Preot Rus Vasile: Scrisoare deschisă adresată Primăriei Feldru

Cu îngrijorare constat faptul că Primăria din Feldru prin domnul primar Ţiolan Grigore şi domnul viceprimar Sîngeorzan Iacob de formaţie penticostală în loc să asigure egalitatea între cultele religioase din comuna pe care o administrează organizează în data de 17 august 2014 în localitatea Feldru o acţiune masivă de prozelitism cu scopul de a atrage credincioşii ortodocşi din comuna Feldru la religia penticostală.Este o acţiune de prozelitism mascată sub pretextul unei întâlniri a fiilor comunei Feldru.Această întâlnire a fiilor comunei Feldru se face cu participarea grupului eterodox ‘’Speranţa’’,cunoscut pentru acţiunile lui prozelitste sectare,care pe lângă cântecele sectare foloseşte pastori neoprotestanţi veniţi din Statele Unite ale Americii pentru a-i convinge pe credincioşii ortodocşi români să se lepede de credinţa strămoşească .Îi îndemn pe credincioşii ortodocşi ai comunei Feldru să nu participe la această manifestare sectară şi să stea puternic ancoraţi în dreapta credinţă, să rămână alături de biserica în care au fost botezaţi şi cununaţi. Îi rog pe colegii preoţi din Feldru,Toader Grigore şi Iliş Ioan să nu susţină această acţiune de prozelitism iniţiată de Primăria Feldru pentru ca‘’lupii sectari’’ să nu sfâşie Trupul Domnului nostru Iisus Hristos,sfânta noastră Biserică.Să rămână în sufletele noastre cuvintele evanghelistului Matei din capitolul 24:’’ Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.’’

Preot Rus Vasile

Parohia Ortodoxă Nepos

Comentarii

01/08/14 19:28

Un posibil răspuns poate fi găsit pe site-ul Mitropoliei de Cluj:

http://www.mitropolia-clujului.ro/actualitate/376-20-de-ani-de-parteneri...

Participarea IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de o delegație a Arhiepiscopiei Clujului, la întâlnirea aniversară de la Stuttgart

Arhiepiscopia Clujului derulează de mai bine de 20 de ani un parteneriat ecumenic cu Episcopia Evanghelică Luterană din Württemberg, Germania.

În urma acestei colaborări s-au realizat numeroase schimburi ce au vizat mai multe domenii. Pe de o parte a fost dorința Bisericii Ortodoxe de a reînvăța arta filantropiei creştine şi modul de implicare organizat în misiunea socială, de care a fost privată în anii comunismului, iar de cealaltă parte dorința Bisericii Evanghelice din Württemberg de a redescoperi spiritualitatea, iconografia şi gândirea părinţilor, pe care Ortodoxia le păstrează ca mod de viaţă.

Prin prisma acestui parteneriat s-au realizat lucrări de modernizare, restaurare şi completare la edificiul Catedralei Mitropolitane din Cluj, lucrări la mănăstirile Salva, Floreşti şi Piatra Fântânele, tipărirea primului catehism din România după Revoluţia din Decembrie 1989, a unei cărţi de rugăciuni ortodoxe, organizarea căminului de bătrâni la Mociu, primul de acest fel din Arhiepiscopie, deschiderea Policlinicii Christiana din Cluj-Napoca, înfiinţarea postului Radio Renaşterea, tabăra de tineret de la Valea Vadului sau taberele de lucru de la Piatra Fântânele, precum și sprijinirea cu burse a unor tineri teologi din Eparhia Clujului.

Pentru a marca cei 20 de ani de parteneriat ecumenic practic între Arhiepiscopia Clujului și Biserica Evanghelică din Württemberg, partenerii germani, prin Episcopul Frank Otfried July, au organizat o întâlnire aniversară la Stuttgart, în zilele 29-31 iulie 2014. La această întâlnire a participat Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei alături de o delegație formată din 10 membri, implicați direct în acest parteneriat.

