Preotul Vasile Beni despre câteva dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o rugăciune

Textul Evangheliei duminicii a zecea de după Rusalii: În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea cade în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.(Matei 17, 14-23)

Părinţii sunt datori să se roage pentru copii lor

După cum am văzut, textul evangheliei duminicii a zecea de după Rusalii ne descrie o minune săvârşită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos a unui copil bolnav la rugămintea tatălui acestuia. Cunoaştem şi ştim că cea mai de preţ comoară pentru fiecare dintre noi a fost, este  şi va fi copilul. Şi cât de nefericiţi sunt părinţii care au copii bolnavi, pentru că ei suferă alături de ei, ba mai mult pentru că împletesc dragostea cu durerea. Sfânta evanghelie ne descrie cum tatăl caută soluţii, aleargă într-o parte şi în alta este preocupat de viaţa copilului său şi chiar dacă întâmpină greutăţi nu-şi pierde speranţa. Pentru că atunci când nu mai există nicio speranţă mai există totuşi una şi aceasta este la Dumnezeu. Şi de aceea părinţii sunt datori să se roage pentru copii lor ,pentru că îi încredinţează, îi lasă în grija lui Dumnezeu care are toată puterea în cer şi pe pământ. Însă din această minune putem să învățăm că atunci când cererea noastră este mai mare sau mai importantă, și efortul nostru, de rugăciune și post, trebuie să fie mai consistent. Şi de aceea mai departe haideţi să ne oprim la câteva învăţături despre rugăciune, dar şi despre condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească o rugăciune pentru a fi bine primită înaintea lui Dumnezeu. 

Ce ne spun Părinţii bisericii despre rugăciuneDespre rugăciune s-au spus şi s-au scris foarte multe lucruri, dar cred că cel mai bine o pot caracteriza, analiza sau explica cei care au trăit şi au practicat rugăciunea.Să ne oprim la câteva învăţături. Sfântul Ioan Damaschin ne spune că "rugăciunea este înălţarea sufletului credinciosului către Dumnezeu, cu scopul de a primi anumite binefaceri şi în acelaşi timp de a fi păzit de rele şi primejdii, dar peste toate de a binecuvânta numele lui Dumnezeu”. Fericitul Augustin: "Rugăciunea este cheia cu care deschidem poarta cerului şi intrăm la părintele ceresc”. Sfântul Ioan Gură de Aur: "Rugăciunea este aripa sufletului, prin care ne putem smulge din pulberea pământului şi ne înălţăm la tronul Cerescului Părinte”. Sfântul Ciprian: "Omul atunci este mai mare şi mai slobod când îngenunchează şi se roagă, căci atunci este în convorbire directă cu Stăpânul Stăpânilor”.                                                                                           

Câteva dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o rugăciune:

1. Credinţa: "Şi toate câte veţi cere rugându-vă cu credinţă veţi primi –Matei 21,22. Avem nenumărate exemple în sfânta scriptură care ne arată cât de important este credinţa. Dacă ar fi să ne oprim la proorocul Daniel care s-a rugat cu toate că i-a fost interzis acest lucru şi a fost aruncat în groapa cu lei. Iar Dumnezeu l-a păzit nevătamat. Lecturând relatarea minunii și la Evangheliștii sinoptici vedem că momentul vindecării copilului lunatic nu este unul oarecare sau la întâmplare, ci după ce tatăl copilului, la îndemnul Mântuitorului: „De poți crede, toate sunt cu putință celui care crede” (Mc. 9, 23), „îndată strigând... a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!“ (Mc. 9, 24). Aici se vede în mod lămurit sinergia, adică, pe de o parte, contribuția omului, respectiv credința după putință a tatălui, iar pe de alta, interven­ția, „mila” lui Dumnezeu. Tatăl copilului credea, cât credea, în puterea Mântuitorului, însă când i s‑a cerut credință, acesta a realizat că credința sa nu era una puternică, nici chiar suficientă. În momentul de încercare, de cumpănă, atunci când vindecarea copilului bolnav era pusă, oarecum, în balanță cu tăria cre­dinței lui, tatăl a făcut o sforțare, „a strigat cu lacrimi: "cred" și a continuat imediat: „ajută necre­dinței mele!”. Cu alte cuvinte, el credea, însă a realizat că tot ceea ce ar trebui să fie credință era, în cazul lui, de fapt, mai degrabă necredință. De aici strigătul „cu lacrimi”. Prin răspunsul său, tatăl copilului mărturisește deodată credință, chiar dacă insuficientă, cu dorința sinceră de a o înmulți sau întări, dar și smerenie, „cu lacrimi”. Este împlinirea cuvântului psalmistului David: „Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera” (Ps. 125, 5). În același timp realizăm că Mântuitorul nu i‑a cerut credință peste puterea lui, nici nu a condițio­nat vindecarea fiului bolnav de puterea credinței lui, ci i‑a cerut credință pe măsura puterii lui, a capacității lui de a crede: „De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Mc. 9, 23).

