Primarii, instruiţi de experţii ADR NV pentru elaborarea şi implementarea de proiecte europene

Reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR NV) au fost prezenţi, marţi, la Bistriţa, la o întâlnire de lucru cu primarii din judeţ, pentru prezentarea cadrului financiar 2014-2020 şi a priorităţilor de finanţare prin POR şi PNDR pentru Transilvania de Nord.

Evenimentul de la Bistriţa se derulează în cadrul proiectului „Parteneriate între UAT pentru elaborarea şi implementarea de proiecte strategice şi prioritare pentru 2014- 2020” .

Scopul proiectului îl reprezintă transferul de expertiză în vederea elaborării unor proiecte de succes, care să susțină dezvoltarea integrată a regiunii Nord-Vest.

În cadrul întâlnirii de lucru de la Bistriţa au fost dezbătute teme legate de strategiile de dezvoltare, de priorităţile de finanţare, precum şi identificarea şi atragerea surselor de finanţare pentru proiectele de dezvoltare. La eveniment a fost prezent şi preşedintele CJ Radu Moldovan, care a mărturisit că se aştepta la o prezentă mai numeroasă a reprezentaţiilor administraţiilor locale din judeţ. În discursul său, preşedintele CJ a recunoscut efortul depus în implementarea proiectelor cu finanţare europeană, precizând că judeţul nostru este pe primul loc în Regiunea Nord –Vest în ceea ce priveşte proiectele finanţate prin PNDR.

Experţii ADR NV vor mai avea asemenea întâlniri de lucru şi la Zalău, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca.
Evenimentele sunt gândite ca un program de training în două etape. Prima etapă este cea a celor şase mese rotunde judeţene, unde se va face o asa-zisă introducere în materie. Cea de-a doua etapă este reprezentată prin reunirea tuturor categoriilor de participanţi la congresul regional integrator, unde se va lucra pe paneluri tematice conduşi de experţii tehnici angrenaţi în proiect.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5