Peter Galler din Eisenstadt!

A împlinit zilele acestea 60 de ani! Nu-i arată tuturor! S-a oprit cu statura pe undeva pe la vreo 40 şi stă, bine mersi pe acolo, ca un flăcău bine clădit. Este austriac get-beget! Vorbeşte o nemţească cu sonorităţi fermecătoare şi o rupe pe româneşte binişor, întru totul corect şi inteligibil. Unde simte că ar putea vorbi ca un dâmboviţean de-al nostru se opreşte, caută în memorie sau citeşte de pe buzele Violetei, soţia sa, ieşirea din încurcătură. Niciodată însă nu stâlceşte cuvintele româneşti. Mai bine nu le pronunţă. Este o încântare să-l asculţi. Vorbeşte doar despre ceea ce ştie şi ştie foarte bine ce vorbeşte şi ce spune. Ascultă şi aude! Mai nou este tare nemulţumit că şi ministrul lor, austriac, al armatei, este civil şi brambureşte (ca la noi aş zice eu!) toată lumea militară! Ca orice teuton valabil se simte atras de armată. De ordine si disciplină adică. De siguranţă şi de precizie spus mai pe şleau... Iubeşte însă cu o pasiune nebună muzica. Muzica armonioasă, de suflet, cu sonorităţi ample, înălţătoare. Este îndrăgostit iremediabil de Ioan Bocşa şi de Tudor Gheorghe. Are pe telefonul mobil toate melodiile acestor doi frumoşi nebuni ai cântecului românesc! Nu l-am văzut niciodată supărat. Are mereu pe buze un zâmbet condescendent. O privire caldă şi învăluitoare te întâmpină întotdeauna, fie seară fie miezul zilei sau al nopţii. Are în el educaţia rasei germane. Este de o politeţe uluitoare care la el se revarsă din adâncul fiinţei. Sângele său are în plasma existenţială respectul faţă de fiinţa umană. Nu face nimic declarativ. Care să dea bine faţă de celălalt. La el bunătatea, respectul, este ceva contopit cu firea sa, precum respiraţia cu plămânul, precum sângele cu inima. Nimic din Peter nu degajă măcar o adiere de superficialitate şi de artificial. Serios până în măduva oaselor este prieten la cataramă cu unul două pahare de ţuică de prune de la Papa, socrul său din Budurleni sau cu un codru de pâine caldă scoasă din cuptor de Mica, mama soacră mai pe înţelesul nostru. Are o singură slăbiciune. Revin la ea deşi am amintit-o mai sus în text. Pe cât este de cumpătat în toate, pe atât se lasă topit imediat de dragul muzicii în general, al muzicii de fanfară sau, mă rog al muzicii alămurilor bine strunite în special. Nu ştie însă ce este acela snobism... intelectual. Când, la lumina lunii Cornelia i-a cântat...''Num'atâta ştiu că-i trai până la şaizeci de ai'' a tresărit atent, interesat şi ne-a învăluit cu o privire mirată de aşa o...onoare! Când însă cântecul ''Ană zorile se varsă'' a coborât din ceruri prin vocea Corneliei, Peter cel puternic, Peter cel precis ca un ceasornic, Peter cel pregătit să facă faţă oricărei provocări...a scăpat o lacrimă în ambele colţuri ale ochilor săi blânzi. Faţa i s-a îmbujorat puţin şi toată fiinţa sa a lăsat garda jos. Le-a dat în trăznet toate cum ar povesti momentul badea George Coşbuc şi a trăit cântecul cu toată profunzimea fiinţei sale. S-a bucurat. A putut deci trece mai uşor pragul celor şaizeci de ani. O vârstă enigmatică. O vârstă la care speranţele se îngână, ca la douăzeci de ani cu visele, ca la treizeci de ani cu bucuriile, ca la patruzeci de ani cu certitudinile şi ca la cincizeci de ani cu noile aşteptări... Peter Galler este un austriac cu suflet de român sau dacă vreţi...un român cu minte de austriac. Pentru mine este acelaşi lucru. Îl iubesc pentru că îmi regăsesc aşteptările fiinţei mele în fiinţa lui. Îl admir pentru că învăţ de la el doar stându-i în preajmă. Şi îl respect pentru că respirându-i privirea, cobor în lume mai senin. Le dau în trăznet toate mai uşor şi fără conştiinţa vreunei vinovăţii. Şi acesta nu este puţin lucru într-o lume fără hartă şi busolă aşa cum este lumea românească, acum, aici, de cam prea multă vreme! De suspect de multă vreme!
Scriu aceste rânduri aşa, ca o alergare uşoară pe poteci de codru des. Nu am conştiinţa că aş aduce laude nemeritate. Pe mine, mie, mă redau scriind despre acest om. Se va bucura desigur citind. Dar eu sunt de-a dreptul fericit de cuvintele căzute lin de pe frunzele copacilor printre care alerg căutând nici eu nu ştiu ce...La mulţi ani Peter!
Florentin Archiudean