Preot Alin Cîndea: Creștinii dezbinați, un scandal pentru lume

În decursul secolelor, creștinismul a experimentat diviziuni care sunt în mare parte o consecință a rivalităților politice și culturale din mediul în care s-a dezvoltat, dar și a disputelor teologice care au avut ca efect apariția unor biserici distincte. Aceste diviziuni au condus uneori la violențe care au contrazis viața și învățătura Domnului nostru Isus Cristos.

Ce e de făcut?

Arhiepiscopul de Rennes, Pierre d’ Ornellas, fiind întrebat în urmă cu câțiva ani de unul dintre studenții săi despre cum e posibil să promovezi ecumenismul într-o țară în care rănile cauzate de dezbinare, ură, trădare și hoție sunt încă deschise, a răspuns simplu: „Prin pietenie.” Iar pentru Arhiepiscop termenul prietenie era foarte precis. Nu se gândea nicidecum la acea prietenie bazată pe interes care dispare odată cu interesul, nici la cea bazată pe plăcere care dispare odată cu plăcerea, ci acea prietenie sinceră, advărată, care este rară, dar odată ce o experimentezi nu mai vrei să renunți la ea niciodată.

Pentru creștini, această prietenie se trăiește în Cristos, cu Cristos și pentru Cristos. Iar dacă ești creștin, deci prieten al lui Cristos, e logic să-ți dorești ceea ce El își dorește, să te bucuri de ceea ce El se bucură și să te întristezi de ceea ce El se întristează. Sfântul Toma de Aquino spunea că "prietenii adevăraţi se bucură şi se întristează de aceleaşi lucruri". Ori Mântuitorul nostru, înainte de a se oferi ca jertfă pe altarul crucii, s-a rugat Tatălui ceresc pentru cei care cred, pentru prietenii săi, spunând: „Ca toți să fie una precum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, pentru ca și ei să fie una în noi; ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (In 17,21).

O dorință profundă

Această rugăciune a Domnului este totodată și o dorință profundă pe care noi, creștinii de azi, trebuie să i-o împlinim. El s-a rugat Tatălui ceresc, dar nu în taină. S-a rugat cu voce tare încât ucenicii să-l poată auzi, iar noi să-i cunoaștem dorința.

Comentând această rugăciune a lui Isus, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea ne amintea în enciclica sa Ut unum Sint că aceasta este pe deplin axată pe manifestarea "salvei" Tatălui. În limbaj biblic, această Slavă nu este altceva decât misterul Său care este o comuniune a iubirii. Astfel, Isus se roagă pentru ca iubirea reciprocă a celor trei Persoane Divine să se manifeste în unitatea dintre creștini.

Dar cei care se bazează pe statistici și eficiență, nesocotind dorința Domnului, iau mai degrabă în calcul studiile care arată că progresează cel mai mult într-un mediu cu tendințe de radicalizare grupurile "ce sunt mai puțin ecumenice". Mai mult decât atât, potrivit sociologului Jean-Paul Willaime, într-o lume în care „diferența este chic“ nu este sigur că diviziunile creștine sunt percepute ca o contra-mărturie, cu condiția ca acestea să nu conducă la violență. Dar aceasta, cu siguranță, nu este și viziunea lui Cristos.

Mărturia noastră

Această divizare – conform decretului pentru ecumenism al Conciliului Vatican II – „contrazice pe față voința lui Cristos și este un scandal pentru lume, constituind chiar o piedică pentru cauza preasfântă a vestirii evangheliei la toată făptura”.

În mod evident dezbinarea creștinilor, care susțin că au un Prieten comun, doar că nu întotdeauna sunt și prieteni între ei, este în contradicție cu adevărul pe care trebuie să-l răspândească și le alterează în mod grav mărturia. Papa Paul al VI-lea, înțelegând acest fapt, scria în Evangelii nuntiandi: „Ca evanghelizatori, trebuie să oferim credincioșilor lui Cristos nu imaginea unor oameni dezbinați de litigii care nu edifică deloc, ci pe aceea a unor persoane mature în credință, capabile să se întâlnească dincolo de tensiunile concrete datorită căutării comune, sincere și dezinteresate a adevărului.

Iată de ce din 1908, în perioada 18-25 ianuarie a fiecărui an, are loc octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor; zile în care cei care nu au uitat de dorința lui Cristos se întâlnesc, se roagă, refac cu pași mici unitatea dorită de Domnul. 

.

Comentarii

31/01/19 16:44
Comentadore

Oare nu Biserica domniei voastre (greco-catolică) s-a rupt, cu ajutor străin de Biserica Ortodoxă a neamului la 1700? În 1948,
unitatea s-a refăcut, iar după 1989, Biserica dezbinării neamului a renăscut din pofta după averi şi biserici. Ţinem doar discursuri pentru o Biserică ecumenic-babilonică, fără a pomeni de o posibilă revenire la Biserica bimilenară a neamului (fiindcă cea a Apusului cade sub ochii domniei voastre în ruină).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]