Primarul Ioan Strugari: Cadastrul general al comunei, cea mai mare investiţie pentru Parva

În perioada imediat următoare, Primăria Parva va lansa procedura de achiziţii publice pentru lucrările de cadastru general al comunei, proiect estimat la o valoare de aproximativ 3 milioane lei. „Este cea mai mare lucrare pe care o vom derula. Finanţarea o vom asigura printr-o bugetare multianuală. Este un proiect necesar pentru comunitate, pentru ca locuitorii să-şi poată dovedi proprietatea şi, ulterior, să poată obţine alte forme de finanţare pe diferite programe”, ne-a declarat primarul Ioan Strugari.
O altă investiţie importantă aflată în lucru o reprezintă modernizarea unor drumuri de interes local, finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice, în baza OG 28/2013. „Săptămâna viitoare vor începe lucrările pe Valea Paltinului, pe un tronson de 3 km. Per total, proiectul prevede asfaltarea a 10 km pe Valea Paltinului, Valea Vinului, Valea Brădăţelului, pe Borcuturi. Valoarea totală este de 9,3 milioane lei”, a precizat primarul comunei, lucrările fiind executate de Dimex Rebra Company. În paralel, pe Valea Paltinului, autorităţile locale vor demara un proiect la fel de important ca şi asfaltarea, poate chiar mai important, şi anume extinderea reţelei electrice către un grup de 30 de case care nu a beneficiat de această utilitate. Procedura de achiziţie publică s-a încheiat, investiţia fiind cuantificată la 500.000 lei pentru 1,5 km de reţea de medie tensiune.
Altfel, pentru că timpul nu a permis lucrări de construcţii în exterior, administraţia părveană s-a axat pe sprijinirea lucrărilor la lăcaşurile de cult. Potrivit primarului Strugari, Primăria a pus la dispoziţie materialul lemnos, iar localnicii au asigurat mâna de lucru, astfel realizându-se podul de la cimitir. De asemenea, sprijin financiar a fost asigurat şi pentru Biserica Ortodoxă (200.000 lei), în vederea continuării lucrărilor, dar şi pentru Biserica Penticostală (50.000 lei). Dacă la Biserica Ortodoxă în această vară se va lucra la interior, la Biserica Penticostală execuţia se apropie de final, urmând să fie făcute dotările cu mobilier.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]