Preşedintele Moldovan: Acest Guvern a început să taie din programele de investiţii. Pentru 2016, avem un minus de 7 milioane euro la buget

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, le va scrie oficialilor guvernamentali, în speranţa alocării unor fonduri suplimentare la bugetul pentru anul 2016. Şeful administraţiei judeţene, a anunţat, că potrivit proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, Bistriţa-Năsăud va avea repartizată o sumă cu şapte milioane euro mai mică decât în 2015.  

  „Optimismul mi-a cam dispărut, în momentul de faţă, pentru că previziunile bugetare pentru anul care vine, cele care sunt pe site-ul Ministerului de Finanţe, sunt cu minus 7 milioane euro, aproximativ, faţă de bugetul anului 2015.  Acest mult dorit şi lăudat guvern de tehnocraţi face ceea ce-mi era frică că o să facă, şi anume că o să vină să taie. Au îngheţat salariul minim, acum au început să taie din programele de investiţii.

Îi voi scrie, la modul politicos, o scrisoare domnului prim- ministru şi doamnei ministru de Finanţe, pentru că realităţile se contrazic cu declaraţiile lor publice, în care ei spuncă vor creşte fondurile pentru investiţii, dar faptic pe Ministerul Finanţelor Publice avem minus aproximativ 290 miliarde lei vechi, în previziunile pe 2016 faţă de bugetul pe 2015” , a anunţat Radu Moldovan.

Preşedintele CJ a spus că are „foarte mari emoţii” şi că îl „strânge în spate pentru ce se va întâmpla în continuare cu proiectele, vizavi de modul în care guvernul abordează investiţiile” .

O posibilă şansă amendare a alocărilor bugetare, „în plus”, ar putea veni de la parlamentarii bistriţeni, PSD şi PNL, care să-şi unească forţele. 

Comentarii

07/12/15 16:30
Firoscosul

N-a mai mers cu ,, draga Vasile,,? Ca asa te laudai cand a ajuns Dancu vicepremier. Surprize, Radu? De altfel Dancu i-a cam dat lui Ponta peste nas cu cresterea economica ce nu garanteaza dezvoltarea. I-a dat-o si lui Ponta si prin ricoseu si tie cand a spus ca sa faci un capat de pod nu inseamna dezvoltare rurala. Hai, Raducu, fa bani in judet, daca te tine nu sta cu mana intinsa la bugetul national,

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5