Prof. dr. Vasile Andreica: Medicina nu este numai ştiinţă, este şi conştiinţă

Rep.: - Domnule profesor Vasile Andreica, toată viaţa aţi slujit sănătatea, în principal gastroenterologia. Privind înapoi, cum aţi comenta această perioadă?

Vasile Andreica: - Încă din perioada studenţiei am avut o atracţie către gastroenterologie. Stagiile de medicină internă le-am efectuat în Clinica Medicală III Cluj, ce avea profil de gastroenterologie. Apoi, ca medic rezident (secundar se spunea atunci) mi-am petrecut cea mai mare parte a stagiilor în Clinica Medicală III. După terminarea rezidenţiatului am susţinut examenul de specialitate şi clasificându-mă pe primul loc am ales un post în Cluj la Clinica de Nefrologie pentru dializă cronică. Atracţia pentru gastroenterologie m-a determinat ca după un an, să renunţ la postul de la Nefrologie şi prin concurs am ocupat postul de asistent stagiar (universitar) la Clinica Medicală III. Trebuie să menţionez că la Clinica de Nefrologie eram angajat pe linie de sănătate. Întrucât îmi plăcea să lucrez cu studenţii, acesta a fost încă un motiv să renunţ la acel post. În Clinica Medicală III din prima zi de activitate mi s-a repartizat o grupă de studenţi.

Principiul meu în viaţă ca medic, a fost, este şi va fi respectul pentru omul bolnav, indiferent de sex, vârstă, etnie, profesie, religie etc. Lucrez în sănătate practic din 1977 (peste 38 de ani) perioadă în care s-au petrecut multe schimbări în sensul unor concepte de diagnostic şi tratament. În domeniul gastroenterologiei s-a modificat şi frecvenţa unor boli, astfel, a crescut foarte mult patologia esofagiană de reflux, a crescut înspăimântător de mult prevalenţa cancerelor digestive (esofag, stomac, colon, pancreas, ficat). De subliniat că aceste cancere evoluează foarte mult timp lent fără simptome alarmante. Din acest motiv de multe ori boala este diagnosticată târziu când resursele terapeutice sunt depăşite. A coborât vârsta de apariţie a cancerelor digestive. Dacă în perioada de tânăr medic eram educat să mă gândesc la cancer doar la bolnavii peste 40-50 de ani. Astăzi, cancerele apar sub vârsta de 30 de ani. Eu am învăţat şi transmis experienţa mea generaţiilor tinere ca în faţa unui bolnav să nu excludă diagnosticul de cancer indiferent de vârstă. Trebuie făcute toate investigaţiile pentru a exclude sau confirma această posibilitate.

Privind retrospectiv, am constatat că sunt tot timpul student, adică trebuie zilnic să-mi actualizez cunoştinţele. În medicină s-au făcut progrese spectaculoase în ultimii ani. Acest lucru a condus la schimbarea de atitudine a medicului. Într-un spital nu poţi lucra de unul singur, ci în echipă (medic specialist gastroenterolog, imagist, medic de laborator etc), astfel bolnavul când se externează la diagnosticul final a contribuit întreaga echipă. Medicul specialist într-adevăr trebuie să fie ca un dirijor care pune cap la cap toate analizele efectuate. Când eram tânăr medic efectuam 5-6 gărzi pe lună (uneori chiar mai multe). Urgenţa în gardă este cea care te formează şi te căleşte în lupta cu moartea. Omul bolnav care se prezintă la spital are deseori o patologie complexă necunoscută de el şi aparţinător şi care poate duce uneori în scurt timp la deces. Astfel de situaţii sunt prezentate uneori în presă ca lipsă de interes a medicului. Aceste situaţii trebuiesc foarte bine analizate de specialişti şi doar apoi să fie redate presei. Presa trebuie să aibă acces la informaţii dar acestea să fie prezentate corect şi nu cu acuzaţii nejustificate.

Spre deosebire de alte specialităţi (nemedicale) medicul este pus aproape zilnic în situaţii de a lua decizii de urgenţă, uneori cu puţine informaţii despre bolnav. Aşa se justifică că astfel de decizii trebuiesc luate în echipă din care să nu lipsească un medic cu experienţă. În urgenţă, sosesc în acelaşi timp mai mulţi bolnavi. În astfel de situaţii trebuie făcută o prioritizare în funcţie de severitatea bolii şi nu se poate aplica principiul primului venit. Din cauza complexităţii bolilor sunt momente când bolnavii trebuie să aştepte ore în şir, ceea ce generează nemulţumiri şi care apoi sunt expuse foarte detailat în presă şi hipertrofiate. Acestea sunt câteva gânduri prin care răspund întrebării dvs.

