Pompierii bistriţeni au luptat două ore cu flăcările ce au cuprins acoperişul unei case din Unirea

Miercuri dimineața, în jurul orei 03.20, dispeceratul integrat ISU – SAJ Bistrița – Năsăud a fost informat despre faptul că acoperișul unei case de locuit din cartierul Unirea al municipiul Bistrița a fost cuprins de flăcări înalte.

Imediat a fost alertată Garda de Intervenție a Detașamentului de Pompieri Bistrița care s-a deplasat la locul indicat cu 15 pompieri militari ce încadrează trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, autospeciala de intervenție de la înălțime și echipajul de prim ajutor SMURD.

Incendiul se manifesta generalizat, cu flăcări înalte de 5 – 7 m ce cuprinseseră acoperișul casei și mansarda acesteia. Ținând cont de faptul că imobilul era construit în apropierea unei linii de înaltă tensiune a fost alocat, concomitent cu echipajele profesioniste ale pompierilor și un echipaj specializat de la furnizorul de energie electrică.

Din fericire nu au fost înregistrate victime, o femeie în vârstă de 25 de ani care se afla în interiorul casei în momentul izbucnirii incendiului a reușit să se autoevacueze în condiții de siguranță.  După circa 30 de minute, incendiul a fost localizat și după alte 90 de minute, flăcările au fost stinse în totalitate. Suprafața totală afectată de incendiu este de aproximativ 200 – 250 mp – acoperiș și mansardă.

"După lichidarea incendiului, echipajele de pompieri au procedat pentru înlăturarea elementelor de contrucție care prezentau riscul prăbușirii. În urma cercetărilor efectuate după finalizarea intervenției, a fost stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la un cablu de alimentare al unei anexe alipite de casa afectată de incendiu", se arată în comunicatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]