Peste 750 de militari şi 60 de mijloace tehnice specifice, la parada de 1 Decembrie. În premieră, rachete antitanc şi avioane de cercetare fără pilot

Bistriţenii sunt aşteptaţi mâine, într-un număr cât mai mare, să sărbătorească Împreună România, în An Centenar!

În cadrul Ceremoniei Militare, care va începe sâmbătă în jurul orei 15.30, vor defila aproximativ 750 de militari, personal civil şi voluntari, alături de aproximativ 60 de mijloace tehnice specifice, din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Gelu Voievod”, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bistriţa”, Penitenciarului Bistriţa, Direcţiei Judeţene de Informaţii, Serviciului de Protecţie Civilă şi Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul primăriei municipiului Bistriţa, Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa, Organizaţiei Crucea Roşie Română – filiala Bistriţa-Năsăud şi Cercetaşii Bistriţeni.

Anul acesta veţi asista, în premieră, la defilarea unor categorii de tehnică militară recent intrate în dotare, ca rezultat al alocării a 2% din PIB pentru bugetul apărării. Considerăm că angajamentul politic de alocare a 2 % din PIB până în anul 2026, constituie un exemplu elocvent de abordare unitară a intereselor de securitate ale României.

Veţi vedea, pentru prima oară, Rachetele Antitanc Dirijate cu rază lungă SPIKE-LR, avioane de cercetare fără pilot, UAV RAVEN şi instalaţii de observare şi conducere a focului de tip ARGUS.

În următorii ani, pe măsură ce vor fi livrate, veţi putea admira transportoarele blindate de trupe, de ultima generaţie, PIRANHA 5. Defilarea va fi condusă de către locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată, colonel doctor Ioan-Marian CRISTUREAN. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5