Pr. Vasile Beni: Naşterea Maicii Domnului este rodul rugăciunii evlavioşilor părinţi Ioachim şi Ana. Să o cinstim pe Maica Sfântă

Sfânta noastră Biserică prăznuieşte în fiecare an, la data de 8 septembrie, Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sărbătoare cu înţelepciune numită de poporul nostru dreptcredincios Sfânta Maria Mică, spre deosebire de praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august), numit Sfânta Maria Mare.

Sărbătoarea a fost stabilită în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit, iar datorită ei, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu S-a întrupat, a biruit moartea și a dăruit oamenilor viața veșnică în Împărăția Cerurilor.

Aşezată la începutul anului bisericesc, ea constituie poarta de intrare în cuprinsul celorlalte sărbători, ca una ce este izvorul întregului şir de prăznuiri la care Biserica creştină îşi cheamă sufletele credincioase.

E atât de adânc cuprinsul acestei zile, încât drept tâlcuitorul bucuriilor creştine a putut să spună că: „Astăzi începe darul a rodi, arătând lumii pe Maica lui Dumnezeu, prin care cele pământeşti cu cele cereşti se împreună, spre mântuirea sufletelor noastre” (Stihira Vecerniei).

Naşterea Maicii Domnului este rodul rugăciunii evlavioşilor părinţi Ioachim şi Ana, care doriseră să aibă în sânul familiei lor un urmaş.Tradiţia noastră sfântă ne spune că în Nazaret era un om cu numele de Ioachim şi pe soţia sa o chema Ana. El se trăgea din neamul regelui David, iar ea din seminţia lui Aron. Trăiau în pace binecuvântaţi de Dumnezeu pentru milosteniile şi faptele bune ce făceau, aveau însă o mare tristeţe.

Cu toate că ajunseseră bătrâni, nu aveau copii. Cu ocazia unui mare praznic au mers la Ierusalim la templu să se roage, precum şi să aducă jertfă pentru dorinţa lor. Râvna i-a îndemnat să aducă jertfă mai înaintea altora. Preotul cel mare - Isahar - care slujea în acea zi, s-a mâniat şi i-a înfruntat cu cuvinte aspre, spunându-le: „Nu se cade a primi daruri din mâinile tale că binecuvântarea lui Dumnezeu nu s-a coborât asupra ta din pricina a cine ştie ce păcate pe care le-ai tăinuit”.

Întristat a plecat bătrânul Ioachim, dar nu s-a întors acasă. S-a dus în munte şi acolo, în post, rugăciune şi priveghere se ruga lui Dumnezeu să le dăruiască un copil. Sfânta Ana s-a întors şi ea acasă şi a vărsat multe lacrimi în grădină.

Tradiţia sfântă aşază în rugăciunile acestor bătrâni cuvinte de o deosebită emoţie. Astfel, Sfânta Ana se ruga: „Doamne, Cel ce ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd, Cel ce-ai zis făpturilor să crească şi să se înmulţească, Cel ce ai binecuvântat pe Sara, femeia lui Avraam şi la bătrâneţe a născut pe Isac şi ai dăruit pe Ana care a fost stearpă şi a născut pe Samuil proorocul, dă-mi şi mie Doamne roadă pântecului să nu mai fiu de ocară şi de urgie oamenilor. Ce voi naşte - ori fecior ori fiică - voi închina Ţie, cu toată inima mea şi-l voi da să slujească la templul cel sfânt al Tău”.

Tot aşa se ruga şi Ioachim. Iar Arhanghelul Gavriil al Bunelor Vestiri de bucurie a spus lui Ioachim: „Bucură-te Ioachime şi te veseleşte că eu sunt îngerul lui Dumnezeu. Am venit să-ţi spun că vei avea o fecioară, care va naşte întru feciorie pe Împăratul lumii, pe Fiul lui Dumnezeu”, iar Anei acelaşi înger i-a spus: „Rugăciunile tale, Ana, au străbătut cerul şi lacrimile tale au ajuns la Dumnezeu, iar mila Sa s-a coborât asupra ta; iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea binecuvântată prin care se va da mântuire lumii. Şi se va numi Maria”.

