Procesiunea lampioanelor
Mie, 11/11/2009 - 15:44
Astăzi de la ora 17.00, secţia germană a Colegiul Naţional Liviu Rebreanu şi Grădiniţa nr. 8 în colaborare cu comunitatea germană din Bistriţa vor organiza procesiunea lampioanelor, pronind din curtea liceului până la Biserica Evanghelică. Procesiune felinarelor din hârtie colorată se derulează în cinstea Sfântului Martin, în timpul defilării interpretându-se cântece despre Sfânt. Legenda spune că Sfântul Martin era un soldat roman, care a devenit sfânt pentru că într-o iarnă geroasă trecând pe lângă un cerşetor care era aproape îngeţat de frig şi-a rupt mantia în două, dându-i jumătate cerşetorului. Sfântul îl visează pe Isus îmbrăcat în jumătatea de mantie, spunându-le îngerilor că nu este botezat. A doua zi se călugăreşte.
Citiţi şi:
- Sărbătoarea Lampioanelor, la Bistriţa
- Sărbătoarea lampioanelor
- Sărbătoarea lampioanelor la Bistriţa. Felinare colorate şi cântece pe străzile burgului, cu copiii de la secția germană de la Colegiul Național Liviu Rebreanu
- Muzică Americană, într-un concert Simfonic Extraordinar, pe scena Sinagoga Bistriţa
- Eminescu sărbătorit şi la Sângeorz-Băi
Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 15:58
Patru bistriţeni reţinuţi în urma unei bătăi Cultura
În calitate de cronicar literar, Mircea Daroși și-a adunat în volumul Cronici literare (Ed. PIM,...
Comentarii
Pr. Oltean Leon -
Mie, 13:10
La mulți ani binecuvântați! Un om cu suflet mare! Bunul Dumnezeu, să te aibă in grija, atât pe tine...
V -
Mar, 18:54
Inițiative dintre cele mai stupide, numai să nu adormim în legislativul țării. Stimulați...
prof. Radu Băeș -
Mar, 08:20
La mulți ani cu sănătate!
prof. Vasile Găurean -
Lun, 21:40
„Femeia frumoasă trebuie să fie ca o icoană, care împodobește casa, nu să o murdărească” zicea...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 21:38
„Femeia frumoasă trebuie să fie ca o icoană, care împodobește casa, nu să p murdărească” zicea...
Aniversări
La popas aniversar, domnule IOAN PALFI, director la Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud, primiți călduroasele noastre felicitări și urări de bine...
La ceas aniversar, îi dorim părintelui George Cetănaș, preot paroh la Tăure, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Sănătate și bucurii, în zi de naştere, îi urăm colonelului în retragere FLORENTIN ARCHIUDEAN, director al Ansamblului Folcloric „Cununa Grâului” din...
Adaugă comentariu nou