Rep. : - Aţi condus şi administrativ institutul clujean de specialitate. A fost greu? A fost uşor? Administraţia v-a luat din timpul acordat efectiv actului medical, bolnavului sau, din contra, v-a ajutat?

 V.A.: Nu am condus institutul, am fost şi sunt încă şef de secţie, ce presupune şi o muncă administrativă. Aceasta ţine de respectarea regulilor de igienă, asigurarea unui confort bun bolnavului, aprovizionarea cu materiale sanitare necesare, etc.

Am fost pentru o perioadă de timp relativ scurtă, şef de Disciplină a Clinicii Medicale III. O atenţie deosebită m-am străduit să acord condiţiilor de cazare al bolnavilor în saloane (paturi curate, temperatură optimă, frigider în fiecare salon, televizor), toate cu intenţia ca omul să aibă condiţiile cât mai apropiate de cele de acasă. De confortul bolnavilor răspunde tot personalul, nu numai cel medical. Cu oamenii este foarte greu de lucrat pentru că fiecare are o anumită personalitate, temperament şi mod de reacţie la o situaţie care se poate ivi la un moment dat.

În calitate de şef de secţie, am făcut tot posibilul ca oamenii din secţie (medici, asistente, rezidenţi, infirmiere) să vină cu plăcere la serviciu pentru că numai aşa pot presta o activitate de calitate. Respectarea disciplinei în secţie este o condiţie pe care trebuie să o respecte toţi membri începând cu şeful secţiei şi terminând cu îngrijitoarea. Nimeni nu are voie să ridice tonul la bolnavi, chiar dacă unii sunt mai agitaţi sau nervoşi. Boala din ei vorbeşte şi nu persoana respectivă.

Activitatea de şef de secţie nu afectează timpul acordat bolnavului. Este adevărat că programul şefului de secţie este adaptat necesităţilor din secţia respectivă. Şeful secţiei rămâne frecvent după program, sau trebuie să facă vizite bolnavilor şi în zilele de sărbătoare. Boala nu are zi de odihnă.

Rep.: - Desfăşuraţi şi o activitate didactică. Generaţii de medici aţi format, i-aţi învăţat. Ce satisfacţii vă încearcă acum?

V. A.: - Încă din anii de specializare îmi plăcea să lucrez cu studenţii, să le transmit din mica mea experienţă. La începutul carierei medicale am lucrat numai pe linie de sănătate. Plăcerea pentru activitatea didactică m-a făcut să aleg cariera universitară, carieră ce nu este uşoară. Am contribuit la formarea a zeci de generaţii de medici care astăzi sunt răspândiţi în toate cele patru puncte cardinale ale pământului.

Activitatea didactică presupune înţelegerea psihicului tânărului student, a preocupărilor sale, a calităţilor pentru a deveni un bun medic, a nemulţumirilor sale şi neîmplinirilor. Nu există student „rău” ci student neînţeles de profesor. Cursurile, stagiile clinice conduse de profesor trebuie în aşa fel organizate încât studentul să se simtă implicat, responsabilizat şi spectator. În felul acesta studentul va veni cu plăcere la stagiile clinice şi cursuri. Frecvent am spus studenţilor că dacă într-o zi de stagiu nu a câştigat o mică experienţă clinică înseamnă că ziua a trecut degeaba şi mai bine viziona un film bun. Pentru un curs sau stagiu clinic nereuşite este de vină în primul rând profesorul şi abia apoi studentul.

Examenul reprezintă un moment important din viaţa studentului dar şi a profesorului. Nu am avut niciodată „plan” de a cădea un anumit număr de studenţi la examen sau de a da anumite note. Întotdeauna am căutat să văd ce ştie studentul şi nu ceea ce nu ştie, iar nota finală să exprime nivelul real de  pregătire. M-am străduit că atunci când am enunţat nota studentul să fie convins că acesta este nivelul lui de pregătire. La examen, profesorul trebuie să fie generos (desigur în anumite limite) iar atmosfera să fie de sărbătoare şi nu de „teroare”. Am primit înaintea examenelor şi telefoane pentru a avea „grijă” de un student sau altul. Răspunsul meu suna aşa: fiţi sigur că studentul X va primi exact nota pe care o merită.

