La noi

Plăcută mirare, dar de ce rară?

Cornel Cotuțiu

M-am șters la ochi, la urechi, când, printr-unul dintre canalele tv (bineînțeles că nu toate au știri de genul acesta…), am aflat că cetățeanul român, vremelnic șezător la Cotroceni, a săvârșit o declarație planetară.
S-a întâmplat după ce, fiind prin Americi, a aflat ce mârșăvie a săvârșit Kievul față de românii din cele trei spații din actuala Ucraina, dăruite lor de „tătucul” Stalin. Adică, vecinii noștri au hotărât să se scoată limba română din școlile românești din Transcarpatia (adică la nord de Tisa), din zona Cernăuți - Ținutul Herței și cele din sud, adică din jurul Odesei.
Ca primă atitudine, președintele României și-a anulat vizita programată la Kiev și a suspendat o alta a unui mare demnitar ucrainean la București.
Ei, da! Asta e, într-adevăr, atitudine de șef al unui stat (și nu precum cea din ianuarie, când a pactizat cu golănimea din Piața Victoriei; cu diferența, e drept, că nu i s-a oferit - precum celorlalți - acea sută de lei, stimulantă pentru zbierat).
Contextul socio-istoric în care ne aflăm noi, românii, îmi ține prezent gândul la Marele Centenar, la ce se întâmplă în preajmă, ce fac, ce nu se face, desigur, la ce se spune.
Și iarăși, revin asupra sintagmei pe care o consider cea mai potrivită: România Întregită (propusă de un universitar din Iași) sau, varianta mea, România Reală.
Și iarăși, mărturisesc că nu-l pot uita pe cetățeanul rrom de mahala bucureșteană, numit Andrei Pleșu (iscusit individul, dacă a reușit să-l păcălească pe Constantin Noica, acceptându-l de discipol). Acum doi ani, afirma public că este nemulțumit de textul Imnului Național, că ce a gândit Andrei Mureșanu la 1848 nu mai corespunde actualității, că melodia este o lălăială care-l adoarme.
„Patriotismul” de mahala e ușor de calificat, fiind din start descalificant.
Dar, apropo de România Întregită: Sudiștii noștri se pare că nu cunosc decât primele două strofe din poezia „Un răsunet” al bistrițeanului nostru. Și sunt sigur că nu știu care sunt ultimele cuvinte ale textului: „vechiul nost pământ”.
Știai asta, filosofule de Păltiniș? Pe 1 Decembrie 2018 vei fi prezent la Alba Iulia?

Comentarii

28/09/17 09:56
Gunoaie. La noi

Tu dacă ai bască crezi că ești îndrituit să jignești pe toată lumea? Nu ți-e rușine să te adresezi așa lui Andrei Pleșu? Te mai dai și profesor de română, că inspector ai fost numit de Securitate.

28/09/17 10:03
Cotuțisme

Aici, sub poalele Turzii,
Poposesc rușii și kurzii
Din Bistrița și Beclean,
Cu bască și cu turban.
Etc.

28/09/17 10:59
Golănimea din P...

Așadar vă e frică de "golănimea din Piața Victoriei". Nici o grijă că revine la maxim, securistule de serviciu. Asta foarte curând, așa că schimbă barca ca să te alegi din nou primar, la Beclean.

28/09/17 20:56
CC vs. AP

De ce nu-i place tov. Cornel Cotuțiu de dl. Andrei Pleșu?
1. Când tov. Cornel Cotuțiu aducea omagii "conducătorului iubit" la Răsunetul, dl. Andrei Pleșu sugera la Colocviile Rebreanu că poate ar fi nevoie de o Minima moralia și la Bistrița, lucru de neacceptat de către tov. Cornel Cotuțiu - omul puterii, atunci ca și acum.
2. În timp ce tov. Cornel Cotuțiu admiră fără jenă pe Dragnea, Olguța & comp. (adulațiile pișcotuțe pentru Chirițoaia cărămizie de Craiova găsiți în câteva articole anterioare), dl. Andrei Pleșu susține că România este furată la vedere de o gașcă de mafioți, pe care îi și numește.
3. Astă iarnă, când marii filosofi ai țării (Șora, Pleșu, Liiceanu) stăteau alături de "golănimea din Piața Victoriei" dv. ce ordine mai primeați de la știți dv. cine, stimabile tovarășe Cornel Cotuțiu?

29/09/17 10:32
Margarint

Vai, domnule ... ce vă mai luptaţi dumneavoastră cu brăcinarii lui Andrei Pleşu. Oare, el o fi băgat de seamă?

30/09/17 11:43
George Carp

”Golănimea din Piața Victoriei”, tot activist neo comunist ai rămas, tov. Cotuțiu! Culmea este că nu-ți este nici un pic de jenă cu astfel de afirmații!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5