Preot Alin Cîndea: O mângâiere pentru cei bolnavi de cancer

Vestea trăznet: este cancer!

Vestea cade ca un trăznet: "este cancer!" Nimeni nu se așteptă la asta. Totul parcă se destramă în acel moment. Frica îi cuprinde pe toți rând pe rând, mai întâi pe cel în cauză, apoi pe cei din familie, pe apropiați și prieteni. Este greu să mai gândești și să nu intri în panică. Ce va fi? Cum va evolua boala și cum se va sfârși totul? Apoi, dintr-o dată, se intră într-o mare furtună: analize, tratamente, vizite la doctori, reexaminări. Cel în cauză se simpte ca pus într-o cutie pentru a fi transportat dintr-o parte în alta. Se simte izolat de lume, neînțeles. Ar vrea să strige lumii suferința sa, atât fizică cât și emoțională, dar nu-i iese ceea ce ar trebui pentru a fi înțeles.

Ar vrea să fie consolat, mângâiat, să-și recapete măcar pentru o clipă liniștea dinaintea furtunii, dar boala și suferința îl sperie atât pe cel bolnav, cât și pe cei din jurul său. Și cei din urmă, chiar bine intenționați, creștini fiind, pot avea atitudini greșite. Unii din dorința de a ajuta greșesc, alții, pe fondul șocului, reacționează nepotrivit.

Ce să nu spui

„Azi nu se mai moare de cancer”, spun unii. Alții caută să încurajeze cu alte lozinci sau cuvinte bine ticluite. Cel bolnav însă, când aude astfel de fraze, poate simți că boala lui este minimizată, trivializată. Aceste formule interzic expresia suferinței sale. Cei din jur nu prea reușesc să înțeleagă că totuși tratamentele și efectele lor secundare, izolarea socială, suferința psihologică, sunt greu de suportat. Chiar dacă cancerul poate fi vindecat sau nu, suferința trebuie să fie exteriorizată și auzită. Dacă alții au avut cancer și s-au făcut bine, nu înseamnă că cel aflat într-o astfel de situație se va simți mai puțin singur în boala sa.

"Fii puternic, trebuie să mergi înainte, nu ai de ales"; "Trebuie să-ți păstrezi speranța", mai zic unii. Bolnavul, nu poate fi puternic în permanență. Sunt momente când se va simți prăbușit, uneori îi va fi greu să se trezească. Chinul "îl leagă", ar vrea să se miște, dar ceva îl împiedică. Se ridică, speră, recade. Se simte vulnerabil. Domnul însuși a fost doborât de tristețe și angoasă în ajunul răstignirii sale (Mt 26: 36-46). De ce ar trebui să fie mai puternic decât Isus însuși? De fapt, doar Isus Domnul îl poate înțelege cu advărat pe cel bolnav în suferința sa.

Uneori simte nevoia de a dormi decât să meargă la o plimbare care să-l epuizeze. Ceea ce i-ar face bine ar fi să poată vorbi despre oboseala sa decât să fie "împins" să facă una sau alta pentru că așa trebuie. În general, frazele de tipul "este necesar" sau "ar trebui" nu favorizează ascultarea pacientului.

Ce i-ar plăcea să audă

"Spune-mi despre suferința ta" sau "Cum te simți? " Acest tip de întrebare deschisă îi permite celui în cauză să-și exprime durerea fizică sau emoțională, să vorbească despre anxietatea sa, să se simtă ascultat. Anturajului însă îi este frică de boală, evită, în general, aceste întrebări deschise. Preferă să-și imagineze că oboseala nu este una mare, că durerile sunt minime și suferința dispare la fiecare zâmbet. Dar numai acceptând să vezi adevărata față a celui bolnav îl ajuți să iasă din izolare.

"Nu știu ce să spun, dar sunt aici". Acest tip de abordare face mai mult decât o acumulare de cuvinte care servesc mai mult pentru a-l asigura pe cel care le spune decât pacientului însuși.

Anturajul se simte și el neajutorat în fața bolii, dar pacientul ar prefera să-i fie împărtășită neliniștea și să nu fie izolat. Trebuie să se vorbească sincer cu cel bolnav. De multe ori are loc un cerc vicios: cei apropiați nu îndrăznesc să vorbească cu bolnavul pentru a-l proteja, și la fel, pacientul nu îndrăznește să vorbească cu ai săi pentru a nu-i întrista. Prin urmare, este util să se discute în profunzime, să îndrăznească să comunice.

Nu ezita

În cele din urmă, nu ezita să te rogi împreună cu cel bolnav. Rugăciunea este o sursă inepuizabilă de alinare și har. Fie că este sau nu credincios, practicant sau nu, invită-l să se roage împreună cu tine! Nu uita să te rogi pentru el, pentru ca să aibă tăria și curajul de a trece treptat prin această încercare.

Unii se vor ridica din patul suferinței, alții îl vor lăsa gol, dar important e că tu ai fost acolo lângă cel bolnav. Și unii și alții vor continua să existe, chiar dacă pe unii nu-i mai vezi... Și totuși, nu sunt departe... doar pe partea cealaltă, dar important este că tu ai fost acolo lângă cel bolnav.