2. Stăruinţa: Este foarte important ca aunci când ne rugăm să fim stăruitori ,insistenţi în rugăciunile noastre.Şi iarăşi atât sfânta scriptură cât şi vieţile sfinţilor ne arată,ne oferă  exemple de stăruinţă în rugăciune. Dacă ne gândim la părinţii Maicii Domnului sfinţii Ioachim şi Ana ,dar şi la părinţii sfântului Ioan Botezătorul Zaharia şi Elisabeta,care deşi erau înaintaţi în vârstă şi nu aveau copii,au continuat să fie stăruitori în rugăciunile lor,împlinindu-se cuvintele sfintei scripturi că ceea  ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.Frumoasă  şi plină de învăţătură este şi Pilda judecătorului nedrept o pildă în care Mântuitorul le spunea şi ne spune cum  trebuie să ne rugăm întotdeauna şi să nu ne pierdem nădejdea  zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina.Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu.Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere.Şi a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? (Lc. 18,1-7)

3. Umilinţa. Tatăl copilului, ajuns aproape la limita disperării, vine la Mântuitorul, la Care apelează ca la ultima nădejde, adresându‑I rugămintea de a‑i „milui” fiul bolnav. Rugăciunea pe care I‑o adresează Celui despre Care auzise că „vindecă orice boală și nepu­tință în popor” (Mt. 9, 35) conține elementele esențiale ale rugăciunii .Îngenuncherea la rugăciune este menționată atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Iar una dintre cele mai sugestive reprezentări iconografice ale Mântuitorului Iisus Hristos este tocmai cea în care El apare în stare de rugăciune, în genunchi, în Grădina Ghetsimani. Starea de îngenunchere la rugăciune exprimă smerenie, căință, recunoaște­rea stării de păcătoșenie în fața Celui fără de păcat. Cu alte cuvinte, în vremea rugăciunii nu este suficientă doar îngenuncherea fizică, ci ea trebuie să fie dublată de una spirituală. Nu este de-ajuns să ne plecăm doar trupește, dacă nu „coborâm”, în sensul de smerenie, și duhovni­cește. Este importantă îngenuncherea exterioară, fizică, dar este de mai mare folos îngenuncherea interioară, lăuntrică. Prin urmare, rugăciunea noastră să fie făcută în genunchi, în stare de profundă smerenie, cu genunchii inimii plecați, asemenea psalmistului David care ne învaţă că inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.Să nu uităm şi de iertarea celor care ne-au greşit, pentru că Mântuitorul ne îndeamnă  când staţi şi vă rugaţi, iertaţi toate ca şi Tatăl cel ceresc să vă ierte vouă greşelile voastre.

4. Postul

După ce arată cauza neputin­ței lor de a săvârși minunea, Mântuitorul mai face o precizare, importantă și pentru noi, cei de astăzi: „Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”. Deloc întâmplător, ci, dimpotrivă, paradigmatic și pedagogic: sunt armele cu care și Mântuitorul l‑a biruit pe satana, ispititorul, în pustiu. La fel, Sfântul Proroc Ilie, Sfântul Ioan Botezătorul și toți sfinții în general au practicat cu multă acrivie rugăciunea și postul.Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii,iar cetatea Ninivei a fost salvată tot datorită postului şi rugăciunii.De aceea, Biserica și marii Părinți au acordat o aleasă și îndreptă­țită atenție celor două forme de asceză, de despătimire și de creș­tere duhovnicească. Spre încheiere ma-ş opri la două scurte sfaturi şi îndemnuri: 

a-Să ne facem timp pentru copiii noştri, să vedem ce lucruri îi frămîntă, din ce anturaj fac parte şi să ne rugăm pentru ei, că astfel îi încredinţăm Tatălui Ceresc să le poarte de grijă.

b-Să învățăm că atunci când cererea noastră este mai mare sau mai importantă, și efortul nostru, de rugăciune și post, trebuie să fie mai consistent. Amin !

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]