Prietenul parc!

Cu scriitori din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, din USA, Germania, Norvegia, Ungaria, Republica Moldova, în zilele acestea însorite de vară am poposit ca nişte vizitatori – căşători în timp în noul parc al Municipiului Bistriţa, Prietenul Parc, cum ne-ar place să fie denumit de fiecare bistriţean ori vizitatori din ţară şi străinătate, după titlul unui poem de-al nostru din tinereţe.
Fiindcă Prietenul Parc sau Parcul lui Creţu cum îi spun oamenii întâlniţi pe aleile curate, după atâtea controverse pro şi contra, ce au avut loc înaintea realizării lui, acum orice om cultivat, cumpătat şi de bună credinţă cu conştinţă raţiune demnitate şi onoare trebuie să recunoască, că el este un brand cultural şi turistic, de suflet al Bistriţei, alături de Biserica Evanghelică, Turnul Dogarilor, zidul cetăţii, pasajele medievale în curs de reabilitare, Centrul Municipal de Cultură- viitorul Palat de Cutură, centrul istoric al Bistriţei etc. Văzând noul parc al Bistriţei, viitorul proiect al primarului Creţu si primăriei de care se zvoneste prin urbe, tranvaiul în Bistriţa, ni se pare acum un lucru firesc.
Am văzut foarte mulţi oameni plimbându-se pe aleile parcului, stând pe bănci, beneficiind de răcoarea şi oxigenul copacilor seculari, de liniştea peştilor aurii şi roşii din bazinele-lacuri, de aleile geometrice curate pentru pietoni şi biciclişti, de locurile de joacă pentru copii, de băncile confortante, de gazonul mereu verde, udat şi curat, de ţâşnitoarele copilăriei unde îţi poţi stâmpăra setea, de Foişorul Parcului unde probabil se va relua obiceiul de a se ţine concerte de Fanfare, duminica. Artizanul acestei bijuterii verzi de copaci, aranjamente florale, bănci, bazine cu peşti, gazon mereu verde, aer curat linişte cosmică- este primarul Bistriţei, un primar european - ing. Ovidiu Teodor Creţu, ce merită să fie felicitat de fiecare bistriţean din cei 82 de mii, aproximativ cât numără municipiul Bistriţa, Poarta Transilvaniei şi a României.
Aş mai sugera ca şi poemul nostru de mai jos, Prietenul Parc să fie înscris la intrare, lângă harta Parcului Municipal pentru a educa ocrotirea, iubirea şi păstrarea acestui rezervor de oxigen şi linişte şi al mândriei de a fi bistriţean şi român: “În parc cad frunze ruginii, de toamnă,/ Îmi place să păşesc prin sufletul lor, trezindu-le foşnetul./ Pe o bancă târzie, cu ani în urmă,/ Mi-am uitat cartea de dragoste, deschisă la un Nume…/ Era ca şi azi, Septembrie!/ Soare fugind după sfioşii fluturi. Serile de dans./ Furioase maşini zburau pe marginea sa./ Din crengi de copaci, curbate, vechi statui şi buburuze, şi copii/ Aşteptau înţelepţi aşteptarea zăpezilor pe aripi de vulturi albi./ Îmi vine să spun: Ce mai faci, bătrâne?/ Zile şi nopţi petrecute împreună mi-ar da dreptul să te întreb,/ Aşa, ca pe un prieten şi tu, tu, parcule, să îmi răspunzi la fel!/ În parc cad frunze./ În parc fanfara a plecat demult cu tinereţea./ Ştiu, ar trebui să mă plimb din nou pe aleile tale,/ Ştiu, n-ar trebui să fiu atât de nostalgic,/ Dar două veveriţe singuratice, Acum,/ Ronţăie alunele Timpului.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]