Amândoi, cu inimile pline de bucurie, au mulţumit lui Dumnezeu şi după împlinirea vremii Ana a născut pe Pururea Fecioară. Câtă fericire s-a sălăşluit în casa drepţilor Ioachim şi Ana, când s-a plinit această sfântă rugăciune a lor, mai ales că bunul Dumnezeu binecuvântase casa lor cu Fecioara proorocită de Isaia şi căreia mai târziu îngerul Gavriil i-a spus: „Bucură-te ceea ce eşti plină de dar” (Lc. 1, 28).

Sfintei Fecioare Maria i s-au adus de către toţi creştinii, din toate veacurile, cinstire prea aleasă pentru darurile ei mari de care s-a învrednicit, de a fi Născătoare de Dumnezeu, de a fi şi a rămâne Pururea Fecioară, de a fi rugătoare şi mijlocitoare creştinilor în faţa Tronului dumnezeiesc.

Pentru aceasta este lăudată de toţi cu rugăciuni, numind-o „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Ea este chemată în ajutor ca una care se milostiveşte spre întreg neamul creştinesc. „Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine de nevoi”.

Din acelaşi simţ al venerării ei, imnografii cei mai iscusiţi i-au închinat talentul lor în imne de proslăvire, iconografii din toate timpurile i-au păstrat ca pe o comoară de mare preţ şi ca pe o zestre a sufletului lor chipul ei cel sfânt, din care radiază dragostea maternă; arhitecţii au înălţat în pomenirea ei biserici în toate locurile unde au existat creştini, iar slujitorii Bisericii au adresat, în cuvântările dedicate Sfintei Fecioare, cuvintele cele mai alese, asemănând-o cu tot ce este mai frumos şi mai sfânt în această lume.

Iată, de pildă, cum ne-o prezintă pe Pururea Fecioara Maria unul din marii predicatori, Mitropolitul Antim Ivireanul: „Aleasă eşti cu adevărat, ca soarele, pentru că eşti încununată cu toate razele darurilor dumnezeieşti şi străluceşti mai vârtos între celelalte lumini ale cerului. Aleasă eşti şi frumoasă ca luna care cu lumina ei străluceşte mai mult decât stelele cerului. Aleasă eşti, ca revărsatul zorilor, pentru că ai alungat noaptea şi toată întinăciunea păcatului, aducând în lume ziua cea purtătoare de viaţă. Aleasă eşti ca izvorul care cu curgerile cereştilor bunătăţi, adapă Sfânta Biserică” (A. Ivireanul, Predici, pag. 88).

Apropiindu-ne  de încheiere, să nu uităm să ne rugăm şi să o cinstim pe Maica Sfântă, pe cea care mijloceşte pentru fiecare dintre noi înaintea Fiului său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Iar în glas de poezie să zicem:

Împărăteasa mea, popas al mângâierii,
Pe drumul vieții m-ai sprijinit mereu,
Căci lacrimile mele înfrigurate
Ți-au spus atâtea de necazul meu.

Ți-am spus atâtea din frageda mea viață,
Icoanei Tale atâtea i-am rostit,
Iar ruga mea și temerile mele
Cu Tine Maică le-am împărtășit.

La vreme de ispită și durere
Când sufletul mi-era prea răvășit,
M-am resemnat în rugă și tăcere,
Iar Tu m-ai protejat, m-ai ocrotit.

Te rog, Presfântă Maică și Fecioară,
Să-mi fii alături Tu și Fiul Tău,
Iar celor ce se roagă către Tine
Să-i miluiești și să-i iubești mereu.

Amin!

pr.Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]