Pr. Vasile Beni: Cine este Dumnezeu?

Meditaţie la Duminica a 7-a după Paşti
Ev. Ioan 17,1-13

Nu este om pe pământ care să nu-şi fi pus întrebarea „există Dumnezeu?” Şi nu este om care să nu creadă într-o formă sau în alta în Dumnezeu.
Fiecare om are propria lui închipuire despre Persoana lui Dumnezeu şi nimeni nu se poate îndoi de adevărul că se află în faţa unei Puteri pe care mintea omenească nu o poate înţelege.
În Evanghelia acestei duminici, Iisus se roagă pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii, arătându-ne şi care este drumul care ne duce în veşnicie: „Şi aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In 17,3- 4).
Dar cine este Dumnezeu? Numele dat Fiinţei supreme spirituale, personale, eterne, care a creat lumea văzută şi nevăzută şi care este purtătorul de grijă a acestei lumi. Este unul în Fiinţă dar întreit în Persoane – Tatăl este cel care a creat lumea, Fiul cel care a restaurat-o, iar Duhul Sfânt o conduce spre desăvârşire.
Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu i-a spus lui Moise să le spună fiilor lui Israel pentru că aceştia nu îi cunoşteau numele lui: Eu sunt cel ce sunt – în Noul Testament numit: Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul.
Iar între atributele lui Dumnezeu se amintesc că El este: sfânt, iubitor, credincios făgăduinţelor Sale, drept, atotputernic, prezent, plin de milă şi mântuitor.
Dumnezeu este iubire şi lumină, adevăr, dreptate, bunătate, îndelung răbdător şi iertător, dar este şi drept judecător, răsplătind fiecăruia, după faptele sale. El este Duh şi vrea să i ne închinăm în Duh şi adevăr.
Dar să nu uităm că Dumnezeu nu vrea doar să fie înţeles, ci şi crezut, iar pentru a fi crezut s-a descoperit omului în cel puţin trei lucruri:
a. prin creaţia Sa – pentru că Dumnezeu nu este natură, ci natura este lucrul mâinilor Sale şi îi poartă de grijă pentru că face să răsară soarele peste răi şi buni şi trimite ploaie peste drepţi şi peste păcătoşi;
b. prin venirea Fiului Său pe pământ, care în Betleem a luat chip de om, iar pe Golgota s-a revelat însuşi Dumnezeu pentru că pământul s-a cutremurat şi întuneric mare s-a făcut peste tot pământul, iar atunci s-a arătat o parte din puterea lui Dumnezeu;
c. prin cuvântul Său, Sf. Scriptură este cartea răspândită în cele mai multe limbi şi dialecte. Bărbaţi sfinţi au scris şi au mărturisit despre existenţa şi voia lui Dumnezeu.
Oricine citeşte Biblia cu sinceritate, nu poate să nu-şi dea seama că în ea nu este vorba de cuvântul omului. Numai Dumnezeu poate să se descopere oamenilor, aşa cum a făcut-o în Sf. Scriptură.
În încheierea acestei meditaţii m-aş opri la o întrebare pe care să ne-o punem fiecare în parte: Cine sau ce este Dumnezeu pentru mine? Este ceva de neînţeles, ceva de necuprins, ceva nesigur sau înfricoşător? Nu, El este Tatăl nostru al tuturora şi ne poartă de grijă, doar trebuie să-L vedem. Amin!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5