Am avut şi o situaţie neplăcută pentru mine – un student m-a jignit în timpul anului. Era o persoană mai temperamentală. Am auzit de la colegii lui că îi este frică să vină la examen că o să-l cad. În cele din urmă a venit şi a primit exact nota pe care a meritat-o. Dacă bine îmi amintesc – 10. După examen a venit şi şi-a cerut scuze pentru comportamentul său. Răspunsul meu a fost: eşti bun profesional, dar ca om trebuie să te mai străduieşti, medicina nu este numai ştiinţă, este şi conştiinţă.

Mă bucur mult când primesc (şi primesc des) telefoane, felicitări, scrisori de la foştii mei studenţi (din ţară şi străinătate) mulţumindu-mi pentru ce am făcut pentru ei. Mă bucur când aflu de la ei că sunt apreciaţi şi respectaţi de comunitatea unde lucrează. Mă bucur când îmi spun că pregătirea din Clinica Medicală III Cluj îi ajută mult la locul lor de muncă.

Rep.: - De cinci ediţii sunteţi nelipsit de la Zilele Medicale Bistriţene, manifestare ştiinţifică de prestigiu organizată de preşedintele CM din BN, dr. Dănuţ Cocoi. Cum apreciaţi astfel de manifestări? Contribuie ele la pregătirea profesională de specialitate a medicului?

V.A.: -  Anual, în luna aprilie, Colegiul Medicilor Bistriţa şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj organizează Zilele Medicale Bistriţene. Cu acest prilej, sunt invitaţi specialişti din toate specialităţile medicale care prezintă conferinţe, demonstraţii clinice medicilor din judeţ. Este un moment de sărbătoare pentru bistriţeni. Cu acest prilej se transmit cele mai noi informaţii din specialităţii respective. În cele trei zile, cât lucrează, medicii acumulează informaţii pentru care dacă ar studia individual ar avea nevoie de câteva luni.

Anul acesta a fost a cincea ediţie al Zilelor Medicale Bistriţene, a devenit deja o tradiţie.

Eu am fost invitat la toate ediţiile şi am participat cu plăcere alături de un colectiv mai larg al Clinicii Medicale III Cluj şi voi participa şi în viitor dacă voi fi invitat.

Eu trebuie să mulţumesc pentru atenţia, respectul, ospitalitatea şi interesul medicilor bistriţeni faţă de colectivul Clinicii Medicale III Cluj.

Medicii bistriţeni sunt convins că vor organiza şi în viitor aceste manifestări indiferent cine va veni la conducerea Colegiului Medicilor.

Rep.: - Sunteţi din Bistriţa-Năsăud, din satul Bidiu. Ce amintiri mai păstraţi din vremea copilăriei şi cum vedeţi astăzi satul în care reveniţi deseori?

V. A.: - M-am născut în satul Bidiu (după cum spuneaţi) eu îl numesc satul dintre dealuri, sat în care oamenii din vremea copilăriei mele aveau respect unul faţă de celălalt şi faţă de proprietate. Părinţii mei mi-au insuflat tot timpul ideea respectului pentru oameni indiferent de vârstă sau sex. Îmi aduc aminte cu mare plăcere de anii copilăriei. În sat erau anumite obiceiuri şi tradiţii care se respectau cu stricteţe. În zile de sărbătoare era hora în sat la care participa toată suflarea. Orice eveniment se desfăşura sub supravegherea atentă a comunităţii. Faptele reprobabile erau aspru sancţionate de săteni. Acele persoane care săvârşeau astfel de fapte erau pur şi simplu izolaţi de comunitate.

În zilele lucrătoare, câmpul era plin de oameni şi lucrau cu spor pământul de unde îşi câştigau cele necesare traiului de zi cu zi. Indiferent de anotimp pe uliţele satului se întâlneau sătenii care se salutau cu bine cunoscutul salut: Bună dimineaţa, Bună ziua, Bună seara şi întrebarea Ce mai faci?

Astăzi, când mă întorc în sat sunt cuprins de tristeţe pentru că uliţele sunt pustii, nu ai pe cine saluta şi să întrebi ce mai face. Câmpul este pustiu, pământul nelucrat. De multe ori am impresia că şi pământul plânge. Satul s-a depopulat fie prin plecarea localnicilor la oraş unde sperau la un trai mai bun, fie prin plecarea în casa veşnică, în cimitir.