Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Pictorul Marcel Lupşe, la 60 de ani, în dialog cu Aurel Podaru, spre un nou „Punct şi de la capăt”

Marcel Lupşe s-a născut în 21.08.1954, Dej, judeţul Cluj. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice, Cluj-Napoca, clasa prof. Vasile Crișan, promoţia 1979. Din 1989 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, secția Pictură. Doctor  în Arte Vizuale la Universitatea de Arte și Design, Cluj-Napoca (2010). Între 1979-2014 lucrările lui sunt prezente în peste 100 de expoziții de grup și personale, în România și străinatate.

Este deţinătorul următoarelor premii:

Premiul pentru Pictură al Saloanelor "Liviu Rebreanu", Bistrița (1997).

Ordinul Național "Serviciul Credincios" în rang de CAVALER, București (2000).

Premiul pentru Pictură la Saloanele Moldovei, Chișinău, Republica Moldova (2001).

Premiul pentru  Pictură, la Bienala de Artă Plastică Lascăr Vorel, Piatra Neamț (2005).

Premiul UAP, la  Bienala de Artă Plastică Lascăr Vorel, Piatra Neamț (2009).

Are lucrări în muzee și alte colecții private în România, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, Republica Moldova, Olanda, Polonia, SUA, Suedia, Turcia, Ungaria, Monaco.

 

„Avansând spre capătul celălalt al vieţii, începi să priveşti mai cu luare aminte totul în jurul tău…”

 

- Dragă Marcel, în anul de graţie 2004, realizam primul nostru interviu, ocazionat de cei 50 de ani de viaţă ai tăi şi 30 de ani de creaţie. Momentul respectiv a fost marcat (şi) printr-o expoziţie de pictură, organizată la Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Galeriile de Artă ale UAP Bistriţa, despre care spuneam: „Un adevărat regal pentru ochi şi un balsam, un tonic pentru suflet”, ca să mă autocitez! Interviul a fost publicat în „Mişcarea literară” nr. 3-4/ 2004 şi se încheia astfel (după propriile-ţi cuvinte): „Cum spuneam la început, expoziţia a fost un moment de bilanţ. Am ajuns la concluzia că mai am multe de spus şi mai multe de făcut în domeniul creaţiei. Sper ca Dumnezeu să mă ajute să îndeplinesc gândurile mele viitoare.

Deci, punct şi de la capăt!”

Au trecut, iată, zece ani de la acel „punct şi de la capăt!”. Întrebarea mea e simplă şi firească: Ce au însemnat cei zece ani pentru creaţia pictorului Marcel Lupşe?

 

- Ceea ce am acumulat în 30 de ani, a început să se decanteze. Au apărut, fireşte, prelungiri ale temelor la care am lucrat, dar cred că ele, temele, mai merită explorate - se vor găsi încă multe de descoperit şi de pictat în ele. Apoi, avansând spre capătul cestălalt al vieţii, începi să priveşti mai cu luare aminte totul în jurul tău, cu o privire care consemnează, înregistrează, face un conspect pe care ai vrea să-l iei cu tine oriunde ai fi. Stăruinţa asta îţi dă un fel de luciditate care îţi limpezeşte proiectele şi-ţi direcţionează demersul, paşii, negreşit, spre o soluţie pe care altădată, tânăr fiind, n-o găseai.

 

„… constat cu uimire că publicul e din ce în ce mai puţin interesat să vină în întâmpinarea acestor mesaje”

 

-  „Un mare artist se construieşte pe el în adâncul lui, se umple de simţire şi apoi, prin lucrările sale, transmite arta celorlalţi”, spuneai, printre altele, răspunzând la o întrebare pe care ţi-am adresat-o în interviul respectiv. Te-aş ruga să detaliezi puţin această idee, concretizând cum stau lucrurile în cazul lui Marcel Lupşe.

 

- Construcţia despre care vorbeam nu s-a încheiat, de fapt ea continuă în fiecare zi, aşa cum în fiecare zi punem punct şi o luăm de la capăt a doua zi, ca să avem ce spune în continuare. Artistul face acest demers încercând să transmită mesaje celor din jur, însă constat cu uimire că publicul e din ce în ce mai puţin interesat să vină în întâmpinarea acestor mesaje. E preocupat de altceva, probabil de acumulări de alt gen decât cele de ordin spiritual.

 

„… încerc să-mi pun propriul eu în acord cu arta pe care o fac”

 

-  Aş îndrăzni să afirm că, într-o anumită măsură, propria ta artă este o tentativă de a te evita, de a face abstracţie, cu alte cuvinte, de propriul tău eu. Ce ai avea de spus în acest context, gândindu-ne la faptul că tot ceea ce face un artist este axat pe efortul de a trece dincolo de propria sa persoană?

 

- Mi se pare cam alambicată întrebarea ta. Îţi răspund simplu: dimpotrivă, eu încerc să-mi pun propriul eu în acord cu arta pe care o fac. Depinde pe ce coordonate îţi construieşti viaţa, ce repere şi ce puncte de sprijin îti alegi - mie-mi ajunge familia, atelierul şi grădina pe care mi-o construiesc de câţiva ani, un univers fitologic de care am nevoie pentru a crea. Restul nu mă interesează.

 

 - Crezi că, prin creaţia ta, răspunzi la anumite întrebări pe care ţi le-ai pus, asupra vieţii şi a morţii?

 

-  Pictând natura, inevitabil răspunzi la aceste  întrebari: câmpuri de flori, flori şi ierburi uscate, primăvara, vara , toamna, iarna, spaţii de meditaţii, autoportrete de-a lungul timpului, sunt tot atâtea răspunsuri la întrebările despre care vorbim.

 

„Trăiesc cu speranţa că voi reuşi!”

 

-  În încheiere, aş vrea să te mai întreb dacă şi de această dată mai e valabilă (pentru Marcel Lupşe, fireşte!) sintagma: „Punct şi de la capăt!”? Dacă da, ce crezi că vei oferi în continuare iubitorilor de frumos?

 

- Sigur că e valabilă, însă ea suferă nişte modificări - am devenit mai parcimonios cu dărnicia mea - probabil era cazul. Să nu mă înţelegi greşit! E vorba de măsura în care mă mai dărui celorlalţi (altfel decât prin arta mea). Simt că nu mai am timp de pierdut la taifas şi încerc să-l folosesc cât mai bine în slujba creaţiei mele. Trăiesc cu speranţa că voi reuşi…

 

Aşadar, spre un nou „Punct şi de la capăt!” Cu sănătate şi voie bună. Şi-om mai vedea ce-o fi peste alţi zece ani.

                                                               

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]