Poeme de George Vasile Dâncu

Universul Mama XII.

Viaţa ta, Copilăria mea

 

ţi-am adus

dragu mamii

de tăte

 

îmi spuneai după ce

lăsam traista şi plasele

în mijlocul garsonierei

fusesem după tine

la gară şi luasem

autobuzul 9

îmi era cam ruşine

cu tine

că erai o ţărancă

luasem traista în spinare

plasele în mâini

şi mergeam repede

cu câţiva metri

înaintea ta

să nu mă vadă cineva

tu înţelegeai

veneai după mine ca un căţel

dar ca să nu te laşi

mai prejos strigai:

 

mai lasă-le jos

dragu mamii

că ţi-or fi grele

c-am adus de tăte

de la Runc

 

mergeam în continuare

repede

prefăcându-mă că nu te aud

după ce am lăsat bagajele

în mijlocul garsonierei

închiriate cu 100 de euro

mi-ai spus

 

ţi-am adus de tăte

dragu mamii

plăcintă cu brânză

de aia bună

un pui să-ţi fac o tocană

cum îţi place ţie

mere din grădina

plantată de

tată-tu săracu

amu cred că

şi oasele i-s putrede

de când o murit

cârnaţ de ăla

pe care îl mânci cu poftă

castraveţi muraţi

cum îţi plac ţie nesăraţi

o plasă de cartofi

o pungă de ceapă

o legătură mare de usturoi

un borcan de silvoiţă

că nu ştiu dacă mai am

putere să fac şi la anu

ţi-am adus şi nişte ţuică

da nu mai mult de o jumătate

că ştiu că atunci

când te apuci de băut

nu te mai poţi opri

trei pungi cu făină de mălai

că ştiu că-ţi place mămăliga

şi bagă la cap amu

aici pe fundu trăistii

printre celofane hârtii

şi tăt felu de miezuri

ţi-am adus Copilăria de la Runc

frumos împachetată

în ziaru judeţean Răsunetul

ai grijă de ea

ţine-o în casă

printre cărţile tale dragi

să nu o duci pe la filme

să o uiţi prin vreun hol de cinema

nici pe la crâşmă

să o laşi pe lângă

tăt felu de sticle goale

nici în delegaţiile tale

să nu o uiţi în tren sau într-o gară

că românu bată-l cucu

nu ştie să întoarcă lucrurile pierdute

nu-i ca la noi la Runc

când venea unchiu tău

poştaşu satului

noaptea beat

şi-şi uita geanta

cu banii de pensie

în cărare

şi veneau dimineaţa

sătenii şi i-o aduceau

ai grijă de ea

dragu mamii

că eu am avut

poate nu mai vin la tine

că-s beteagă şi slabă

şi şi dacă o să vin

n-o s-o mai pot aduce

de grea ce-i

 

aşa am făcut

dragă mamă

am pus-o la loc de cinste

unde îmi ţin hârtiile

şi puţinele manuscrise

într-o cutie tare de banane

în dulap

sub hainele de iarnă

tot acolo

în luna lui aprilie 2011

am pus frumos

într-un plic de Eon Gaz

(factura am plătit-o

cu întârziere

şi am aruncat-o

iar plicul l-am păstrat)

am pus după cum spun

într-un plic de Eon Gaz

Viaţa ta

 

sunt acolo toate

şi aşa cum

nu vreau să-mi revăd

manuscrisele

deşi am grijă de ele

aşa fac şi

cu Copilăria mea

şi cu Viaţa ta

 

VI. La înmormântarea ta

 

era în toamna lui 1995

cu o ţigară în gură

pe o ploaie mocănească

mă duceam

să rad nişte beri

în Music Pub

tocmai primisem

o scrisoare de la tine

în care spuneai

 

învaţă, învaţă

şi iar învaţă

 

iar eu ţi-am scris înapoi

că prima dată

a zis-o Lenin

 

tot în acea

scrisoare spuneai

 

ţine minte

că de două ori

atingi buzele

când spui

cuvântul mama

 

am început

să plâng

am luat scrisoarea

cu mine

am fumat

un pachet de ţigări

şi am băut

prea multe beri

 

mă gândeam

în timp ce chefuiam

că atunci

când vei muri

o să fac

ceva memorabil

să ţină minte tot

satul judeţul ţara

o ceremonie funerară

de pomină

 

şi iată că au

trecut 17 ani

şi sunt la priveghi

şi nu ştiu ce să fac

sătenii mă întreabă

dacă vând pământul

copiii de ce avem

aşa de multe cărţi

iar femeile ce se

va întâmpla cu casa

 

n-am făcut nimic

extraordinar

la înmormântarea ta

dar a fost bine

m-au ajutat

verii mei

 

m-am rugat

mi-am luat

rămas-bun de la tine

ţi-am sărutat

mâinile fruntea şi gura

toate exemplar

ţi-am spus

înainte de a

veni oamenii

că o să fac

întocmai

ce voiai tu

de la mine

ţi-am mai spus

că nu o să uit

niciodată

vorbele tale

 

ţine minte

că de două ori

atingi buzele

când spui

cuvântul mama

 

la înmormântarea ta

dragă mamă

n-a fost

extraordinar

dar eu am fost

exemplar

păcat că

nu m-ai putut

vedea

 

(poemul se

încheie aici

în an doilea rând

pentru că eu cred

că acesta este sfârşitul

şi în primul rând

pentru că

cel ce îl scrie

tocmai a început

să plângă)