Programul manifestărilor a debutat marți, 29 iulie 2014, prin câteva vizite de lucru și de protocol, precum întâlnirea cu Ministrul Federal pentru probleme și afaceri europene, Peter Friedrich, o vizită la Societatea evanghelică din Stuttgart, care se ocupă cu diverse probleme sociale contemporane, în special legate procesului de imigrație, Asociația Internațională pentru tineret, precum și la Parohia Ortodoxă Română din Stuttgart, deservită de parohul Pr. Mihai Bratu.

Ziua de miercuri a fost dedicată în special parteneriatului, astfel că, într-o clădire a serviciului diaconic a Bisericii Evanghelice din Stuttgart, a avut loc o întâlnire de lucru pe mai multe secțiuni, în care s-a făcut un bilanț a ceea ce s-a realizat până acum, dar și propuneri pentru proiectele de viitor. Pe partea colaborării dintre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj și Institutul Teologic Pedagogic din Stuttgart au raportat Pr. Prof. Ștefan Iloaie și Prof. Stefan Hermann, secondat de Prof. Norbert Collmar. Un sector extrem de important pentru această întâlnire a fost misiunea socială, fiind prezenți din partea Arhiepiscopiei Clujului, consilierul misionar-social Liciniu Câmpean și doamna Gabriela Trâmbițaș din partea Societății Femeilor Ortodoxe din Cluj, iar din partea Episcopiei luterane domnul Peter Ruf (Diakonia – Württemberg) și doamna Carmen Treffingerm, reprezentantă a instituției diaconeselor din Stuttgart. Pentru sectorul misiunii cu tineretul, din partea Eparhiei Clujului au fost prezenți inspectorii pe probleme de tineret de la nivelul județelor Cluj și Bistrița-Năsăud, Radu Copil și Pr. Tudor Mudure, iar din partea Episcopiei luterane, Pastorul Hans Joachim Janus (Fundația Tineretului Evanghelic).

În partea a doua a zilei de miercuri a fost organizat un moment festiv dedicat acestui parteneriat în care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Excelența Sa, Episcopul evanghelic Frank Otfried July, prin cuvântările lor au realizat un bilanț, dar și o prognoză a viitorului acestor relații, care se doresc a fi prolifice pentru ambele părți. Înaltpreasfinția Sa, în semn de prețuire pentru această bună colaborare, a acordat Episcopului luteran Frank Otfried July distincția cea mai înaltă a Mitropoliei, Crucea Transilvană. În final a fost prezentată o prelegere rezumativă punctând rezultatele concrete ale acestui parteneriat în decursul celor 20 de ani, intervenție datorată consilierului cultural al Arhiepiscopiei Clujului, Pr. Bogdan Ivanov.

În mesajul festiv, Înaltpreasfinția Sa a subliniat caracterul practic al parteneriatului ortodox-lutheran, insistând pe necesitatea înaintării în paralel cu lucrarea socială și a dialogului teologic: „Comunitatea din Württemberg ne-a ajutat să deschidem postul de Radio Renașterea, a sprijinit activitățile organizațiilor de tineret, Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie, lucrările edilitare de la Mănăstirea Piatra Fântânele, Organizația Femeilor Ortodoxe din Cluj-Napoca și alte proiecte filantropice susținute de asociațiile „Christiana” și „Filantropia Ortodoxă. Credem că, la rândul nostru, le-am oferit fraților germani posibilitatea de a lua act de spiritualitatea ortodoxă, de a participa la viața noastră liturgică și duhovnicească. Este foarte importantă implicarea socială, dar primează viața spirituală, care dă consistență slujirii caritative. Parteneriatul nostru s-a axat mai mult pe ecumenismul practic, dar nu putem uita, totuși, dorința Mântuitorului din Rugăciunea Arhierească: ca toți să fie una (Ioan 17,21)”.

Întâlnirea s-a dovedit a fi una reușită, pe de o parte privind la cei 20 de ani de bună colaborare ecumenică, pe de altă parte, ațintind privirea înspre viitor, la alte proiecte de maximă importanță, pe care Arhiepiscopia Clujului dorește să le dezvolte.

Oare cum stăm cu ecumenismul, nu vă contraziceţi cumva cu cele ce le face Mitropolia? Luaţi exemplul lor.

