Preşedintele Radu Moldovan: Colibiţa va deveni staţiune turistică, cel târziu la mijlocul anului 2015

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, consideră că localitatea Colibiţa va fi declarată staţiune turistică cel târziu la mijlocul anului 2015, în prezent mai fiind de îndeplinit câteva criterii pentru obţinerea acestui statut, precum înfiinţarea unui punct farmaceutic,  a unui punct de prim ajutor, dotarea cu ambulanţă.

         „Eu sper că până anul viitor vom rezolva acest lucru, domnul primar Vasile Laba mai are nevoie de un pic de sprijin financiar, din altă parte, ca să mai găsim o ambulanţă, iar punctul farmaceutic şi punctul de prim ajutor le rezolvăm. Nu sunt mari eforturi mari de făcut şi sper ca până anul viitor, în vară, să fie rezolvat”, a declarat preşedintele Moldovan.

         Potrivit acestuia, infrastructura rutieră de acces spre zonă este o prioritate a Consiliului Judeţean, atât pe ruta Mureşenii Bârgăului –Colibiţa (Drumul Blajului) – inclusiv Miţa, cât şi Colibiţa-Bistriţa Bârgăului-Prundu Bârgăului. În plus, în etapa a doua a Master Planului de apă şi canalizare, Colibiţa va beneficia de investiţii majore în reţeaua de apă potabilă şi mai ales de canalizare.

*** 

În completare, primarul Vasile Laba susţine că atât proiectul care vizează transformarea Colibiţei într-o staţiune turistică, dar şi cel privind amenajarea unei microhidrocentrale, ar putea merge în paralel, chiar dacă investiţia în energie hidro a fost stopată, din lipsă de investitori. „În ceea ce priveşte declararea Colibiţei drept staţiune, ne-am dorit dintotdeauna, doar că, pentru a ajunge la ghidul de implementare a programului, la această dată, trebuie să mai facem din nou analiza, un punct farmaceutic, un punct de prim ajutor. Aceste lucruri necesită spaţii, ambulanţă, necesită bani. În bugetul de anul acesta nu am avut posibilitatea să prindem, dar sperăm ca anul viitor să putem face un ultim efort, iar prin demersurile pe care le facem Colibiţa să devină staţiune”, a precizat edilul comunei Bistriţa Bârgăului.

***

Primar Bistriţa Bârgăului: La Colibiţa se lucrează „la negru”

În ceea ce priveşte controalele comisiei mixte instituite la nivelul Instituţiei Prefectului, primarul Vasile Laba a menţionat că în urma verificărilor „s-a constatat că doar 78% dintre proprietari au fose”, majoritatea dejecţiilor reversându-se în apă, oamenii fiind chemaţi la Primărie şi impunându-se un termen de 60 zile pentru a intra în legalitate, altfel fiind aplicate amenzile prevăzute de lege.

Ne trebuie 100 locuri de cazare pentru a avea acreditarea Colibiţei, iar la ora actuală avem 44. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar acesta este adevărul, se lucrează la negru. Toţi ne cer drumuri, poduri, canal, electricitate, pârtie de schi şi mai ştiu eu ce, în schimb, ca să plătească, să contribuie şi ei la aceste lucruri, puţini. La Colibiţa, gradul de impozitare este foarte mic, de rang 5, taxele şi impozitele de acolo sunt în jur de 60.000 lei/an, cât pentru un studiu de fezabilitate.

Cei care lucrează, lucrează la negru. Pentru o cabană la Colibiţa de vreo 200 metri pătraţi cu 10 ari de teren plătesc în jur de 30 lei”, a explicat primarul din Bistriţa Bârgăului.

De altfel şi preşedintele Consiliului Judeţean a menţionat că deocamdată, autorităţile au „o discuţie prietenească” cu proprietarii.  

Nu ne-am dus să ne războim cu cineva, nu vrem să amendăm pe cineva, în momentul de faţă e o discuţie prietenească. Facem o inventariere, le comunicăm oamenilor unde sunt neregulile pe care le au, le dăm un termen să se pună cu ele în regulă, iar cei care vor sfida statul şi instituţiile statului vor fi trataţi ca atare în perioada următoare. (...) Ştiu, din ce am văzut în datele oficiale, că în Colibiţa nu avem decât şase cabane, dacă luăm inventarul celor care au contract pentru vidanjarea foselor septice”, a adăugat preşedintele Moldovan, pe această temă.

 

Accesul spre lac, rezolvat după refacerea proiectului de cadastrare

Preşedintele Moldovan a menţionat că, în ceea ce priveşte accesul la luciul de apă, autorităţile locale au avut de grijă să lase drumuri de acces, dar acestea „au fost închise de către oameni”.

Împreună cu doamna ministru Doina Pană, am rezolvat finanţarea unui proiect de cadastrare a lacului Colibiţa. La rectificare, a fost finanţat. Urmează ca în câteva luni să avem lucrările de cadastru, pentru că la ora actuală nu mai sunt nici elemente de identificare, oamenii au luat şi bornele. După ce facem cadastrarea, bornăm din nou, pe lângă accesul public la lac, pe drumurile lăsate de Primărie, o să îi rugăm în mod civilizat şi prietenos, în prima etapă, pe toţi care şi-au făcut gardurile până în lac să şi le retragă la limita de proprietate, iar, unde ne permite relieful, să facem nişte faleze pe unde oamenii să se poată plimba.  

Din păcate, a trecut mai bine de un an de când Consiliul Judeţean înceracă să achiziţioneze un teren la Colibiţa, pentru a rezolva problema oamenilor îndrăgostiţi de Colibiţa, dar care nu au proprietăţi, să poată veni să-şi monteze un cort, să facă un grătar, dar nu am reuşit să găsim teren, pentru că oamenii nu au încă succesiuni, nu au extrase de carte funciară”, a concluzionat acesta. 

....................

Cititi editia print !

Comentarii

03/09/14 08:42
Vizitator

Mai e mult pana departe. La Colibita multi au ingradit si ce nu-i a lor. Au mers cu gardul pana la oglinda apei luand pana si zona de protectie din jurul laculu. Ca sa nu mai vorbim de construirea haotica. Totusi Colibita anilor ’60 se remarca si prin arhitectura cabanelor asemanatoare celor din Tirolul Austriac. Ar trebui incurajata (nu fortata) revenirea la acel gen de arhitectura cel putin la ceea ce se construieste in continuare. De asemenea ar trebui sa repuna lucrurile in legalitate si in privinta deversarii dejectilor direct in lac. Altfel lacul Colibita risca sa ajunga o imensa latrina. Nu trebuie abandobata nici ideia achizitionarii acelor suprafete de catre CJ pentru amenajarea de campinguri. Ba mai mult trebuie mers mai departe si refacute acele cabane in stil tirolez care gazduiau altadata tabere scolare de neuitat. Pana atunci insa, poate fi trecut imediat la actiune pentru refacerea zonei de protectie din jurul lacului, care nu presupune cheltuieli din partea CJ, decat o doza de fermitate in aplicarea legii. Odata recuperata zona de protectie de la cei care au ocupat-o abuziv, se vor putea amenaja zone de promenada pe faleza lacului.

03/09/14 16:00
Alt cititor ...

Vedeti-va de treaba, ca primarul nu va face acest lucru, ptr ca-i este firca de "electorat"... ptr urmatoarele alegeri... desi, nu este ales de catre cei care au cabane de agrement acolo, ci de catre localnicii din sat ( comuna ) .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5