Poezii alese

Poetul Vasile B. Gădălin aduce, prin antologia „Poezii alese” de la Editura Grinta, un crâmpei de cultură în care trăirea poetică este amplu sistematizată prin bucuria cuvântului. O poezie a bucuriei, în care descoperim tradiţionalismul, poetul încăpăţânându-se să nu renunţe la versificaţie, să rămână fidel sensului adevărat al poemelor, să redescopere trăirile din lumea satului, a frumuseţilor ancestrale, a cântecului de leagăn. Poetul se întoarce mereu acasă, locul unde îi găseşte pe drumul dintre vii pe strămoşii sfintei temeiuri: „Aş vrea să fiu din nou acasă/ Cu fraţii şi părinţii mei/ Să urc pe coasta cea frumoasă/ Păzindu-mi turmele de miei”. Nimic pe lume nu e mai frumos decât: „Copilăria ruptă din stele”, când copilul calcă desculţ şi sănătos pe iarba vie, dătătoare de esenţele vieţii, iar linia tangentă ce apare în cale este scăldată de râul nemuririi: „Someşul curgând la vale/ M-am văzut mereu, mereu/ Şi prindeam undele sale/ Taina sufletului meu”.

Pasărea copilăriei a zburat din univers, de unde revine la maturitate cu esenţele vieţii în care coroana bătrânului stejar cere dreptul de a legăna „Sub boltă seminţii nemuritoare”. Poezia, dedicată tatălui, surprinde prin tragismul acesteia: „S-a dus iubitul tată pe ultimul drum/ Iar inima din mine va plânge viaţa toată/ Când voi veni acasă cui să-i mai spun de-acum/ Cuvântul drag şi sacru care se cheamă tată”. Mama este văzută ca o eroină coborâtă din basme, pasărea care asigură hrana puilor chiar şi la maturitatea acestora: „O văd venind, iar cu desaga plină/ De-abia urcând săraca sub desagă/ Şi din agoniseala ei puţină/ Îmi aducea şi mie, mama dragă”. Urmează o serie de poezii dedicate poetului Ion Arcaş, actorului Dorel Vişan, poetului Lazăr Mocan, maestrului Dumitru Fărcaş, care: „E unic cu un har neegalat/ Prin taragotul său nemuritor/ Tresare chiar şi cerul înstelat/ Ce-i catedrală sfântă a tuturor”. Nu lipseşte din lista poeziilor comentatorul Cristian Ţopescu, echipa Steaua, completarea fiind făcută cu întâmplări din lumea în care trăim, unde strunele de vânt curg prin timpul care înfloreşte pe vatră limba română. Gădălin surprinde şi prin poezia populară bine pliată pe situaţia contemporană, pornind de la faptele din trecut: „Acolo-n deal la Habadoc/ Am găsit un mândru loc/ Crâşma, moara cu noroc/ Unde toţi banii mi-i toc”. Apoi, poeziile de drag şi dor pentru patrie şi pentru valorile acesteia, fie că vorbim de Eminescu, Enescu, Brâncuşi sau Munţii Carpaţi: „A patriei cinstire e lăsată/ Drept moştenire de la Văcăreşti/ Şi-i evoc cu inima curată/ Spre înălţarea limbii româneşti”.

Poezia este scrisă sub clopotul sfânt al înălţării noastre, cu aerul bogat venind din falnicii Carpaţi, care veghează asupra gândurilor noastre: „Al nostru-n veci mărite Avram Iancu/ În inimi te purtăm întreaga viaţă/ Să mai cobori la Cluj din nou Feleacul/ Să-nsufleţeşti statuia din piaţă”. Nu putea lipsi din acest cadru Capitala Unirii: „La Alba toţi prezenţi la adunare/ Au împlinit un vis bunii fârtaţi/ Şi s-au unit în România Mare/ Prin magna sfântă a Munţilor Carpaţi”.

O poezie a împătimirii pentru glia străbună, a iubirii faţă de aproapele, faţă de divinitate şi faţă de viaţă.