Preot Constantin Mileşan: Mesajul Sfântului Ilie este şi astăzi, ca întotdeauna, actual

          Ceea ce ne reţine atenţia privind mai insistent sărbătorile din calendar este faptul că dintre toţi drepţii din Testamentul Vechi, singurul pe care Biserica l-a ales ca să-l venereze în mod deosebit, printr-o sărbătoare de poruncă, deci obligatorie, este Sfântul şi marele prooroc Ilie Tesviteanul, cu toate că acestuia nu îi este dedicată nicio carte în Sfânta Scriptură.

          Motivele acestei alegeri ni le arată Biserica însăşi în troparul sărbătorii de azi, unde Sfântul este numit „înger în trup, temelia profeţilor şi al doilea Înaintemergător al lui Hristos”.

          1.Ilie a fost înger în trup, ceea ce înseamnă că era atât de curat încât trupul său se apropie mai mult de spirit decât de materie, era oarecum spiritualizat; spiritualizat, bineînţeles, nu în sensul că nu avea proprietăţile şi necesităţile materiei vii – era şi el perceptibil, supus gravitaţiei, foamei, setei, ostenelii- ci spiritualizat în sensul că, după cum îngerii nu cunosc alunecările în păcate trupeşti, neavând trup, tot astfel Ilie, deşi avea trup, totuşi, prin înfrânarea desăvârşită a simţurilor, prin disciplina ascetică la care şi l-a supus, a ajuns atât de departe, încât se părea că nu mai trăia în trup. Pe el nu-l mai atrăgea nici propriul trup, nici alte trupuri, ci înălţimile curate ale lui Dumnezeu. El a biruit legea trupului, de aceea nu e de mirare că a fost înălţat cu trupul la Cer. Prin asprimea la care şi-a supus viaţa, el a schimbat legea trupului în legea sufletului, chemarea lutului în chemarea cerului, legea păcatului în legea virtuţii, a sfinţeniei. Toate acestea el le-a înfăptuit prin flacăra arzătoare a iubirii de Dumnezeu mai presus de toate, după cum vom vedea ceva mai departe.

          2.Al doilea motiv pentru care Biserica îl venerează pe Ilie, în mod sărbătoresc, e faptul că el este temeiul profeţilor. El nu este nici primul, nici cel mai mare profet, ci temelia profeţilor.

          Ştim că profeţii sunt glasul lui Dumnezeu către oameni, mesagerii gândurilor şi planurilor lui Dumnezeu. Prin ei, Dumnezei îşi comunică planurile ce le are cu o persoană, cu o comunitate, cu un popor sau cu lumea întreagă, pentru a acorda, a pune la unison voinţa omului cu voinţa lui Dumnezeu. Ei prevestesc pe Mesia şi veşnicia împărăţiei Lui, precum şi pedepsele pentru cei care nu-L primesc sau Îi calcă în picioare atributele: dreptatea, milostivirea, răbdarea, iubirea ş.a.m.d.

          Ilie este temeiul profeţilor deoarece dintre multele perfecţiuni atribute ale lui Dumnezeu, el o vesteşte pe aceea care stă la temelia tuturor celorlalte, şi anume: aseitatea, fiinţa de la sine a lui Dumnezeu. El face cunoscută lumii cea dintâi şi cea mai înaltă învăţătură, aceea că Dumnezeu este cel ce este, adică însăşi existenţa şi că tot ce fiinţează există prin El, şi fără El totul se întoarce în nefiinţă, în neantul din care a fost adus la fiinţă.

          Această învăţătură însă o uitaseră fiii lui Israil pe timpul regelui Ahab şi al reginei Isabela. Aceştia, în locul adevăratului Dumnezeu, se închinau idolilor Baal şi Astarta, pentru că aceştia, nefiind nimica, nu le vedeau şi nu le condamnau desfrânarea şi crimele. Ahab neagă pe Cel ce este, Adevărul, şi adoră pe cel ce nu este, adică Neantul, Minciuna şi dă ordin ca acesteia să i se închine tot poporul.

          Ilie, însufleţit pe râvna pentru slava Unicului Dumnezeu, îl înfruntă făţiş pe rege, acuzându-l că prin părăsirea singurului Dumnezeu adevărat, prin uciderea profeţilor Lui şi prin închinarea la idoli, a atras asupra lui Israil seceta şi foametea, drept pedeapsă trimisă de Dumnezeu. De aceea, acum, Ilie vrea să-i arate cine este Dumnezeu şi cine este Baal.

          În acest scop, Ahab, la cuvântul lui Ilie, adună pe muntele Carmel tot poporul, în frunte cu cele două capete încoronate. Aici, Ilie le spune preoţilor lui Baal să-şi înalţe altarul lor şi să sacrifice un taur. Ilie va construi de asemenea un altar Dumnezeului său, pe care va aduce jertfa.

          „Voi, spune el preoţilor lui Baal, să vă rugaţi Dumnezeului vostru, iar eu mă voi ruga lui Iahve. Şi Dumnezeul care va răspunde, acela să fie Dumnezeu” (I Regi XVIII, 29). Propunerea a fost acceptată.

          Cei patru sute cincizeci de preoţi ai lui Baal încep să se roage, strigă până îşi pierd cumpătul, căci Baal nu îi aude.

