Pr. Vasile Beni: Să ne ferim de a vorbi de rău

Textului Evangheliei la Duminica treizeci şi treia de după Rusalii: „Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca 18,10-14).

Textul Evangheliei acestei duminici ne spune șimotivul pentru care Mântuitorul a rostit această pildă, pentru că unii oameni se credeau drepți și disprețuiau pe alții și am văzut cum unul își enumera virtuțile, iar celălalt îşi cerea iertare de păcate, unul își spunea vrednicia, celălalt nevrednicia. Însă înainte de a ne opri la comportamentul şi rugăciunea celor doi oameni, să ne oprim mai întâi şi să spunem că intrăm într-o nouă perioadă a anului bisericesc şi anume perioada Triodului. Şi patru ar fi învăţăturile la care vreau să mă opresc şi haideţi să le luăm pe rând:

1.Ce înţelegem prin perioada Triodului

Cu această duminică începe de fapt perioada pregătitoare pentru Postul cel Mare, perioadă care numără patru duminici: a Vameşului şi a Fariseului, a Fiului risipitor, a Lăsatului sec de carne sau a Înfricoşătoarei Judecăţi şi a Lăsatului sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai. Triodul cuprinde toate slujbele săvârşite de Biserică în perioada Postului Mare, pe săptămâni şi zile, dar nu trebuie privit doar ca o simplă carte de cult, folosită în cadrul slujbelor din acest răstimp al anului bisericesc, ci trebuie văzut ca un îndrumar duhovnicesc, prin intermediul căruia strădaniile omului sunt canalizate către o înnoire duhovnicească, către o schimbare a vieţii lăuntrice. În sensul acesta, Triodul devine un ghid duhovnicesc de înălţare a creştinului, oferindu-i călăuzirea necesară pe întreg parcursul Postului Mare. În acest sens, Mântuitorul relatează ataşamentul a doi oameni care urcă la Templul din Ierusalim, ca să se roage: un fariseu – expert al Scripturilor – şi un păcătos, vameşul.    

2.Cum s-a comportat şi s-a rugat Fariseul? În Templu, fariseul se aşază în primele rânduri, ca toţi să-l vadă, rugându-se astfel: “Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca şi ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig” (Lc 18, 11-12). Nici nu deschide bine gura şi descoperă că este atât de unic şi de virtuos, încât ne-am mira dacă Dumnezeu nu s-ar fi uitat la el. Fariseul îi desconsideră pe toţi oameni , ci şi pe toţi ceilalţi oameni care nu pot fi altcumva decât, citez: „răpitori, nedrepţi, adultery”. Şi voind să arate că nu este ca aceia, demonstrează, de fapt, contrariul: că este mai rău decât ei... că nu ştie să ierte pe cei ce nu i-au greşit şi nu ştie să întoarcă obrazul în faţa celor care nu l-au pălmuit. Cu alte cuvinte, nu ştia fariseul să fie smerit. Din cuvintele sale rezultă că el îi mulţumeşte Creatorului pentru că nu este asemenea celorlalţi oameni, ci este ,,mult mai bun” decât majoritatea şi respectă Legea întru totul. De fapt, în rugăciunea sa, nu-L pune în centru pe Dumnezeu, ci pe sine, cu toate realizările sale. Evanghelia ne aminteşte că: “El se ruga în sine“: contează doar părerea sa. Nu intră în dialog cu alţii sau cu Dumnezeu. Toţi sunt hoţi, adulteri, păcătoşi. Fariseul nu recunoaşte că ar fi primit totul de la Dumnezeu şi nici nu-I cere ceva Domnului, ci numai Îi povesteşte realizările sale pe baza cărora consideră că merită să fie răsplătit. Nu se opreşte aici, ci îi dispreţuieşte pe cei care nu sunt ca şi el. Pentru a se lăuda, simte că trebuie să-i ponegrească pe alţii, creând ulterioare dezbinări. Consideră că nu trebuie să schimbe nimic în viaţa sa. Fariseul este cel care se prezintă înaintea Creatorului cu logica sa, cu gândurile şi părerile sale, dorind să i le impună lui Dumnezeu. Doreşte să facă din Domnul “un subaltern al său”, să-i dea lecţii. Prin urmare, el este fariseul, cel care hotărăşte cine sunt bunii şi răii, eliminându-i pe toţi cei care nu sunt ca şi el. Fariseul nu a înţeles că omul care-i elimină pe fraţii săi din viaţa lui, îl elimină şi pe Dumnezeu. Omul mândru îşi exagerează calităţile, se crede superior altora, vrea să fie în centrul atenţiei şi să fie admirat de cât mai mulţi oameni, doreşte laudele celorlalţi, are o atitudine dispreţuitoare, urmărind doar mărirea deşartă.

