Pr. Vasile Beni: Timpul e un cadou primit de la Dumnezeu pe care trebuie să ştim să îl oferim celui care are nevoie de noi

Textul Evangheliei Duminicii a şasea de după Rusalii:  „În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi s-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule; ţi se iartă păcatele tale. Atunci unii dintre cărturari au zis în sinea lor: Acesta săvârşeşte blasfemie. Dar Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ţi se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te şi umblă? Ca să ştiţi însă că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ţi patul tău şi te du la casa ta. Şi, sculându-se el, şi-a luat patul şi s-a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, se minunau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor”(Matei 9,1-8).

Dragi credincioşi!

Cu textul evangheliei care a fost citit la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ne mai întâlnim şi în duminica a doua din Postul Mare.Sunt relatări scripturistice care ne îndeamnă la implicare şi la ajutorarea semenilor.Am amintit în titlul predicii că timpul este un cadou pe care Bunul Dumnezeu ni-l dă fiecăruia dintre noi şi de aceea ar trebui să fim conştienţi că vom fi întrebaţi cum l-am folosit.De aceea haideţi să ne oprim în cele ce urmează la patru scurte învăţături care se termină cu o concluzie.

 

1.Timpul în viaţa de zi cu zi .Cred că fiecare dintre noi vedem sau ar trebui să vedem cum Dumnezeu îşi revarsă asupra fiecăruia dintre noi mila şi binecuvântarea Sa.Cu toate acestea noi de multe ori nu vedem purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi nu conştientizăm că şi noi suntem responsabili faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru.

 

 Şi vreau să justific acest lucru pentru că am ajuns în punctul în care cariera e mai importantă decât familia, banii sunt mai importanți decât prietenii, like-urile sunt mai importante decât o vorba bună, iar rețelele de socializare au reușit să distrugă comunicare dintre noi.Şi nu doar comunicarea ci şi ajutorarea celui care se află la necaz.

Ştim că timpul e văzut ca fiind măsurarea distanței dintre evenimente.El e compus din trecut prezent și viitor.Dacă trecutul  e considerat ca fiind ceva ce deja sa întâmplat și nu poate fi schimbat.Viitorul în schimb e considerat ca fiind disponibil unei multitudini de posibilităti.Însă este foarte important să trăim în prezent.Iar pentru a trăi cu adevărat în prezent trebuie să-I vedem pe cei din jurul nostru cu nevoile ,greutăţile pe care le au şi să încercăm să-i ajutăm.

2.Să –i vedem şi să-i ajutăm pe cei  care sunt în necaz.Dacă am fost atenţi evanghelia ne-a descris o minune care are ca şi punct de pornire dragostea faţă de cel aflat în suferinţă şi care este împletită sau completată de credinţă, iar credinţa ne îndeamnă la fapte bune. Cunoaştem, ştim şi vedem că trăim într-o societate în care se vorbeşte mult despre iubirea celor care au nevoie de ajutorul nostru. Evanghelia duminicii de azi vrea să ne dea o pildă, o mărturie vie despre dragostea noastră faţă de aproapele, care are la bază credinţa manifestată prin fapte bune. Dragostea, credinţa şi faptele bune sunt mijloace esenţiale ale mântuirii omului

A-i vedea necazul, greutăţile cu care se confruntă şi a încerca să-l ajuţi. Iubirea adevărată nu se scrie doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte. Pe acest cuvânt mic, iubire, alcătuit din trei silabe, se sprijină toată măreţia civilizaţiei omeneşti! Despre iubire ne-a învăţat Însuşi Domnul Iisus Hristos, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 16). El L-a dat pe Însuşi Fiul Său la moarte, pentru ca noi să devenim „dumnezei după har”. Hristos este manifestarea desăvârşită şi superioară a iubirii. Nu există iubire mai mare de decât Jertfa mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hristos. Când omul are iubire se gândeşte ce trebuie, cum trebuie să facă pentru ca să-l ajute pe cel care este în nevoie. Profesorul Constantin Bălăceanu-Stolnici a scris o carte despre anatomiştii  „În căutarea sufletului”, suflet pe care nu l-au putut localiza niciodată. Şi printre multe alte lucruri a spus: Va trebui să ne obişnuim cu ideea că, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, sufletul nu este de natură materială, aşa cum ar vrea unii să îl izoleze în eprubetă, că el este imaterial şi mai aproape de Dumnezeu decât de organele noastre interne pe care le influenţează…. Iar a avea suflet înseamnă a privi spre cel care are cu adevărat nevoie de ajutorul nostru. Iar totul  trebuie să pornească din iubire. Aşa cum în cunoscuta „Piramidă a nevoilor“, Abraham Maslow a fost obligat să recunoască faptul că pe lângă hrană, locuinţă şi îmbrăcăminte, omul mai are nevoie şi de iubire.