Tare mă tem că demersul d-voastră face parte din angrenajul lui V. Plagiator când făcea unele referiri la un “neortodox”!

02/08/14 12:08
Preot Rus Vasile

Cu respectul pe care vi-l port doresc sa fac cateva precizari:o consultare publica asupra schimbarii datei de celebrare a Zilelor Feldrului care se sarbatoreau de Rusalii si mutarea lor de catre noua conducere a Primariei Feldru in ziua in care crestinii ortodocsi sarbatoresc praznicul Adormirii Maicii Domnului nu s-a facut.Doar de doua zile a aparut pe facebook o invitatie a Primariei Feldru la acest eveniment.Eu de aici am luat cunostinta despre acest eveniment.Denumirea de ”lupi sectari” este folosita des de catre parintii apologeti ai ortodoxiei,inclusiv de catre parintele Cleopa.Ea se refera la insistenta cu care neoprotestantii fac prozelitism in randul credinciosilor de alte confesiuni.Cand am folosit aceasta denumire m-am gandit la pastorii neoprotestanti din SUA care la aceste intruniri fac prozelitism indemnand credinciosii ortodocsi sa se lepede de credinta strabuna.Nu sunt de acord ca Primaria Feldru sa sustina aceasta actiune de prozelitism si protestez public impotriva acestei situatii de fapt.In cazul de fata nu putem vorbi de ecumenism pentru ca Biserica Ortodoxa din comuna Feldru nu figureaza pe acest afis invitatie al comunei Feldru.Nu mi se pare in regula ca autoritatile locale sa organizeze si sa promoveze o astfel de adunare in care o anumita confesiune sa faca prozelitism in dauna altor confesiuni.Autoritatile locale au datoria sa isi pastreze neutralitatea in astfel de cazuri si sa nu favorizeze nici o confesiune religioasa.Ori in cazul de fata initiator al acestui eveniment in care este invitata o anumita confesiune sa faca prozelitism religios este Primaria Feldru,iar acest lucru este inacceptabil.Imi mentin pozitia si ii indemn pe credinciosii ortodocsi să stea puternic ancoraţi în dreapta credinţă, să rămână alături de biserica în care au fost botezaţi şi cununaţi.Indemnul meu adresat credinciosilor ortodocsi de a nu participa la aceasta adunare cu caracter prozelitist este cel al sfantului Ciprian al Cartaginei:”extra ecclesia nulla salus”.Cat despre insistenta cu care cultele neoprotestante din comuna Feldru fac prozelitism,aceasta situatie o cunosc foarte bine de 10 ani.Datoria mea este aceea de a-mi apara turma. Am jurat sa o apar in urma cu 17 ani cand am primit harul preotiei.Protestul meu se indreapta impotriva prozelitismului pe care cultele neoprotestante il desfasoara,iar acest lucru il fac cu ajutorul autoritatilor locale.Nu ma deranja daca acest eveniment era organizat de catre Biserica Penticostala sau Baptista din Feldru sau Nepos.Dar sa fie organizat si promovat de catre Primaria Feldru,dupa umila mea parere in acest caz s-a mers prea departe. Raman cu mangaierea ca mi-am facut datoria si mi-am aparat credinta pe care am jurat sa o apar.Imi vin in minte cuvintele evanghelistului Ioan din capitolul 16 :vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.”.
PS;inca un argument al faptului ca Primaria Feldru favorizeaza cultele neoprotestante……rugati-i sa va spuna in ultimi doi cati bani au fost repartizati din bugetul public catre Biserica Penticostala si Baptista din Nepos si cati bani au fost repartizati catre Biserica Ortodoxa Nepos………..era un doar inca un argument a celor spuse de mine…..in rest va doresc multa sanatate si bucurii sfinte,iar pe data de 17 august cand Primaria Feldru va aduce grupul Speranta sa faca prozelitism eu voi fi in Biserica Ortodoxa din Nepos alaturi de credinciosii ortodocsi……..vom savarsi alaturi de parintele staret Chiril de la manastirea Rebra taina sfantului Maslu….dar nu vom face prozelitism….vom fi in biserica si nu in public…………

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5