi, şi toţi cu cei care venea în contact.

                A fost un intelectual de aleasă sensibilitate, bine pregătit profesional, pedant, ordonat, foarte harnic, iubea şi munca fizică – dovadă este casa, dar şi gospodăria sa.

Era comunicativ, optimist, mereu cu zâmbetul pe faţă, dispus la dialog cu oricine şi nu scapă nicio ocazie să vorbească despre copiii săi, dar mai ales despre nepoatele Andra şi Sorana, studente la conservator şi medicină, care au fost mândria şi bucuria vieţii sale.

                După pensionare îşi pune în valoare vocea, dar şi credinţa în Dumnezeu, moştenite de la înaintaşi şi este nelipsit din strana bisericii până la îmbolnăvirea sa.

                La plecare este plâns cu lacrimi fierbinţi de către soţie, copiii dragi, nepoate, surorile Mariana şi fiii Remus şi Alexandru, sora Alexandra care i-a cedat partea de moştenire din Rus fără condiţii, fericită că fratele s-a întors “acasă”. L-au plâns şi rudeniile, vecinii, prietenii şi consătenii.

A fost un suflet, blând, bun şi un sprjin pentru toţi cei care apelau la el, de aceea va rămâne vie amintirea sa în memoria celor care l-au cunoscut.

Dormi în pace, suflet blând!

Prof. Rafila Mureşan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]