3.Ce ne aduce întâlnirea cu Iisus .Este întâlnirea cu Cel care este doctor şi al sufletului şi al trupului. Iar întâlnirea cu Iisus ne aduce iertarea păcatelor,pentru că păcatul este rădăcina tuturor relelor din lume-de aceea Iisus iartă mai întâi păcatele şi abia apoi îl vindecă. Nu ştim care erau păcatele paraliticului, dar este suficient să ştim care sunt păcatele noastre: zgârcenia, goana necontrolată după avere, ambiţia, căutarea profitului cu orice preţ, fuga după cele trecătoare, narcisismul, dorinţa de a domina pe alţii, într-un singur cuvânt: egoismul. Întâlnirea cu Iisus ne vindecă, la fel ca şi pe paralitic - ne trece într-o existenţă nouă, bazată pe iubire. Iar preocuparea personală a lui Iisus nu este vindecarea trupului, pentru că Iisus n-a vindecat toţi bolnavii, dar a dăruit tuturor oamenilor iertarea păcatelor. „Puterea de a ierta păcatele El o dăruieşte Bisericii Sale, nu o ţine pentru Sine în mod egoist! Noi primim astfel iertarea păcatelor prin Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, apoi prin Sfânta Împărtăşanie, care se dăruieşte spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, iar vindecarea trupului se dăruieşte oamenilor prin Taina Sfântului Maslu. Iar pentru a ne vindeca trebuie să parcurgem mai multe etape: Să avem credinţă, pentru că credinţa ne duce la Iisus –fie a noastră, fie a celor de lângă noi. Să fim stăruitori sau să avem îndrăzneala – ca cei care l-au dus pe slăbănog la Iisus,cu toate că n-au putut să intre pe uşă, nu s-au întors înapoi ci au găsit alte mijloace sau alte căi pentru ca bolnavul să se poată întâlni cu Iisus. Dacă în Vechiul Testament, Dumnezeu îi spune lui Moise, dar şi poporului evreu, atunci când aceştia sau plâns în pustie, să meargă înainte pentru că El este cu ei, în Testamentul cel Nou Iisus zice: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi mângâia pe voi” .Este foarte important ca noi sau cei dragi ai noştri să nu să dea bătuţi în faţa tuturor încercărilor, de tot felul şi să privească spre Dumnezeu, dar să caute să şi ajungă la El. Exemplu ni-l oferă cei care l-au adus pe slăbănog la Iisus.

4.Suntem responsabili faţă de cei care sunt în suferinţă .Vedeţi, fiecare dintre noi la un anumit moment din viaţa noastră am avut nevoie de ajutor din partea celor apropiaţi. Şi trebuie să recunoaştem că şi de acum înainte avem nevoie. Întrebarea este însă ce fac eu pentru aproapele, pentru cel ce are nevoie de ajutorul meu. Ce face comunitatea în care trăim faţă de cei în suferinţă, faţă de cei care sunt în boală şi durere, cum reacţionăm noi, ca şi creştini, faţă de aceştia? Oare noi nu suntem responsabili de cei paralizaţi de lângă noi fizic şi moral? Facem ceva ca şi ei să se poată întîlni cu Iisus? Cei patru bărbaţi devin pentru slăbănog instrument al întâlnirii unui om cu Dumnezeu. Fiecare dintre noi putem deveni cauză sau instrument de convertire pentru cei care poate n-au fost interesaţi, sau n-au ştiut. Toţi cei care auzim sau citim cuvântul avem datoria de a-i ajuta pe alţii, de a-i întâlni cu Dumnezeu. Aducându-i la Biserică, devenim misionari, aşa cum Sf.Iacob zice: „să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacob5,19-20). Poate că ar fi bine să ne întrebăm şi să ne răspundem în acelaşi timp: cum ne comportăm când vedem un bătrân, un om cu handicap sau un bolnav?  Ne gândim că am putea fi noi în locul lor ,cum îl privim ca individ sau ca persoană? Pentru că, de multe ori, noi nici nu ne gândim cât bine am putea face pentru cei din jurul nostru: cu rugăciunea, cu ajutorul concret sau prin exemplul pozitiv. Fiecare avem nevoie de ajutorul celuilalt şi toţi putem face un bine pentru şi împreună cu ceilalţi. Evanghelia ne îndeamnă să săvârşim fapte bune, să ajutăm pe bolnavi, să ne rugăm pentru toţi oamenii care suferă de boală, singurătate şi de întristare.

Apropiindu-ne de încheiere să nu uităm că o vorbă bună face mai mult decât o floare, un sărut pe frunte vindecă mai multe decât medicamentele pentru că vindecă sufletul.                                                                             Timpul e un cadou primit de la Dumnezeu pe care trebuie să ştim să îl oferim aşa cum trebuie şi, mai ales, atunci când trebuie. Aşadar, să încercăm  să ne facem timp pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru. Amin !

Pr. Vasile Beni

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]