Primarul Viorel Clapău: Cristian Pomohaci este un vrednic Cetăţean de onoare al Rebrişoarei

Celebrul cântăreţ de muzică populară Cristian Pomohaci a fost sărbătorit acasă de întreaga comunitate într-un spectacol extraordinar de Sfintele Paşti. „Pentru că a dus numele Rebrişoarei peste tot în ţară, dar şi peste Ocean, în Australia sau Canada, fiind un adevărat mesager al nostru, un om cu har divin, am hotărât, împreună cu consilierii locali, să-i acordăm părintelui Cristian Pomohaci titlul de Cetăţean de onoare. Cântecul domniei sale ne-a făcut cunoscuţi în toată lumea iar piesa „De la Rebrişoara-n jos” este cea mai frumoasă promovare pentru un sat românesc”, declară primarul comunie Rebrişoara, Viorel Clapău.
Cu amintirile în traista sufletului, cu ochii în lacrimi, părintele Pomohaci a primit distincţia, fiindu-i alături pe scenă părinţii, cei care i-au dat viaţă şi care l-au făcut „om între oameni” după cum el însuşi declara.
Căminul Cultural din Rebrişoara nu a fost niciodată aşa de plin precum la acest eveniment, mărturiseşte primarul Viorel Clapău, spectatorii umplând până la refuz sala de spectacole.
La eveniment au participat nu doar fiii satului ci şi deputatul PNL - Stelian Dolha, senatorul PDL - Cristian Florian, candidatul PDL la europarlamentare – Gabriela Montoiu, vicepreşedintele PDL – Doris Moldovan, primarul Sorin Hognogi, profesori universitari de la Bucureşti, şefa Tribunalului Reghin, primăriţa de care aparţine satul Moşuni, acolo unde Cristian Pomohaci este preot etc.
Provenind dintr-o familie cu trie copii, mama fiind învăţătoare, iar tatăl impiegat la CFR, având o soră învăţătoare la Năsăud şi un frate la Sibiu, Cristian Pomohaci este, în momentul de faţă, unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi ai cântecului popular din România, dar şi un preot cu har care este vizitat la Moşuni de mulţime de credincioşi din toată ţara.
Spectacolul oferit rebrişorenilor a conţinut, pe lângă recitalul Cetăţeanului de onoare Cristian Pomohaci şi cântece cu Doru Pop, Maria Homei Costea, Ioana Maria Câmpan, Gavril Ciciovan, Alina Maria Pop, Daniel Raţiu, Oniţa Ciuta, Diana German, Angelica Pantea, Bianca Pop, Ruxandra Bozbici ş.a.
De acum, numele lui Cristian Pomohaci este aşezat la loc de cinste, alături de alţi 30 de cetăţeni de onoare ai comunei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5