 3.Cum s-a comportat şi s-a rugat Vameşul –Sfânta Evanghelie ne spune că, intrând în Templu, se retrage, ca să nu fie observat. Nici nu ştie cum să se roage după regulile timpului, poate doar să repete cele dintâi cuvinte ale Ps. 50: “Doamne, ai milă de mine, păcătosul“. El nu-şi ridică ochii la cer, nu are ceva bun ca să-I ofere Domnului şi nici nu-i trece prin minte să se compare cu alţii. Ştie că este într-o situaţie gravă de păcat. Inima lui este plină de durere, pentru că L-a supărat pe Dumnezeu şi a nedreptăţit  atâtea persone. El se opreşte la intrarea în Templu, priveşte în jos, se căieşte de păcatele sale şi-i cere Domnului să-l trateze cu milă. Acest om, conştient de comportamentul său, care nu este întru totul în linie cu voia Domnului, îi cere Tatălui ceresc să-l ajute, să-l ierte, să-i dea curajul şi puterea să se schimbe. Iar rugăciunea vameşului este ascultată, tocmai pentru faptul că acest om îşi recunoaşte greşelile faţă de semenii săi şi a hotărât să fie mai bun. El nu doreşte să-I impună lui Dumnezeu punctul său de vedere, ci se încrede în iubirea şi mila Domnului faţă de el.  

4.Să ne ferim a vorbi de rău -La Sf. Filip Neri s-a dus odată o femeie și i-a spus, printre altele, că a vorbit de rău pe cineva. Pr. Filip, cu calmu-i caracteristic, i-a spus femeii să meargă acasă, să ia într-o pungă niste pene de găină, să meargă în oraș și să le împrăștie, apoi să se întoarcă la el. Merse femeia acasă, căută prin magazie niște pene de găină, și găsi, pentru că adunase ca să facă o pernă frumoasă pentru fiica ei care se căsătorea în curând. Luă penele, se duse în oraș și le împrăștie, după sfatul sfântului, după care se duse la acesta. Sf. Filip Neri o primi bucuros, după care îi spuse: acum du-te și adună penele din oraș și adu-mi-le. Dar este imposibil, părinte, spuse femeia. Vântul le-a suflat peste tot. Nu am cum să le mai adun. Vezi, spuse sfântul, așa se întâmplă și cu vorbirea de rău. Odată ce ai răspândit cuvântul cel rău, oricât te-ai strădui să le aduni, nu vei mai reuși niciodată să le găsești pe toate. Şi, să nu uităm că vorbele nepotrivite pe care le rostim la adresa aproapelui nostru pot avea urmări neplăcute chiar şi pentru generaţiile care vin.

Ce putem să învățăm din comportamentul şi rugăciunea celor doi oameni

a.-Comportamentul şi rugăciunea fariseului dispreţuiesc pe ceilalţi oameni-Rugăciunea fariseului nu este o mulțumire adresată lui Dumnezeu, ci o proprie felicitare pe care și-o adresează lui înșuși. Mulțumirea lui este convingerea că „el este drept”, că este superior celorlalți oameni. Fariseul vede în viața lui numai calități, la ceilalți vicii, păcate, căderi, cu scopul de a afirma și a înălța propria lui personalitate. Fariseul din parabolă îi osân­dește și înjosește pe ceilalți oameni: „Dumnezeule, îți mulțu­mesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți sau ca acest vameș”. Așadar, numai el este curat, el singur este moral, în mijlocul imoralității generale. Ce a făcut el în templu n-a fost rugăciune, ci bârfă, osândire, laudă de sine și hulă împotriva lui Dumnezeude aceea unii predicatori îl numesc “fariseul turnător”.

b.-Dumnezeu primeşte rugăciunea vameşului care îşi cere iertare de păcate zicând în puţine cuvinte: “Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”.

c -Să ne ferim de a vorbi de rău, pentru că omul care vorbeşte de rău pe aproapele său nu este bine plăcut înaintea lui Dumnezeu.

d. -Să nu uităm şi să învăţăm din exemplul acestei evanghelii că „Mândria poate distruge toate virtuţile, în timp ce Smerenia distruge doar păcatele. Amin!

pr. Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]