PLUGUL

Când ne așteptam la vremea lui ”băgați plugu-n brazdă, măi!”, îndemnul urătorilor, de ținut minte pentru venirea primăverii, plugul ( alt plug ) circulă pe străzile orașului, plimbând o lamă de ras zăpada căzută în ne-știre ( „ fake news” ), așa, ca pentru ultima dată. Face mai mult zgomot. Mult zgomot pentru nimic. ( ”Nimicul te aduce, nimicul te re-ia... ” ). E sâmbătă, început de martie. Liniștea dimineții timpurii, tulburată de huruitul unui tractor. Parcă ar fi un film cu suprapuneri de imagini, trecut și prezent, arhaic și modern, un fundal de lumină înfundată și o muzică diafană. Muzica iernii!
Mă gândesc: lasă, că la felul cum merge, încet și apăsat, până trece prin tot orașul, e deja dimineața următoare. Mă liniștesc, preț de câteva minute, și ”animalul” apare din nou. Încolo și încoace, încolo și încoace, cu răgaz constant. Numai pe strada mea?!... Sau toate străzile beneficiază de tractoarele democrației? Când credeam că a trecut, apare iar. Și dispare și apare. Ca-ntr-un joc de-a baba oarba. Dacă pentru fiecare stradă e repartizat câte un ”bărbierul din Sevilla”, zgomotos și hodorogit, atunci înseamnă că roiul de utilaje mecanizate e pornit pe fapte mari. Dar unde stau ( hibernează ) ele, când locurile de parcare în urbe sunt politici publice fără soluții? Ce frumos ar fi, ca în locul floricelelor portocalii, roșii, galbene, a fântânilor arteziene, pe iarbă și pe uscat, pe trotuare, să stea în așteptare aceste comori, opere de artă urbană, tractoarele cu plug pentru zăpadă. Artă modernă. Post. ( E post. ). Sau, poate că nu e decât unul singur, Un singur tractor, de serviciu, și atunci lucrurile se simplifică. Se opresc toate la strada mea, dacă și el s-a oprit tot aici!...
Cred că iarna are ceva cu mine. Și eu cu ea. Un spațiu de joacă pentru imaginație, desprins din lumea satului liniștit, patriarhal, rămas acolo, în cămara sufletului. La concurență cu spațiile de joacă de plastic și de iarbă artificială.
Tractorul nu mai vine. A rămas pe undeva. Împotmolit. Până la iarna următoare.Timpul dintre ierni s-a scurtat. Dacă aș scrie la mașină de scris, țăcănitul ar fi putut fi concurent zgomotului de fier. Dar tastatura e silențioasă. Din ce în ce mai silențioasă...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5