În primele şase luni ale anului, peste 750 de şomeri au beneficiat de formare profesională gratuită

Persoanele fără loc de muncă sau care doresc să se recalifice vor putea beneficia de instruire profesionala gratuită prin cele 40 cursuri de formare pe care Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) le va organiza în cursul acestui an.

Potrivit AJOFM, până la aceasta data s-au finalizat un număr de 33 de programe de formare profesională în următoarele meserii: zidar, dulgher, fierar betonist, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, lucrător în comerţ, ospătar, bucătar şi operator calculator electronic şi reţele, la care au avut acces 787 de persoane, din care 759 au beneficiat de gratuitate în aceste servicii, iar 28 de persoane şi-au plătit contravaloarea cursului (fiind salariaţi ai unor societăţi comerciale).

Cele mai multe persoane au primit calificarea în meserii precum lucrător comercial (159 de persoane), operator calculator (154 de persoane), bucătar 881 de persoane), zidar pietrar, tencuitor (73 de persoane), coafor (56 de persoane).

Cele mai mulţi cursanţi au vârsta sub 25 de ani (28,25%), studii liceale (48,63%), sunt femei (66,24%) şi provin din mediul urban (53%).

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, prin Centrul de Formare Profesionala Bistriţa şi alţi furnizori autorizaţi realizează cursuri de formare profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum şi pentru persoane angajate care doresc să dobândească o noua calificare.

Cursurile de calificare organizate de AJOFM au durata între 10-20 săptămâni, în raport cu nivelul de calificare pe care îl presupune ocupaţia (calificarea) respectivă.

În raport cu cerinţele de pe piaţa muncii, AJOFM B-N va organiza şi alte cursuri de formare profesională, în alte domenii. Persoanele interesate au posibilitatea să obţină mai multe informaţii la sediul Centrului de Formare Profesională Bistriţa, str. Gării, nr.2-4.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]