Primarul Grigore Ţiolan, la joc, alături de feldrihani

“Hora Someşană” a ajuns din nou pe meleaguri someşene. Primăria Feldru, alături de Radio Someş, a organizat cel mai mare joc de peste an al comunităţii.
După cum ne declară primarul comunei, Grigore Ţiolan, sute de locuitori au intrat în horă alături de artiştii prezenţi la eveniment. Ansamblul Folcloric “Plaiuri someşene” Fedru, coregraf Nicolae Buzilă, a fost cel care a deschis jocul în care s-au prins, rând pe rând, toţi cei îmbrăcaţi în straie populare. Primarul a purtat şi el un frumos costum popular din această zonă, la fel şi Doris Moldovan, vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud.
“A fost un eveniment deosebit, mă bucur că am văzut atâţia tineri în costum popular, că tradiţiile vor merge mai departe. Voi încerca şi eu prin acţiunile mele să promovez această zonă extraordinară” ne-a declarat Doris Moldovan.
Au cântat Anuţa Motofelea, Mina Buga, Neluţu Moldovan, Marcel Avram, Cristina Bugnar, Radu Arcălean, Lenuţa Filipoi, Alina Ceuca, Olimpia Guzu, Nelu Cucura, în acompaniamentul Orchestrei condusă de Florin Sas.
“ Jocul a adus comunitatea la un loc, feldrihanii dovedind că sunt buni gospodari, dar şi păstrători ai horei străbune. A fost o seară cum rar întâlneşti, în care ne-am prins în horă până în noapte târziu” ne-a declarat primarul Grigore Ţiolan.

Comentarii

04/02/14 12:14
Nepos

la jocuri si petreciuri va pricepeti de minune....se pare ca nu la fel de bine va pricepeti sa aveti grija de scoli si de sănătatea noastră.......

05/02/14 09:22
pop george

de unde sute de feldriheni daca au fost 100 de persoane

06/02/14 09:36
cITITOR

Da sute, sute din aia 100, 30 erau copii din ansamblul Plaiuri Somesene care au mers din obligatie......restul e CanCan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5