          -Strigaţi mai tare, poate Dumnezeul vostru doarme!, îi provoacă Ilie. Şi, după ce reclădeşte jertfelnicul închinat lui Iahve, jertfelnic pe care îl distrusese Ahab, Ilie aşază pe el jertfa şi se roagă: „Auzi-mă Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu eşti Acela care le întorci inima înapoi” (I Regi XVIII, 37). În acel moment, peste jertfă, asupra căreia fuseseră turnate douăspreceze ciubere cu apă, „a căzut foc din cer, care a consumat-o. Şi tot poporul a căzut cu faţa la pământ şi a strigat: „Domnul, El este Dumnezeu, El este Dumnezeu!” (I Regi XVIII, 39). Şi, astfel, ia sfârşit seceta, fiindcă Domnul a fost recunoscut ca Dumnezeu, restabilindu-se adevărul că Cel ce este, este, cel ce nu este, nu este. Dumnezeu este Cel ce este, idolul nu este nimic şi închinarea ce i se aduce este adusă nimicului, minciunii.

          3.Dar, în al treilea rând, în profetul Ilie, Biserica ne mai arată, pe al doilea Înaintemergător al venirii lui Iisus Hristos. De ce îl numeşte al doilea Înaintemergător al Domnului şi nu primul, doar ştim că Ilie îl precede pe Ioan Botezătorul. Pentru că Sfântul Ioan Botezătorul, în mod direct, este ambasadorul lui Hristos, este cel mai apropiat de El, pe când Ilie, în mod direct este Crainicul Primei Persoane, a Tatălui, şi numai în mod indirect este premergătorul Cele de a doua Persoană Treimică, al Domnului Hristos.

          Totuşi, chiar şi sub raportul timpului, Ilie este al doilea Înaintermegător al lui Hristos, deoarece înainte de a doua venire a Domnului, Ilie va fi acela care va îndeplini rolul pe care l-a avut Ioan Botezătorul înainte de prima venire a Mântuitorului. Întreaga tradiţie evreiască şi creştină, sprijinită pe Cuvântul Scripturii, crede acest lucru. Aşadar, Ilie este al doilea Înaintemergător al lui Iisus Hristos pentru că, precum el, Ilie, în prima sa existenţă, cea de pe pământ, a mărturisit că Domnul este Dumnezeu, adică existenţa Tatălui, tot astfel, la a doua venire a lui Iisus Hristos, el va dovedi lumii că Fiul lui Dumnezeu este una cu Tatăl, şi precum au fost ruşinaţi odinioară cei ce s-au închinat idolilor, aşa vor fi ruşinaţi la a doua venire a Mântuitorului cei care nu au primit cuvântul acestuia.

          Iubiţii mei, mesajul lui Ilie este şi astăzi, ca întotdeauna, actual. Prin jertfa sa de pe Carmel, el înfruntă şi acuză şi omenirea de azi şi din toate timpurile care îşi fabrică dumnezei din ideologii şi patimi, degradând fiinţa omenească. Când omul reneagă pe adevăratul Dumnezeu, atunci, neputând trăi fără Dumnezeu, îşi plănuieşte dumnezei după dorinţele şi instinctele sale. Îşi face dumnezeu din materia brută, din piatră, fier sau lemn. Ba merge până acolo încât afirmă că nu el este creatura lui Dumnezeu, ci Dumnezeu este creatura sa; şi astfel se proclamă pe sine absolut, autonom, căci, îşi spune el, dacă Dumnezeu este o plăsmuire imaginară, atunci eu sunt mai mare decât el, eu însumi îmi sunt Dumnezeu, şi, deci, eu însumi îmi sunt lege, fac ceea ce îmi place mie şi nu dau seamă nimănui de ceea ce fac. Acest abis al decăderii morale l-a atins păgânismul roman, care a  mers atât de departe încât şi-a divinizat patimile. Omul de azi, deşi nu cutează să se declare pe sine, în sens literar, Dumnezeu, totuşi are infama cutezanţă de a acţiona, de a face lucruri ce complet exclusiv lui Dumnezeu, ori de a încălca normele pe care Dumnezeu le-a impus creatorilor Sale. Astfel, bunăoară, ca ins, îşi asumă dreptul de viaţă şi de moarte, lăsând la viaţă numai copiii pe care el îi vrea. De unde odinioară legea naturală era considerată ca emanând de la Dumnezeu şi încălcarea ei era considerată ca o crimă contra lui Dumnezeu, astăzi legislaţiile umane nu ţin seamă de acest adevăr. Nu este oare aceasta o egolatrie?

          Omul zilelor noastre îşi este propriul idol, propria sa normă de acţiune. Dacă este plictisit, dezorientat şi fără elan, este pentru că s-a declarat independent de izvorul vieţii şi activităţii sale, căutând fericirea în satisfacerea intinctelor primare, în plăcerea pe care i-o poate procura o neostoită acumulare de bunuri şi mijloace de distracţie şi ignoră adevărul că toate acestea nu-i pot sătura setea înnăscută după o fericire nemărginită, fericire ce nu poate fi găsită decât dincolo de toate acestea, dincolo de materie, în spirit, în Dumnezeu, în respectarea legilor Lui.

          Iată de ce mesajul şi viaţa acestui înger în trup, care a fost marele profet Ilie, este pentru noi un prilej şi îndemn ca să medităm asupra devăratului scop al vieţii noastre, asupra măsurii în care ne organizăm şi ne îndreptăm spre acest scop toate energiile, toate năzuinţele, precum şi asupra punctului în care ne găsim în lupta pentru biruinţa voinţei lui Dumnezeu în viaţa noastră de fiecare zi. Amin.

Parohia Ortodoxă „Sf. Ilie Testiteanul” Bistriţa

Preot paroh Ic. stavrofor, Constantin Mileşan

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]